Atenţionări zile SEPTEMBRIE 2022

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on pinterest
Pinterest
Share on whatsapp
WhatsApp

Aceste atenționări au caracter general pentru toate zodiile și sunt calculate în funcție de luna solară.

Această analiză prezintă luna solară Septembrie (8 sept. – 7 oct.) luna zodiei Cocoș sub patronajul elementului pământ yin. Atenție, așa cum am observat până acum în acest an, luna lunară, din nou, debutează înaintea lunii solare mai precis va începe în data de 27 august și se va încheia înainte de luna solară, în data de 26 septembrie 2022.

 

Luna septembrie reprezintă în calendarul Asiatic, a două lună de toamnă. Așa cum am prezentat în ghidul nostru anual, lunile de toamnă (august, septembrie și octombrie) sunt dominate de elementele pământ și metal. Faptul că elementul lunii este consumat de către elementul zodiei lunii, poate să aducă mici destabilizări ale elementului pământ, dar poate să fie şi o lună productivă care să aducă idei și soluții care pot să salveze anumite situații și parteneriate aflate în dificultate. Este o lună care aduce multă dragoste și romantism. Femeia casei, mama, este mult mai bine aspectată față de luna trecută. Atenție însă, luna poate să aducă predispoziții spre boli cu transmitere sexuală. De asemenea, femeile pot să fie afectate din punct de vedere al sănătății, existând predispoziții de îmbolnăviri ale sânilor. Datorită energiei stelei lunare, sunt foarte bine aspectate examenele, interviurile, iar scriitorii, romancierii beneficiază de o creativitate crescută. Tot ce ține de această îndeletnicire a scrisului poate să aducă mult succes datorită inspirației de care beneficiază.

 

Atenție la zilele de 11, 23 septembrie şi 5 octombrie deoarece pot să aducă ciocniri și unele provocări. Zilele de 16 și 28 septembrie aduc oportunități și șanse de câștiguri financiare.

Sectorul de Est este un sector afectat de energii nefavorabile. Mai mult decât atât, este sectorul zodiei Iepure, zodie aflată în conflict cu zodia lunii – Cocoș. De aceea este recomandat să ținem sub control aceste energii, mai ales pentru că acesta reprezintă și sectorul sănătății. 

Cele mai bine aspectate sectoare în această lună: sectorul de Sud care poate să aducă faimă, renume, recunoașterea meritelor și sectorul de Nord, unde se formează o combinație favorabilă numită “suma 10” care aduce oportunități de avansare în carieră cu succes. Mai multe informații despre sectoare, afectate sau favorabile, vor fi prezentate curând,  în articolul nostru cu horoscopul lunii septembrie.

În câteva rânduri vom creiona şi vom aduce în discuţie zilele cu anumite influenţe, la modul general, caracteristice lunii zodiei Cocoș sub element pământ yin.

 

10, 19, 28 sept. şi 7 oct.  – combinația energiilor stelelor din aceste zile indică mult succes în domeniul politic, astfel că proiectele și strategiile asociate se pot manifesta cu succes. Sunt avantajate examenele, lucrările și studiile de cercetare, precum și studiul individual. De asemenea sunt zile în care romantismul și dragostea sunt la cote înalte, fiind recomandate întâlniri, cine romantice în cadrul cuplurilor nou formate sau chiar a celor căsătoriți. Centrul spațiului de locuit poate fi activat cu ajutorul elementului apă (este de preferat să se cunoască amprenta casei/spațiului pentru a nu se creea, în acest caz, un exces de element). Nu exagerați, pentru a nu se produce reversul, putând facilita astfel apariția unor scandaluri cu tentă sexuală.

9, 18, 27 sept. şi 6 oct. – combinația energiilor stelelor din aceste zile indică posibilă dizarmonie în familie și este cu atât mai puternică cu cât acestea se află într-un sector de pământ, fapt care le susține energia nefavorabilă. Neînțelegerile, certurile pot să apară între noră și soacră! Există totuși momente favorabile pentru tinerii care susţin examene, interviuri sau încă studiază în vederea pregătirii pentru un examen important.

8, 17, 26 sept. şi 5 oct. – în aceste zile, combinația energiilor stelelor poate să predispună spre depresii sau chiar dureri de inimă cauzate de stresul unor scandaluri sexuale care aduc cu ele  multe neînțelegeri și certuri. Este recomandat să se petreacă cât mai puțîi timp în acest sector din casă. Este indicat să se folosească elementul foc sub orice reprezentare – aprinderea unor lumini puternice de exemplu (este de preferat să se cunoască amprenta casei/spațiului pentru a nu se creea, în acest caz, un exces de element foc), pentru a putea consuma aceste energii nefavorabile.

16, 25 sept. şi 4 oct. –  combinația energiilor stelelor din aceste zile aduc mult romantism și dragoste. Cuplurile nou formate dar și cele căsătorite pot să profite la maxim în aceste zile, petrecând mai mult timp împreună, servind o cină romantică în acest sector al casei. De asemenea sunt bine aspectate toate activitățile legate de creație și studiu. Amplasarea unor flori proaspete este un bun remediu pentru a activa, potența aceste energii favorabile.

15, 24 sept. şi 3 oct. – energiile stelelor acestor zile aduc o oarecare scădere a creativității. Pot să apară blocaje și stres favorizând, astfel, apariția unor sentimente de dezamăgire, de neîmplinire. De asemenea este posibil să apară îmbolnăviri la nivelul pielii, mici urticarii sau chiar mai grav afecțiuni gen zona Zoster (afecțiune care se manifestă, în mare parte, din cauza unui șoc psihic, stres prelungit). Nu este favorabil să petreceți mult timp în acest sector de centru al casei/spațiului de lucru. Pentru a consuma aceste energii nefavorabile se recomandă folosirea elementului metal (este de preferat să se cunoască amprenta casei/spațiului pentru a nu se creea, în acest caz, un exces de element).

14, 23 sept. şi 2 oct. – combinația energiilor stelelor din aceste zile aduce momente minunate pentru “ femeia casei”, cum este denumită în Feng Shui, stăpâna casei, mama casei. Femeile se pot bucura de succes pe toate planurile, acasă în famile, în societate, la servici, mai ales cele care au funcție de conducere. Este recomandat să se folosească acest sector de centru din casă/ spațiu de lucru pentru orice activitate sau pentru demararea unor proiecte. Se pot ține discuții, negocieri, ședințe care se pot încheia cu rezultate excelente. Atenționarea vine pentru femeile însărcinate: nu se recomandă să petreacă mult timp sau să doarmă în acest sector al casei, în aceste zile.

13, 22 sept. şi 1 oct. – combinația energiilor stelelor acestor zile poate să predispună spre probleme de sănătate femeilor însărcinate. Recomandarea este de a nu petrece mult timp sau să doarmă în acest sector de centru al casei, în aceste zile. Evitarea acestui spațiu din casă este binevenit. De asemenea mare atenție dacă și cine vă face o invitație într-o călătorie sau plimbare. Există riscul apariției unor probleme de natură sexuală, hărțuire și/sau relații nepotrivite.

12, 21, 30 sept. – în aceste zile, energiile stelelor indică o puternică influență, chiar copleșitoare a “femeii casei, mama casei”. Viața sentimentală, relațiile dintre generații au de suferit din cauza problemelor ivite între noră și soacră. De asemenea există riscul unor accidentări la nivelul membrelor. Atenție la exercițiile fizice și nu numai. Se recomandă folosirea elementului foc sub orice reprezentare pentru a contracara aceste energii nefavorabile (este de preferat să se cunoască amprenta casei/spațiului pentru a nu se creea, în acest caz, un exces de element).

11, 20, 29 sept. – aceste zile aduc multă energie de creativitate și toate activitățile ce privesc studiul și creația sunt foarte bine aspectate. Cei care beneficiază la maxim sunt elevii, studenții care se pregătesc pentru examene importante. Atenționarea este pentru elementul foc, există risc de incendii. Din cauza că există un exces de element lemn, este recomandată o mare atenție la folosirea acestui element, plante, flori ( este de preferat să se cunoască amprenta casei/spațiului pentru a nu se creea un exces de element).

 

Notificare drepturi

Toate drepturile rezervate. Nicio parte a acestui articol nu poate fi reprodus, stocat într-un sistem de preluare sau transmis sub orice formă sau prin orice mijloace (electronic, fotocopiere etc) fără permisiunea scrisă a echipei ©AMdaebak. Pentru informaţii despre obţinerea permisiunii, ne puteţi contacta pe adresa de mail info@amdaebak.ro.

  

Notificare răspundere

Informaţiile din acest articol sunt distribuite în baza „Aşa cum este”, fără garanţie. Cu toate că au fost luate toate măsurile de precauţie în pregătirea şi redactarea acestui articol, echipa ©AMdaebak nu va avea nicio răspundere faţă de nicio persoană sau entitate cu privire la orice pierdere sau daună cauzată sau care se presupune că a fost cauzată direct sau indirect de informaţiile din acest articol.

 

25.8.2022

Sursă foto: Pixabay

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on pinterest
Pinterest
Share on whatsapp
WhatsApp