Atenţionări zile AUGUST 2022

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on pinterest
Pinterest
Share on whatsapp
WhatsApp

Aceste atenționări au caracter general pentru toate zodiile și sunt calculate în funcție de luna solară.

Această analiză  vizează luna solară August (8 aug – 7 sep)  luna zodiei Maimuță sub patronajul elementului pământ yang. Atenție, așa cum am observat până acum în acest an, luna lunară, din nou, debutează înaintea lunii solare mai precis va începe în data de 28 iulie 2022 și se va încheia înainte de a se încheia luna solară, în data de 27 august 2022.

Luna august reprezintă în calendarul Asiatic, prima lună de toamnă. Așa cum am prezentat în ghidul nostru anual, lunile de toamnă (august, septembrie și octombrie) sunt dominate de elementul pământ și metal. Acest lucru arată că există predispoziție de destabilizare pe toate planurile, dar în același timp pot să fie luni productive care aduc idei noi, logice și promovează acțiuni raționale.  Apar soluții care pot să salveze situații disperate sau parteneriate aflate în dificultate. Creativitatea este la cote înalte, de aceea este favorabilă susținerea oricărei idei, chiar mai nonconformistă.

Luna august aduce o dublare a energiilor anuale pe fondul relației conflictuale  între zodia anuală (Tigru) și zodia  lunară (Maimuță) și mai mult decât atât, este și luna Fantomelor Înfometate. Astfel că atât energiile stelei centrale cât și excesul de element pământ predispun la situații ciudate cu multe obstacole, accidentări, violenţe. Nu uitați faptul că în această lună axa Est – Centru – Vest este foarte afectată, energiile stelelor anuale nefavorabile fiind dublate. Certurile, discuțiile în contradictoriu pot să degenereze foarte ușor în violență verbală și chiar fizică, astfel că negocierile sau diferite înțelegeri pot fi afectate destul de grav. Pot să apară destabilizari ale elementului pământ manifestate prin alunecări de teren și chiar mișcări tectonice. De asemenea este recomandat să se aibă în vedere o grijă mai mare legată de sănătate pentru că din cauza acestui exces de element pământ pot să se producă afectări ale stării de sănătate destul de serioase. Atenție la dieta alimentară, mai ales în aceste zile cu temperaturi ridicate. Acest fapt  poate să predispună la toxiinfecții alimentare sau alte probleme de natură digestivă. Atenție deosebită este necesară pentru femeile însărcinate și pentru persoanele în vârstă și bolnave. În această lună este de preferat evitarea petrecerii timpului în centrul casei sau al spațiului de lucru.

Luna solară debutează într-o zi de zodie Șarpe, fapt care aduce o triplă penalizare, de aceea zilele de 8 aug, 20 aug și 1 sept, necesită o atenție deosebită și mult calm. Această triplă penalizare” poate să afecteze pe oricine, dar mai ales sunt afectați cei din zodia Maimuță, Șarpe și Tigru. De asemenea zilele de 11 aug, 17 aug, 23 aug, 29 aug și 4 sept pot să predispună spre blocaje, ghinioane sau chiar probleme de sănătate. Nu uitați de intervalele orare  10 – 12 și 16 – 18 ( ore de vară) când de asemenea este recomandată atenție la activitățile în desfășurare (întâlniri de afaceri, negocieri importante, interviuri, operații etc).

Pentru că acest an este deosebit – și anume pentru faptul că luna august este în ciocnire cu anul –  luna Fantomelor Înfometate poate să predispună spre probleme puțin mai deosebite din toate punctele de vedere. În acest an luna Fantomelor Înfometate debutează în ziua de 29 iulie și se încheie în data de 26 august. Ziua de 12 aug este sărbătorită în lumea asiatică ca festivalul Fantomelor Înfometate. În articolele noastre din fiecare an aducem în discuție unele recomandări și remedieri care pot să ajute pentru a trece cu mai multă ușurință peste aceste zile mai dificile.

Informațiile despre sectoare, afectate sau favorabile, vor fi prezentate curând, în articolul nostru cu horoscopul lunii august din punct de vedere al sectoarelor dar și al zodiilor. În câteva rânduri  vom creiona şi vom aduce în discuţie zilele cu anumite influenţe, la modul general, caracteristice lunii zodiei Maimuță sub element pământ yang.

 

13 aug, 26 aug, 4 sept – combinația energiilor acestor zile predispune la posibile toxiinfecții alimentare sau răceli banale care pot să cauzeze, în timp, îmbolnăviri serioase. Mare atenție la orice schimbare a stării de sănătate care poate să implice o stare alterată cu implicații majore. De asemenea există riscul unor accidente. Poate să fie afectată prosperitatea, apărând unele blocaje sau chiar pierderi financiare importante.

12 aug, 22 aug, 25 aug, 3 sept – combinația energiilor acestor zile, este una dintre cele mai nocive combinații. Poate să predispună spre obstacole sau accidente de orice natură. Atenționarea este mai ales din punct de vedere al sănătății. Orice încercare de a negocia, sau de a încheia contracte importante nu trebuie să se desfășoare în centrul spațiului de lucru. Amânați sau folosiți un alt sector, de exemplu sectoarele Sud, Sud-Vest, sunt mai bine aspectate din punct de vedere al prosperității, în aceste zile. Remediul recomandat este Pagoda celor 5 elemente sau pur și simplu se pot folosi reprezentări sub orice formă ale elementelor lemn sau metal.

11 aug, 21 aug, 24 aug, 2 sept – în aceste zile există riscul unor piederi materiale, financiare, mai ales a fondurilor cash. De asemenea există riscul unor îmbolnăviri, de aceea se recomandă să se evite centrul spațiului de locuit, să nu se petreacă mult timp aici, să se evite luarea unor decizii importante legate de anumite contracte sau proiecte care implică legislație. Există riscul unor neînțelegeri care pot să genereze anumite încurcături legislative. Recomandarea este de a folosi elementul foc, sub orice reprezentare sau chiar de a amplasa un bol cu mere roșii în acest sector, de centru, al spațiului de lucru. Nu uitați de amplasarea Pagodei celor 5 elemente.

10 aug, 20 aug, 23 aug, 1 sept – energiile acestor zile pot să predispună spre îmbolnăviri ale aparatului reproducător, mai precis, pot să apară boli cu transmitere sexuală. De asemenea persoanele de sex feminin pot să fie predispuse la îmbolnăvirila nivelul sânilor. Orice simptom deosebit trebuie să îndrume spre un control de specialitate. Se recomandă evitarea petrecerii unui timp îndelungat în centrul spațiului de locuit, mai ales, în această lună, să nu se doarmă. Recomandarea pentru a consuma/controla aceste energii nebenefice este amplasarea unei Pagode a celor 5 elemente.

9 aug, 19 aug, 31 aug – combinația acestor energii este cea mai nocivă și periculoasă. Nu petreceți timpul și mai ales nu dormiți în acest sector (mai ales persoanele în vârstă, bolnave sau femeile însărcinate), sectorul de centru al casei. Există unele predispoziții de accidentări și/sau îmbolnăviri destul de serioase. Evitați efortul prelungit și mai ales evitați orice antrenament sau drumeții mai lungi. Este recomandată mai multă odihnă și relaxare. De asemenea, nu sunt indicate negocieri sau semnări de contracte. Evitați demararea proiectelor deosebite, importante. Puteți să luați o pauză, de scurtă durată, și să reprogramati întâlnirile importante. Pot să apară unele obstacole și neînțelegeri. Mai mult ca oricând se recomandă folosirea Pagodei celor 5 elemente și/sau a elementelor lemn sau metal sub orice reprezentare (culoare sau simbol).

8 aug, 18 aug, 30 aug – energiile combinate ale acestor zile, pot să aducă mici câștiguri financiare dar, atenție, pot să apară situații, mici blocaje care să le risipească. Pentru că influența energiei stelei centrale, lunare, este mare, se recomandă multă atenție la investiții sau la demararea unor proiecte de mult amânate. Folosiți un alt sector din spațiul de lucru, dacă este chiar urgent (de exemplu sectorul de Sud sau sectorul de Vest), pentru a avea succesul așteptat. Puteți să profitați astfel de aceste zile, care reprezintă mici șanse de a face prosperitate în această lună. Luând în considerare și direcția personală, favorabilă, pot să existe mai multe oportunități cu rezultate cu succes financiar. Din punct de vedere al sănătății este oportun să evitați efortul prelungit, mai multă odihnă și relaxare în natură.

17 aug, 29 aug, 7 sept – combinația acestor energii poate să aducă discuții în urmă unor bârfe iscate la locul de muncă. Evitarea persoanelor cu predispoziții spre ceartă și veșnice nemulțumiri, este cea mai bună remediere. Din punct de vedere al sănătății este recomandat să se evite  alimente din surse necunoscute, existând riscul unor toxiinfecții alimentare. Combinația energiilor stelelor  poate să aducă multe obstacole și predispune la trădări și violenţe. Folosirea Pagodei celor 5 elemente este cel mai bun remediu pentru consumarea acestor energii nebenefice.

16 aug, 28 aug, 6 sept – atenționarea cea mai importantă este pentru cei care fac antrenamente în sălile de sport sau drumeții pe munte. Există predispoziții de accidentări destul de importante ale membrelor și  articulațiilor. Efortul prelungit poate să aducă neplăceri, existând riscul unor entorse, luxații și chiar fracturi. Amânați antrenamentele intense pentru zile mai favorabile. Evitarea centrului spațiului de locuit sau al sălii de sport, poate fi un sfat de urmat. Folosirea elementului apă, sub orice reprezentare (simbol sau culoare) este o recomandare de urmat, mai ales pentru persoanele care au un exces de element pământ în chart-ul personal.

14 aug, 15 aug, 27 aug, 5 sept – combinația energiilor din aceste zile poate să aducă multe blocaje și riscuri de pierderi financiare. Nu sunt zile potrivite pentru a face investiții sau de a lua hotărâri importante legate de carieră sau afaceri. Pot să apară eșecuri sau pierderi importante financiare. Din punct de vedere al sănătății există predispoziții spre îmbolnăviri ale ochilor. Un control oftalmologic este chiar recomandat putând să prevină alte afecțiuni mai grave. De asemenea se recomandă atenție sporită instalațiilor de gaze și electricitate. Folosirea elementului apă, sub orice reprezentare (simbol sau culoare), este o metodă bună pentru a consuma și controla aceste energii.

 

Notificare drepturi

Toate drepturile rezervate. Nicio parte a acestui articol nu poate fi reprodus, stocat într-un sistem de preluare sau transmis sub orice formă sau prin orice mijloace (electronic, fotocopiere etc) fără permisiunea scrisă a echipei ©AMdaebak. Pentru informaţii despre obţinerea permisiunii, ne puteţi contacta pe adresa de mail info@amdaebak.ro.

 

Notificare răspundere

Informaţiile din acest articol sunt distribuite în baza „Aşa cum este”, fără garanţie. Cu toate că au fost luate toate măsurile de precauţie în pregătirea şi redactarea acestui articol, echipa ©AMdaebak nu va avea nicio răspundere faţă de nicio persoană sau entitate cu privire la orice pierdere sau daună cauzată sau care se presupune că a fost cauzată direct sau indirect de informaţiile din acest articol.

 

27.7.2022

Sursă foto: Pixabay

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on pinterest
Pinterest
Share on whatsapp
WhatsApp