07-12-2024
Precizăm că această analiză este realizată din punct de vedere al calendarului solar, de aceea în acest articol vom prezenta luna zodiei Sobolan, luna decembrie, care va debuta în data de 7 decembrie şi se va încheia în data de 5 ianuarie 2025.
Vom analiza aceste energii care marchează a doua lună de iarna, în calendarul chinezesc. Elementul lunii aduce acel suport şi resurse atât de necesare dezvoltării. De asemenea se observa o crestere a autoritatii, aceasta manifestandu-se destul de „zgomotos”. Fiind o luna a aliatului zodiei anului, se observa multa actiune si crestereaactivitatilor de orice fel. Este o luna energica, plina de actiune.
În aceasta lună în centrul Lo Shu-ului vine o stea cu energie de dragoste şi „academică”, de învăţătură. Aceasta aduce multe idei creative care pot să scoată din impas unele situaţii care păreau fără ieşire. Primele doua luni de iarna aduc mult doritul element care reprezinta prosperitatea si succesul financiar in chart-ul anului, elementul apa. Deci este o perioada in care succesul financiar este foarte bine sustinut. Mai mult decat atat, fiind o luna de aliat al zodiei anului, se formeaza o alianta a oamenilor de actiune, asa ca drumul spre succes este foarte bine aspectat. De asemenea se poate observa ca relaţiile de la orice nivel se armonizează putând da naştere unor cupluri/alianţe mult mai solide dezvoltate pe baze solide de încredere, armonie, intelegere şi iubire. Este recomandat ca în această lună, fiind o lună dominată de această energie de dragoste, să se petreacă timp cu famila, în cuplu,mai mult, în acest sector de centru al casei. De asemenea este minunat şi pentru elevi, studenţi sau persoane care încă mai studiază, să profite la maxim de această energie academică , de învăţătură. Ideile noi şi studiul sunt mult mai bine aspectate în această lună.
Sectorul de Sud -Vest, sectorul femeii, al dragostei este foarte frumos aspectat in aceasta luna. Exista o energie de succes si victorie care se impleteste foarte frumos cu energia de prosperitate curenta anuala. Casele care au directia de orientare sau a caror intrare principala se afla pe aceasta directie de Sud-Vest, sunt foarte bine aspectate. Este recomandat sa se folosesca la maxim aceasta directie pentru toate activitatile pe care le derulati in aceasta luna.
In aceasta luna sunt cateva sectoare care sunt afectate de energii nefavorabile care pot sa aduca unele neplaceri. Luna aduce energie de conflicte si litigii in sectorul de Sud-Est, sectorul prosperitatii si al fiicei cea mare a familiei. Este de preferat in aceasta luna sa nu se activeze, pe cat este posibil, aceste energii de conflicte, energii sustinute chiar de elementul sectorului, astfel ca exista riscul unor neintelegeri care pot sa aduca prejudicii mai ales din punct de vedere financiar. Nu folositi aceasta directie in momentul in care aveti de negociat sau de luat decizii importante. Exista riscul unor blocaje sau chiar producerea unor neintelegeri care pot sa duca aduca unele probleme juridice.
O atentie deosebita in aceasta luna trebuie avuta pentru sectorul de Est, sector care reprezinta sanatatea dar si pe fiul cel mare al familiei. Energia care poposeste in aceasta luna poate sa aduca unele imbolnaviri sau acutizari ale unor patologii deja existente. Problemele pot sa vizeze in primul rand aparatul digestiv, ficat, articulatii, membre. Este indicat ca in aceasta luna sa nu se petreaca mult timp si mai ales, pe cat este posibil, persoanele in varsta, bolnavi sau femeile insarcinate sa nu doarma in acest sector. Amplasarea unor remedii pentru sanatate este necesara. Sunt afectate mai ales spatiile care au directia de orientare sau intrarea principala in acest sector. De asemenea sectorul de Nord Vest, sectorul patriarhului casei si care reprezinta si sectorul mentorilor este afecat de o energie nefavorabila, energia stelei 5, energie care aduce probleme de tot felul, obstacole, pierderi, accidente. Este total nerecomandat sa se ia decizii importante folosind acest sector din spatiul de locuit sau cel de lucru. Deciziile luate sunt total nepotrivite situatiilor gandite si pot sa aduca doar neplaceri si pierderi. Nu folositi acest sector pentru nici o activitate si nici macar pentru a dormi, mai ales persoanele in varsta, bolnavii sau femeile insarcinate. Sunt afectate mai ales spatiile care au directia de orientare sau intrarea principala in acest sector. Este necesar amplasarea unui remediu, a pagodei celor 5 elemente.
Sectorul de Nord, sector ce reprezinta cariera dar si pe fiul cel mijlociu al familiei beneficiaza de energia stelei 9, o energie care incepand cu acest an, reprezinta prosperitatea curenta. Este o energie favorabila, mai ales ca poposeste in sectorul carierei. Acest lucru aduce numai beneficii mai ales celor care au directia de orientare a casei sau intrarea principala in acest sector. O atentionare importanta vine pentru sectorul de Sud, sector ce reprezinta faima, renumele si de asemenea fiica mijlocie a familiei. Desi in aceasta luna in sectorul de Sud vine steaua 8, cunoscuta ca avand o energie de prosperitate, incepand cu aceasta noua perioada, perioada lui 9, steaua 8 incepe sa piarda din putere si chiar poate sa aduca unele probleme de sanatate. De aceea putem sa spunem ca exista posibilitatea ca faima, renumele familiei, a firmei, sa fie, usor, afectata. Avand in vedere ca energia anuala este o energie furturi, tradari si conflicte, este cu atat mai mult ca sectorul sa fie afectat destul serios. Este de preferat ca in aceasta luna sa se evite luarea unor decizii importante in cadrul familiei sau al jobului. Riscul de a provoca unele neintelegeri si ulterior alterarea relatiilor este foarte mare.
Un sector care este afectat, mai ales din punct de vedere al sanatatii dar si al relatiilor este sectorul de Nord Est, sector care reprezinata sectorul invataturii dar si pe fiul cel mic al familei. Aici poposeste, in aceasta luna, o energie de conflicte, tradari dar si furturi sau pierderi. Aceasta energie poate sa aduca unele imbolnaviri ale aparatului respirator. Este unsector al carui element sustine si chiar produce elementul acestor energii anuale (steaua 6) si lunare (steaua 7) dandu-le putere si mai mare. Deci mare grija celor care studiaza, sau au diferite proiecte in derulare. Exista riscul de a pierde idei sau chiar sa fie tradati. Evitati acest sector in aceasta luna, nu petreceti timp si nu faceti planuri sau negocieri in acest sector din spatiul de locuit sau din spatiul de lucru.
In alta ordine de idei un sector care, in aceasta luna, este mai bine reprezentat este sectorul de Vest, sector al descendentilor si al fiicei cea mica a familiei. Acest sector beneficiaza, in aceasta luna, de o energie de ajutor divin si prosperitate in viitor. Aceasta energie aduce ajutor si sprijin nesperat de la persoane importante. Este vorba de energia stelei 6, stea al carui element este sustinut de elementul sectorului, dandu -i mai multa stabilitate si putere. Este chiar recomandat in cazul in care sunt necesare negocieri sau discutii in afacere sau chiar in familie, sa se foloseasca acest loc din spatiul de lucru al casei. Este de preferat sa se profite in aceasta luna deoarece luna viitoare va fi o luna in care energiile anuale se vor dubla si stiind ca acest sector, in acest an, este afectat de energia stelei 5, luna viitoare va fi o luna cu mult mai dificila.
Pentru ca, asa cum spuneam mai sus, luna viitoare, ultima luna a anului 2024, anul Dragonului aduce o dublare a energiilor stelelor anuale, este recomandat sa se profite de energiile favorabile din aceasta luna. Este o luna care aduce unelement pamant care poate sa transforme prietenii in competitori. Avand in vedere si energia din centrul Lo Shu-lui, o energie de certuri si conflicte, rabdarea si diplomatia trebuie sa fie cuvintele de ordine, dar despre aceste lucruri vom discuta intr-un articol viitor.
Conform calendarului spiritual realizat de maestra Lillian Too există:
Zile favorabile: 1, 4, 10, 11, 13, 14, 15, 21, 25, 30 decembrie 2024 - în aceste zile puteţi face purificarea energetică a casei, ritualuri de protecţie, scrierea dorinţelor, ascultarea mantrelor, acte caritabile etc.
AICI găsiţi informaţiile despre zilele favorabile/ nefavorabile pentru TUNS, luna DECEMBRIE 2024.
ATENŢIE!!! Conform maestrei Lillian Too, influenţele lunii întotdeauna se prezintă potrivit datelor calendarului solar (cel prezentat şi de maestra Lillian Too). Calendarul lunar se ia în considerare doar în cazul calculelor/ analizelor Paht Chee (chart-uri, calculare dată favorabilă etc). Mai multe detalii despre calendarul Lunar vs. Solar găsiţi AICI!
Conform Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu”, fazele lunii în DECEMBRIE 2024 sunt: Luna Nouă – 1.12.2024 ora 08:21 (ora României), Luna Plină: 15.12.2024 ora 11:01 (ora României).
Vă vom prezenta, mai jos, câteva aspecte cu caracter general, ale unor grupaje de zile din cadrul lunii solare, a zodiei Sobolan (luna decembrie).
7 dec, 16 dec, 26 dec, 4 ian 2025 – combinaţia energiilor stelelor din aceste zile indică mult succes în domeniul politic, astfel că proiectele şi strategiile asociate se pot manifesta cu succes. Sunt avantajate examenele, lucrările şi studiile de cercetare, precum şi studiul individual. De asemenea sunt zile în care romantismul şi dragostea sunt la cote înalte, fiind recomandate întâlniri, cine romantice în cadrul cuplurilor nou formate sau chiar a celor căsătoriţi. Centrul spaţiului de locuit poate fi activat cu ajutorul elementului apă (este de preferat să se cunoască/calculeze amprenta energetică a casei/spaţiului pentru a nu se creea, în acest caz, un exces de element). Nu exageraţi, pentru a nu se produce reversul, putând facilita astfel apariţiaunor posibile scandaluri cu tentă sexuală .
15 dec, 27 dec, 5 ian 2025 – combinaţia energiilor stelelor din aceste zile indică o posibilă disarmonie în familie şi este cu atât mai puternică cu cât acestea se află într-un sector de pământ, fapt care le susţine energia nefavorabilă. Neînţelegerile, certurile pot să apară între noră şi soacră! Există totuşi momente favorabile pentru tinerii care susţin examene, interviuri sau încă studiază în vederea pregătirii pentru un examen important.
14 dec, 22 dec, 28 dec - în aceste zile, combinaţia energiilor stelelor poate să aducă depresii sau chiar dureri de inimă cauzate de stresul în urma unor scandaluri sexuale care aduc cu ele multe neînţelegeri şi certuri. Este recomandat să se petreacă cât mai puţin timp în acest sector din casă (centrul spatiului de locuit).
13 dec, 23 dec, 29 dec - combinaţia energiilor stelelor din aceste zile aduc mult romantism şi dragoste. Cuplurile nou formate dar şi cele căsătorite pot să profite la maxim în aceste zile, petrecând mai mult timp împreună, servind o cina romantică în acest sector al casei, organizand mici escapade romantice. De asemenea sunt bine aspectate toate activităţile legate de creaţie şi studiu. Amplasarea unor flori proaspete este un bun remediu pentru a activa/potenţa aceste energii favorabile.
12 dec, 21 dec, 24 dec, 30 dec - energiile stelelor acestor zile aduc o oarecare scădere a creativităţii. Pot să apară blocaje şi stres favorizând, astfel, apariţia unor sentimente de dezamăgire, de neîmplinire. De asemenea este posibil să apară îmbolnăviri ale pielii, mici urticarii sau chiar mai grav afecţiuni gen zona Zoster (afecţiune care se manifestă , în mare parte, din cauza unui şoc psihic, stres prelungit). Nu este favorabil să petreceţi mult timp în acest sector al casei/spaţiului de lucru. Pentru a consuma aceste energii nefavorabile se recomandă folosirea elementului metal (este de preferat să se cunoască/calculezeamprenta energetică a casei/spaţiului pentru a nu se creea, în acest caz, un exces de element).
11 dec, 20 dec, 25 dec, 31 dec - combinaţia energiilor stelelor din aceste zile aduce momente minunate pentru “ femeia casei”, cum este denumită în feng shui stăpâna casei, mama casei. Femeile se pot bucura de succes pe toate planurile, acasă în sânul familei, în societate, la servici si mai ales doamnele care se afla într-o funcţie de conducere. Este recomandat să se folosească acest sector din casă/ spaţiu de lucru pentru orice activitate inclusiv, dacă este cazul, pentru demararea unor proiecte importante. Se pot ţine discuţii, negocieri, şedinţe care se pot încheia cu rezultate excelente. Atenţionarea vine pentru femeile însărcinate: nu se recomandă să petreacă mult timp sau să doarmă în acest sector al casei, în aceste zile.
10 dec, 19 dec, 1 ian 2025 - combinaţia energiilor stelelor acestor zile poate să aducă probleme de sănătate femeilor însărcinate. Recomandarea este de a nu petrece mult timp sau să doarmă în acest sector al casei, în aceste zile. Evitarea acestui spaţiu din casă, în aceste zile,este binevenit. De asemenea mare atenţie dacă şi cine vă face o invitaţie într-o călătorie sau plimbare. Există riscul apariţiei unor probleme de natură sexuală, harţuire şi relaţii nepotrivite.
9 dec, 18 dec, 2 ian 2025 - în aceste zile energiile stelelor indică o puternică influenţă, chiar copleşitoare a “femeii casei, mama casei”. Viaţa sentimentală, relaţiile generaţiei tinere au de suferit din cauza problemelor ivite între nora şi soacră. De asemenea există riscul unor accidentări ale membrelor. Atenţie la exerciţiile fizice şi nu numai. Se recomandă folosirea elementului foc sub orice reprezentare pentru a contracara aceste energii nefavorabile (este de preferat să se cunoască/calculeze amprenta energetică a casei/spaţiului pentru a nu se creea, în acest caz, un exces de element).
8 dec, 17 dec, 3 ian2025 -aceste zile aduc multă energie de creativitate şi toate activităţile ce privesc studiul si creaţia sunt foarte bine aspectate. Cei care beneficiază la maxim sunt elevii, studenţii care se pregătesc pentru examene importante. Atenţionarea este pentru elementul foc, există risc de incendii. Din cauză că există un exces de element lemn, este recomandată o mare atenţie la folosirea acestui element - plante, flori ( este de preferat să se cunoască/ calculeze amprenta energetică a casei/spaţiului pentru a nu se creea un exces de element).
Notă: Nu amplasaţi plante sau elemente de apă în dormitor. Folosiţi remedii alternative!
Vă dorim o lună prosperă pe toate planurile!
Notificare drepturi
Toate drepturile rezervate. Nicio parte a acestui articol nu poate fi reprodus, stocat într-un sistem de preluare sau transmis sub orice formă sau prin orice mijloace (electronic, fotocopiere etc) fără permisiunea scrisă a echipei ©AMdaebak. Pentru informaţii despre obţinerea permisiunii, ne puteţi contacta pe adresa de mail info@amdaebak.ro.
Notificare răspundere
Informaţiile din acest articol sunt distribuite în baza „Aşa cum este”, fără garanţie. Cu toate că au fost luate toate măsurile de precauţie în pregătirea şi redactarea acestui articol, echipa ©AMdaebak nu va avea nicio răspundere faţă de nicio persoană sau entitate cu privire la orice pierdere sau daună cauzată sau care se presupune că a fost cauzată direct sau indirect de informaţiile din acest articol.
7.12.2024
Sursă foto:WOFS