A
cest horoscop este prezentat în funcţie de calendarul solar!
Luna solară care debutează în data de 4 februarie 2021 şi se va încheia în data de 5 martie 2021 este lună de TIGRU sub patronajul elementului metal yang. În această lună, în centrul Lo Shu–ului se află steaua 5, stea cu energie de obstacole, ghinioane, mici accidentări şi evenimente neplăcute. Este foarte important să fie amplasată Pagoda celor 5 elemente în centrul casei/ spaţiului de lucru pentru a putea ţine sub control energia nebenefică 5 Galben. De asemenea pot să apară probleme de sănătate, mai ales la nivelul capului şi pierderi financiare. Poate să fie o lună destul de obositoare pentru toţi membrii familiei, cu anxietate şi neînţelegeri cu privire la situaţia financiară a familiei sau a afacerii.
Pentru că este un moment dificil pe întreg globul din cauza pandemiei cu virusul COVID-19, este foarte important să punem pe primul plan sănătatea, siguranţa celor din jurul nostru, mai ales a persoanelor vulnerabile (în vârstă, bolnave, însărcinate etc). Maestra Lillian Too a recomandat scrierea şi amplasarea în casă (pentru cei care rezonează cu partea de Feng Shui spiritual) a mantrei de protecţie „Heart Mantra of Arya Vairochana”. Lillian Too afirmă faptul că doar citind această mantră, puteţi dobândi succes și nu puteţi fi afectat de arme, foc, apă, otrăvuri, substanțe amestecate cu otrăvuri sau magie neagră. Nu puteţi fi rănit de regi, hoți, tâlhari și așa mai departe. Oriunde este scrisă și lăsată această mantră, oamenii nu se îmbolnăvesc, în special de boli contagioase (virusuri, bacterii etc):
TADYATHA / KALA KALA / KILI KILI / BIRI BIRI / HURU HURU / VAIRO-CHANA RASMI SANCHODITA AGACCHA / ARYA AKASHA GARBHA MAHA KARUNIKA PURAYA HASHANA / DHARAYA BUDDHA VIKSHCHAYANA / CHARA CHARA CHIRI CHIRI SVAHA
ATENŢIE! Nu uitaţi însă că este important să respectăm regulile impuse de ţara în care ne aflăm, astfel încât să nu punem în pericol sănătatea celor dragi, a noastră, dar şi a celor din jurul nostru. Informaţi-vă doar din surse oficiale!
Conform calendarului spiritual realizat de maestra Lillian Too există:
Zile favorabile: 3, 11, 14, 19, 20, 23, 25, 27 februarie 2021 - în aceste zile puteţi face purificarea energetică a casei, ritualuri de protecţie, scrierea dorinţelor, ascultarea mantrelor, acte caritabile etc.
AICI găsiţi informaţiile despre
zilele favorabile/ nefavorabile pentru
TUNS, luna
FEBRUARIE 2021.
AICI găsiţi informaţii în
PREMIERĂ despre anul 2021, anul Bivolului!
AICI găsiţi informaţiile despre
constelaţii LUNAR MANSION!
AICI găsiţi informaţii despre
Tradiţii & Obiceiuri AN Chinezesc 2021!
INFORMAŢIILE pentru ANUL 2021, anul „BIVOLULUI care merge pe şosea” sunt cuprinse într-un ghid cu peste 100 de pagini, în format electronic PDF. Îl puteţi comanda, trimiţând un mail pe adresa info@amdaebak.ro, cu textul „COMANDĂ GHID ©AMdaebak 2021”.
ATENŢIE!!! Conform maestrei Lillian Too
, influenţele lunii întotdeauna se prezintă potrivit datelor calendarului solar (cel prezentat şi de maestra Lillian Too).
Calendarul lunar se ia în considerare doar în cazul calculelor/ analizelor Paht Chee (chart-uri, calculare dată favorabilă etc).
Mai multe detalii despre calendarul Lunar vs.
Solar găsiţi AICI!
Influenţele stelelor lunare asupra sectoarelor spaţiilor de locuit/ lucru
În prima parte a acestui articol vom prezenta influenţele energiilor stelelor lunare asupra sectoarelor din casă, spaţii, birourisau unde vă desfăşuraţi pentru mai mult timp activitatea. Astfel puteţi să aflaţi unde anume sunt energii benefice şi este bine de potenţat/activat şi care dintre sectoare sunt afectate de energii mai puţin benefice şi cum pot fi acelea controlate/diminuate. Mai jos vă vom prezenta principalele aspecte ale acestei luni pentru fiecare sector, conform maestrei Lillian Too:
Centrul casei (sediul familiei) – În această lună în centrul casei/ spaţiului de lucru vine steaua 5, stea cu energie de obstacole, ghinioane, mici accidentări şi evenimente neplăcute. Este foarte important să fie amplasată Pagoda celor 5 elemente în centrul casei pentru a putea ţine sub control energia nebenefică 5 Galben. De asemenea pot să apară probleme de sănătate, mai ales la nivelul capului şi pierderi financiare.. Poate să fie o lună destul de obositoare pentru toţi membrii familiei, cu anxietate şi neînţelegeri cu privire la situaţia financiară a familiei sau a afacerii.
Sectorul de Nord - carieră (unde se situează zodia Şobolan şi Fiul cel mijlociu al casei) – În această lună în sectorul de Nord vine steaua 1, stea cu energie de victorie şi succes.Energiile acestei luni pot aduce succes profesional. Cu toate acestea, energia bolii a stelei 2 anuale continuă să afecteze sectorul. Cei care locuiesc aici, sunt sfătuiţi să amplaseze remedii pentru protecţia sănătăţii. Femeile în vârstă și femeile însărcinate trebuie să evite să doarmă sau să petreacă foarte mult timp în sectorul de Nord (mai ales dacă aveţi dormitorul în acest sector).
Sectorul de Nord-Est - învăţătură (unde se situează zodia Bivol, Tigru şi Fiul cel mic al casei) – În această lună în sectorul de Nord-Est vine steaua 8, stea cu energie de prosperitate. Un sector foarte norocos luna aceasta! Încercați să energizați/ potenţaţi acest sector al casei cât mai mult. Puteţi potenţa prin lumini puternice, muzică conversaţii etc. Este de asemenea o lună foarte bună pentru afaceri şi planul financiar. Atenţie însă pentru că pot să apară neînţelegeri între generaţii!
Sectorul de Est - sănătate (unde se situează zodia Iepure şi Fiul cel mare) – În această lună în sectorul de Est vine
steaua 3. stea cu energie de certuri, conflicte, neînţelegeri, litigii şi procese. O lună destul de dificilă mai ales în plan sentimental – pot să apară scandaluri, infidelităţi etc. Mai mult, excesul de element lemn (dintre steaua anuală 4 şi steaua lunară 3) poate provoca stres emoțional, depresie, nervi, furie. Folosiți lumini strălucitoare și un bol cu mere roşii pentru a suprima energiile conflictuale din această lună. Cu toate acestea, energia stelei anuale 4 ajută la succesul în activitățile academice. Acest sector îi avantajează și pe cei din domeniile creative.Cei care au copii care încă sunt la şcoală, sunt sfătuiţi să aranjeze cât mai adecvat
camera de studiu şi să se folosească de
remedii pentru potenţarea succesului academic.
Sectorul de Sud-Est - prosperitate (unde se situează zodia Dragon, Şarpe şi Fiica cea mare) – În această lună în sectorul de Sud-Est vine steaua 4, stea cu energie de dragoste şi succes academic. Cu toate că energia anuală este una nebenefică, steaua lunară poate să ajute la îmbunătăţirea relaţiilor, mai ales cele sentimentale. Multe din conflictele din cuplu se pot rezolva în această lună, dacă veţi acorda mai multă atenţie comunicării. Cei singuri care au dormitorul amplasat în sectorul de Sud-Est pot să aibă parte în această lună de atenţie, admiratori şi de foarte multă carismă. Sunteţi sfătuiţi însă să nu vă grăbiţi în luarea deciziilor cu privire la un potenţial partener, aveţi răbdare. Atenţie la planul sănătăţii, deoarece combinaţia de stele din acest sector poate aduce probleme la nivelul pielii, dar şi risc de îmbolnăviri mai grave.
Sectorul de Sud - faimă (unde se situează zodia Cal şi Fiica mijlocie) – În această lună în sectorul de Sud vine steaua 9, stea cu energie de multiplicare şi prosperitate în viitor. Se formează o combinaţie foarte auspicioasă între steaua anuală 1 şi steaua lunară 9, suma lui 10. Această combinație puternică aduce succes pe toate planurile pentru toţi rezidenţii acestui sector. Avantajaţi sunt şi cei care au casele cu direcţia de orientare pe Sud! Păstrați acest sector bine iluminat luna aceasta pentru a îmbunătăți în continuare aspectele de bun augur ale acestei combinații. Puteţi beneficia şi de succes în ceea ce priveşte jocul la bursă, jocurile de noroc, dar şi investiţiile.
Sectorul de Sud-Vest – dragoste, căsătorie (unde se situează zodia Oaie, Maimuţa şi Mama casei) – În această lună în sectorul de Sud-Vest vine steaua 2, stea cu energie de boală (poate să aducă chiar şi îmbolnăviri de relaţii). Acest sector este foarte afectat luna aceasta și este recomandat să se menţină linişte. Combinaţia între steaua anuală 3 şi steaua lunară 2 poate să provoace foarte multe neînţelegeri, discuţii contradictorii, probleme cu autorităţile (atât de grave încât se poate ajunge şi la închisoare). Este foarte important să amplasaţi un bol cu mere roşii în acest sector pentru a ţine sub control energiile nefavorabile. Sunt afectate şi persoanele care activează în domeniul politicii – atenţie în ce contexte vă implicaţi. Căsătoriile/ cuplurile sunt foarte afectate în această lună. Dacă nu veţi reuşi să rezolvaţi cu calm şi în timp util problemele, există predispoziţie spre separare/ divorţ.
Sectorul de Vest - descendenţi (unde se situează zodia Cocoş şi Fiica cea mică/ tânără) – În această lună în sectorul de Vest vine steaua 7, stea cu energie de furturi (materiale, dar şi de idei), violenţă verbală, trădări, dar şi posibile accidente care implică elementul metal. O perioadă destul de complicată, mai ales în ceea ce priveşte securitatea personală. Reprezentarea rinocerului şi elefantului albastru este cel mai bun remediu pentru combaterea acestei energii lunare. Pot să apară probleme în parteneriate (de orice fel) şi există predispoziţie spre violenţă domestică. Persoanele care au dormitorul situat în acest sector pot să întâmpine probleme sentimentale care să escaledeze, dar şi probleme în ceea ce priveşte trădări, furturi (chiar şi în afaceri/ locul de muncă). Nu veniţi noaptea târziu acasă, aveţi grijă unde vă parcaţi maşina, evitaţi să conduceţi cu viteză şi fiţi foarte atenţi unde vă puneţi obiectele personale.
Sectorul de Nord-Vest – mentori (unde se situează zodia Câine, Mistreţ şi Patriarhul casei) – În această lună în sectorul de Nord-Vest vine steaua 6, stea cu energie de prosperitate indirectă, noroc şi ajutor divin. Combinația stelelor din acest sector favorizează în principal persoanele ambițioase. Puneți în aplicare strategiile la care aţi lucrat în ultimul timp pentru a obține un avantaj considerabil în situațiile competitive. Energiile acestei luni favorizează bărbatul casei, dar şi persoanele care se află într-o funcţie foarte importantă de conducere – beneficiază de multă putere şi autoritate în această lună. Cu toate acestea există un exces de element metal, care poate să producă mici accidente care implică obiecte ascuţite. Există predispoziţie spre accidente de maşină – atenţie şi persoanelor (mai ales bărbaţilor) care lucrează în domeniul construcţiilor sau cu maşini foarte mari. Remediul potrivit pentru echilibrarea elementelor este amplasarea unui bol cu apă yin (NU fântăni).
Influenţele stelelor lunare asupra ZODIILOR chinezeşti
În cazul în care nu sunteţi siguri cărui semn zodiacal chinezesc aparţineţi sau sunteţi născuţi în lunile ianuarie sau februarie, recomandarea noastră este să verificaţi pe WOFS.
ŞOBOLAN – 1936, 1948, 1960, 1972, 1984, 1996, 2008, 2020
O lună excelentă, deoarece sunteţi favorizaţi de energia stelei lunare 1, stea cu energie de victorie şi succes. Este o perioadă excelentă pentru a vă gândi să începeţi proiecte noi, obiceiuri noi, planuri noi etc. Cu toate acestea trebuie să acordaţi mai multă atenţie planului sănătăţii, deoarece pe tot parcursul anului 2021 sunteţi afectaţi de energia bolii. Recomandarea este să acordaţi mai multă atenţie la ce mâncaţi, să faceţi mai multă mişcare, să vă odihniţi/ relaxaţi mai mult. Carieră – O perioadă excelentă la locul de muncă – sunt şanse mari de promovare. Lucrul în echipă este foarte bine aspectat. Dacă vă gândeaţi la o schimbare de job/ carieră, acum este luna potrivită să acţionaţi. Ghidaţi-vă după intuiţie! Oricum este momentul ideal pentru a vă face aliaţi la locul de muncă, astfel încât să fiţi ajutaţi în ceea ce vă propuneţi. Afaceri – Este o perioadă foarte favorabilă pentru parteneriate, construirea unei echipe noi (mai solide). Succesul pentru voi vine prin semnarea unui contract de colaborare auspicios pentru ambele părţi. De asemenea sunteţi sfătuiţi să puneţi pe hârtie toate ideile pe care le aveţi acum pentru a putea dezvolta un plan solid în viitorul apropiat. Este foarte posibil să simţiţi puţină teamă în faţa necunoscutului/ schimbării, dar energiile acestei luni sunt de partea voastră. Relaţii – O lună foarte favorabilă în plan sentimental. Sunt favorizate căsătoriile şi logodnele! Pentru nativii Şobolan singuri, această perioadă poate fi extrem de bună pentru a cunoaşte persoana potrivită. Dacă aveti deja pe cineva în minte, atunci sunteţi sfătuiţi să faceţi primul pas şi să vă exprimaţi sentimentele. Educaţie – Elevii/ studenţii nativi Şobolan sunt încurajaţi de energiile acestei luni să-şi asume mai multe responsabilităţi, să lucreze la mai multe proiecte, să se implice în acte de voluntariat. Pe scurt să se facă remarcaţi prin abilităţile de care pot da dovadă în această lună. Cheia succesului pentru ei este să acţioneze!
BIVOL – 1937, 1949, 1961, 1973, 1985, 1997, 2009, 2021
O lună excelentă, deoarece beneficiaţi de energia stelei lunare 8, stea cu energie de prosperitate. Este în principal o perioadă excelentă pentru a petrece mai mult timp cu familia. Mai mult, pot să apară diverse oportunităţi pentru a rezolva anumite neînţelegeri, dar şi oportunităţi pentru a creşte veniturile în familie. Carieră – Veţi avea parte în această lună de foarte multe şanse pentru a vă impresiona superiorii. Aveţi capacitatea să ieşiţi în evidenţă prin modul în care vă puneţi în aplicare abilităţile. Atenţie totuşi deoarece pot să apară şi persoane invidioase care să încerce să vă pună anumite piedici. Încercaţi să nu faceţi compromisuri în ceea ce priveşte integritatea voastră, altfel riscaţi să vă puneţi în pericol reputaţia. Afaceri – O perioadă extraordinară, deoarece puteţi pune în aplicare foarte multe idei care să vă crească profitul şi lista de clienţi. Este de asemenea o lună foarte bună pentru investiţii financiare, achiziţii, angajări, semnări de contracte şi începerea unui parteneriat de afaceri. Este clar o lună în care sunteţi sfătuiţi să încercaţi strategii noi pentru a vă pune în valoare produsele şi serviciile oferite. Relaţii – Planul sentimental este foarte bine aspectat, mai ales pentru cei singuri care au toate şansele să se îndrăgostească în această lună. Dacă sunteţi deja interesaţi de cineva, sunteţi sfătuiţi să vă exprimaţi sentimentele şi să nu mai aşteptaţi „momentul potrivit”. Educaţie – Elevii/ studenţii nativi Bivol au parte de o lună fabuloasă, în care se pot face remarcaţi în ochii profesorilor. De asemenea este o lună foarte bună pentru a vă implica în proiecte şi activităţi care să vă propulseze din punct de vedere academic. Rezultatele pot să vină foarte repede!
TIGRU – 1938, 1950, 1962, 1974, 1986, 1998, 2010
O lună excelentă, deoarece beneficiaţi de energia stelei lunare 8, stea cu energie de prosperitate. Este în principal o perioadă excelentă pentru a petrece mai mult timp cu familia. Mai mult, pot să apară diverse oportunităţi pentru a rezolva anumite neînţelegeri, dar şi oportunităţi pentru a creşte veniturile în familie. Carieră – Luna aceasta s-ar putea să fiţi nevoiţi să lucraţi în echipă cu persoane cu care aţi avut mici conflicte. Nu trebuie să rămâneţi ancoraţi în trecut, ci să vă gândiţi la beneficiile care pot să apară în urma acestor colaborări. De asemenea este foarte important să vă prioritizaţi proiectele şi activităţile de la locul de muncă, astfel încât să menţineţi un echilibru între viaţa profesională şi cea personală. Afaceri – O lună foarte auspicioasă, mai ales în plan financiar. Nu veţi duce lipsă de oportunităţi care să vă aducă foarte mulţi bani cash, mai ales dacă reuşiţi să faceţi în această perioadă investiţii financiare. Dacă aveaţi în plan punerea în acţiune a unui proiect major, sunteţi sfătuiţi să vă gândiţi foarte bine înainte de a lua o decizie finală – aveţi nevoie de toate informaţiile. Încercaţi să vedeţi lucrurile dintr-o altă perspectivă, aşa veţi găsi răspunsul pe care îl căutaţi. Relaţii – Luna aceasta, nativii Tigru singuri nu vor duce lipsă de admiratori şi nici de tot felul de propuneri. Nu trebuie să vă faceţi griji pentru că veţi şti la momentul potrivit ce decizie să luaţi în ceea ce priveşte un potenţial partener. Cei căsătoriţi/ cuplu stabil s-ar putea să se reîntâlnească cu cineva din trecut. Nu cedaţi ispitei dacă totul merge foarte bine în relaţia actuală. Este recomandat să vă reamintiţi de ce nu a funcţionat iniţial acea relaţie. Educaţie – Luna aceasta vă este recomandat să vă concentraţi mai mult pe materiile care vă pun dificultăţi. Aveţi capacitatea în următoarea perioadă să vă concentraţi şi să înţelegeţi mai bine anumite concepte. Nu evitaţi să cereţi ajutorul colegilor sau profesorilor dacă simţiţi că sunteţi în impas cu o anumită problemă.
IEPURE –1927, 1939, 1951, 1963, 1975, 1987, 1999, 2011
O lună complicată, deoarece în această lună sunteţi afectaţi de energia stelei lunare 3, stea cu energie de certuri, conflicte, neînţelegeri, litigii şi procese. Energiile acestei luni vă pot face foarte irascibili şi gata să reacţionaţi agresiv la orice fel de discuţie contradictorie. Combinaţia dintre steaua anuală 4 şi steaua lunară 3, poate să producă şi foarte multă oboseală, stres şi depresie. Carieră – Este o lună care poate să fie destul de dificilă la locul de muncă. Încercaţi să nu vă lăsaţi provocaţi de diverse bârfe şi zvonuri pe care le puteţi auzi. De asemenea evitaţi pe cât posibil lucrul în echipă în această lună, deoarece există predispoziţii spre discuţii contradictorii sau conflicte care pot degenera. Puteţi purta culoarea roşie pentru a putea ţine sub control aceste energii de ceartă. Un alt aspect important pentru a vă ţine departe de posibile probleme la job este să fiţi punctuali, să nu plecaţi fără să anunţaţi şi să lăsaţi ideile majore pe luna viitoare. Afaceri – Pot să apară foarte multe neînţelegeri la nivel de comunicare între voi şi angajaţi/ asociaţi/ clienţi. O idee bună ar fi să delegaţi din responsabilităţi, să evitaţi întâlnirile/ şedinţele importante. De asemenea nu vă implicaţi în colaborări despre care nu aveţi foarte multe informaţii, pentru că riscaţi să aveţi probleme cu legea. Evitaţi semnarea de contracte, angajările, investiţiile, achiziţiile etc. Relaţii – O lună destul de dificilă în plan sentimental, inclusiv pentru persoanele singure. Evitaţi să spuneţi prea multe lucruri pentru că riscaţi să răniţi fără să vreţi cealaltă persoană. Amânaţi discuţiile importante pentru o perioadă mai benefică, fără prea multe riscuri. Educaţie – Pot să apară foarte multe probeleme de comunicare cu profesorii. Chiar puteţi ajunge să fiţi sancţionaţi, doar pentru că nu aţi ştiut când să vă opriţi. Încercaţi să fiţi mai retraşi în această lună şi să lucraţi la proiectele voastre în linişte, fără a încerca să impresionaţi.
DRAGON – 1928, 1940, 1952, 1964, 1976, 1988, 2000, 2012
O lună excelentă deoarece sunteţi favorizaţi de energia stelei lunare 4, stea cu energie de dragoste şi succes academic. În perioada următoare aveţi toate şansele să atrageţi de partea voastră aliaţi şi persoane importante care să vă ajute la momentul potrivit. Chiar şi rivalii par să fie impresionaţi de cariasma de care daţi dovadă în această lună. Carieră – Aveţi foarte multe idei şi sunteţi gata să le puneţi în practică. Acum este foarte important să vă puneţi în valoare abilităţile deoarece sunt şanse foarte mari să fiţi observaţi şi chiar să vi se ofere un rol de lider într-o echipă. Puteţi avea parte de foarte mult succes la locul de muncă, însă depinde numai de modul în care gestionaţi situaţiile. Afaceri – O lună absolut fabuloasă, în care vă puteţi mări cercul de cunoştinţe în domeniul afacerilor. De aceea sunt favorizate semnările de contracte, angajările, parteneriatele noi, investiţiile, lansarea unor produse şi servicii noi sau mai bine dezvoltate. Totul este să fiţi cât mai strategici şi să profitaţi de toate oportunităţile care pot să apară, mai ales prin intermediul unor persoane foarte importante ca funcţie. Relaţii – O lună foarte bună în plan sentimental pentru nativii Dragon singuri. Atenţionarea vine pentru persoanele căsătorite care pot să fie atrase de alte persoane tot dintr-un cuplu. Încercaţi să vă ţineţi departe de astfel de situaţii care pot degenera. Educaţie – Luna aceasta puterea de concentrare este la nivel maxime, reuşiţi să vă automotivaţi, mai ales în domeniile care vă punea dificultăţi până acum. Învăţarea devine un proces mai plăcut în această lună, mai ales dacă faceţi ce vă place.
ŞARPE – 1929, 1941, 1953, 1965, 1977, 1989, 2001, 2013
O lună excelentă deoarece sunteţi favorizaţi de energia stelei lunare 4, stea cu energie de dragoste şi succes academic. Acum este momentul să luaţi hotărâri importante în ceea ce priveşte un domeniu al vieţii. Poate să fie o schimbare de carieră, de casă, o relaţie nouă, deschiderea unei firme etc. Noul An vă dă puterea şi determinarea de care aveţi nevoie pentru a pune lucrurile în mişcare. Carieră – O perioadă potrivită pentru a lucra în echipă, deoarece rezultatele pot să vină mai uşor şi mai repede. Chiar dacă de obicei vă plăcea să lucraţi individual, de data aceasta vă este mai favorabil să schimbaţi tactica. Un alt aspect foarte important în domeniul profesional este că veţi reuşi să vedeţi clar spre ce direcţie nouă vreţi să mergeţi: poate schimbaţi domeniul în care profesaţi sau vă mutaţi într-un alt departament, într-o funcţie cheie. Afaceri – Este o lună foarte auspicioasă, în care puteţi întâlni persoane care să vă devină aliaţi, asociaţi sau clienţi fideli. Dacă voiaţi să puneti în aplicare o strategie de marketing, acum este momentul să acţionaţi. Dacă trebuie să depuneţi acte importante sau să trimiteţi un contract, sunteţi sfătuiţi să fiţi voi cei care o faceţi. Nu delegaţi astfel de responsabilităţi pentru că riscaţi ca aceste acte să se piardă. Relaţii – O lună excelentă din punct de vedere sentimental pentru cei singuri care au şanse foarte mari să se îndrăgostească. Este o perioadă bună şi pentru cei căsătoriţi sau într-un cuplu stabil – se pot bucura de timp de calitate împreună cu multă pasiune şi romantism. Educaţie – Nivelul de energie este la cote maxime în această lună, ceea ce vă ajuta foarte mult să vă cconcentraţi la ceea ce aveţi de făcut. De asemenea reuşiţi să vă puneţi în valoare talentele, astfel încât să vă faceţi remarcaţi de către profesori. Tot ceea ce învăţaţi în această perioadă vă va conferi un avantaj considerabil în lunile următoare.
CAL – 1930, 1942, 1954, 1966, 1978, 1990, 2002, 2014
O lună importantă, deoarece apare energia stelei lunare 9, stea cu energie de multiplicare şi prosperitate în viitor. Este cu atât mai favorabil, cu cât această stea multiplică energia stelei anuale 1. Mai mult, se realizează o combinaţie foarte auspicioasă între steaua anuală şi cea lunară, suma lui 10. Această energie de bun augur vă va ajuta să vă atingeţi obiectivele în orice domeniu al vieţii. Atenţie – lună de aliat, zodia Tigru! Carieră – Nivelul de energie este la cote maxime în această lună, puteţi face tot ce vă doriţi la locul de muncă. Este de asemenea foarte posibil să vă asumaţi mai multe responsabilităţi, astfel încât să ajungeţi într-o funcţie cheie. Totul este să aveţi încredere în propriile abilităţi, să acţionaţi ferm, curajos pentru că sunteţi ajutaţi să terminaţi foarte repede şi cu succes proiectele la care lucraţi. Există chiar şi şansa de a fi promovaţi, de aceea sunteţi sfătuiţi să vă menţineti la fel de activi ca până acum. Afaceri – O lună în care sunteţi sfătuiţi să vă ghidaţi după propria intuiţie şi să vă asumaţi anumite riscuri, dacă asta simţiţi să faceţi. Este de asemenea o perioadă foarte bună pentru a lansa campanii de publicitate, deoarece beneficiaţi de foarte multă carismă. Nu trebuie să vă faceţi griji dacă va exista şi publicitate mai negativă, deoarece în următoarea lună orice fel de publicitate este bună. Reputaţia voastră nu este în pericol! Relaţii – O lună foarte romantică, mai ales pentru nativii Cal singuri. Bucuraţi-vă de această perioadă, dar nu vă grăbiţi să luaţi o decizie definitivă. Cei căsătoriţi/ cuplu stabil sunt predispuşi spre probleme de infidelitate în relaţie – există pericolul să apară o terţă persoană. Dacă nu vă doriţi să vă distrugeţi relaţia actuală, nu faceţi ceva ce puteţi regreta mai târziu. Educaţie – Elevii/ studenţii nativi Cal sunt în centrul atenţie în această lună, orice ar face. Nu pierdeţi totuşi din vedere obiectivele pe care vi le-aţi propus! Organizaţi şi prioritizaţi tot ce aveţi de făcut pentru a nu pierde acest timp valoros.
OAIE – 1931, 1943, 1955, 1967, 1979, 1991, 2003, 2015
O lună complicată, deoarece în această lună sunteţi afectaţi de energia stelei lunare 2, stea cu energie de boală (poate să aducă chiar şi îmbolnăviri de relaţii). Luna aceasta sunteţi predispuşi la accidentări, îmbolnăviri, de aceea este foarte important să vă ascultaţi corpul şi să acţionaţi imediat ce simţiţi că ceva nu este în regulă. De asemenea sunteţi sfătuiţi să adoptaţi un stil de viaţă sănătos: mişcare, alimentaţie echilibrată, vitamine, somn calitativ, odihnă, activităţi relaxante. O altă recomandare ar fi să evitaţi în această lună locurile cu energie yin: spitalele, cimitirele, vizitarea persoanelor bolnave. Carieră – Din punct de vedere fizic s-ar putea să vă simţiţi pur şi simplu epuizaţi fără ca măcar să faceţi ceva intens. Nici puterea de concentrare nu este în parametrii optimi în această lună. Este foarte important să evitaţi pe cât posibil proiectele care nu fac decât să vă streseze. Dacă aveţi posibilitatea să delegaţi din responsabilităţi, acum este momentul să o faceţi. Organizarea este cheia succesului pentru voi în această lună, de asemenea şi lucrul în echipă. Afaceri – Pentru că planul sănătăţii poate să fie destul de grav afectat, sunteţi sfătuiţi să delegaţi din responsabilităţi persoanelor de încredere din echipă. Poate nu ar fi o idee rea să organizaţi în cadrul firmei traininguri astfel încât să beneficiaţi de ajutorul angajaţilor specializaţi în domeniul vostru. Nu sunt recomandate semnările de contracte, investiţiile, deciziile majore etc. O mini-vacanţă pentru a vă reîncărca bateriile este tot ce vă trebuie în acest moment. Relaţii – Este o lună favorabilă din punct de vedere sentimental pentru nativii Oaie singuri – pot întâlni persoana potrivită. Dacă nu aveţi totuşi starea de a ieşi la întâlniri, vă este recomandat să petreceţi timp de calitate împreună cu familia. Cei căsătoriţi/ cuplu stabil beneficiază de o lună foarte armonioasă alături de partener. Educaţie – Elevii/ studenţii nativi Oaie sunt foarte motivaţi în această lună să-şi atingă cu succes obiectivele. Beneficiază şi de sprijinul profesorilor, ceea ce le conferă şi mai multă încredere. Cu toate acestea sunt sfătuiţi să menţină o atitudine modestă, să evite aroganţa.
MAIMUŢĂ - 1932, 1944, 1956, 1968, 1980, 1992, 2004, 2016
O lună complicată, deoarece în această lună sunteţi afectaţi de energia stelei lunare 2, stea cu energie de boală (poate să aducă chiar şi îmbolnăviri de relaţii). Luna aceasta sunteţi predispuşi la accidentări, îmbolnăviri, de aceea este foarte important să vă ascultaţi corpul şi să acţionaţi imediat ce simţiţi că ceva nu este în regulă. De asemenea sunteţi sfătuiţi să adoptaţi un stil de viaţă sănătos: mişcare, alimentaţie echilibrată, vitamine, somn calitativ, odihnă, activităţi relaxante. O altă recomandare ar fi să evitaţi în această lună locurile cu energie yin: spitalele, cimitirele, vizitarea persoanelor bolnave. Atenţie – lună de zodie conflictuală, zodia Tigru! Carieră – La locul de muncă nu par să se producă foarte multe schimbări, lucraţi în acelaşi ritm ca până acum. Cu toate acestea pot să apară momente în care să simţiţi că nu aveţi energia necesară pentru a termina o activitate. Totul este să încercaţi să vă organizaţi şi să vă prioritizaţi proiectele, astfel încât să nu intraţi în panică, dacă termenul limită se apropie. Lucrul în echipă este foarte bine aspectat în această lună. De asemenea este recomandat să vă puneţi pe hârtie planurile şi să lăsaţi acţiunea pe luna viitoare. Afaceri – Aceasta este perioada în care vă este recomandat să consolidaţi ceea ce aveţi deja. Amânaţi pe cât posibil extinderea/ dezvoltarea firmei. Nu acţionaţi din impuls pentru că s-ar putea să regretaţi pe termen lung! Poate nu ar fi o idee rea să organizaţi în cadrul firmei traininguri astfel încât să beneficiaţi de ajutorul angajaţilor specializaţi în doemniul vostru. Relaţii – Cei singuri au parte de o lună foarte favorabilă în plan sentimental, nu vor duce lipsă de admiratori. Cei căsătoriţi/ cuplu stabil sunt predispuşi spre infidelitate – poate să apară o terţă persoană, atenţie! Educaţie – Aveţi parte de o lună plină de provocări, gata să vă motiveze, mai ales dacă aveţi de partea voastră şi profesori care să joace rolul de mentor. Cu toate acestea nu uitaţi că nivelul de energie va fi foarte scăzut, de aceea trebuie să fiţi foarte organizaţi astfel încât să nu ajungeţi la epuizare şi în final să vă îmbolnăviţi. Este nevoie de echilibru şi odihnă.
COCOŞ – 1933, 1945, 1957, 1969, 1981, 1993, 2005, 2017
Poate fi o lună extrem de periculoasă, deoarece sunteţi afectaţi de energia stelei lunare 7, stea cu energie de furturi (materiale, dar şi de idei), violenţă verbală, trădări, dar şi posibile accidente care implică elementul metal. Luna aceasta vă este recomandat să puneţi pe primul loc securitatea personală şi a spaţiului în care locuiţi. Vă este recomandat să evitaţi să vă expuneţi viaţa personală unor persoane noi cunoscute sau care par dubioase, riscaţi să fiţi înşelaţi. Un remediu foarte bun pentru a evita pierderi din cauza stelei lunare 7 este să donaţi bani pentru o cauză nobilă, să faceţi un cadou unei persoane mai defavorizate, să faceţi acte de caritate. Carieră – S-ar putea să nu vă simţiţi în largul vostru în perioada următoare. De aceea sunteţi sfătuiţi să vă verificaţi proiectele şi actele de mai multe ori înainte să le predaţi – pot să apară greşeli care să vă pună în pericol reputaţia. De asemenea vă este recomandat să nu vă implicaţi în situaţii care pot degenera: bârfe, zvonuri, discuţii contradictorii etc. Un alt aspect foarte important este să nu vă dezvăluiţi ideile, secretele şi gândurile oricui, există predispoziţie spre trădări. Nu vă lăsaţi provocaţi! Afaceri - Sunteţi sfătuiţi să delegaţi din responsabilităţi persoanelor de încredere din echipă. Poate nu ar fi o idee rea să organizaţi în cadrul firmei traininguri astfel încât să beneficiaţi de ajutorul angajaţilor specializaţi în doemniul vostru. Nu sunt recomandate semnările de contracte, investiţiile, deciziile majore etc. Acum este momentul să vă faceţi planuri, să găsiţi oportunităţi şi să acţionaţi atunci când energiile vă vor favoriza. Relaţii – Nu este o lună tocmai favorabilă în plan sentimental. Cei căsătoriţi/ cuplu stabil s-ar putea să se confrunte cu probleme cauzate de o terţă persoană. O modalitate foarte bună pentru a vă proteja relaţia este să petreceţi mai mult timp cu persoana iubită, să organizaţi o cină romantică, un weekend romantic etc. Eduaţie – S-ar putea să vă confruntaţi cu discuţii contradictorii cu colegii de şcoală/ facultate. Vă este recomandat să nu luaţi în seamă opiniile lor şi să încercaţi să nu dezvăluiţi prea mult din planurile şi ideile voastre.
CÂINE – 1934, 1946, 1958, 1970, 1982, 1994, 2006, 2018
O lună favorabilă, deoarece beneficiaţi de energia stelei lunare 6, stea cu energie de prosperitate indirectă, noroc şi ajutor divin. Aceasta este perioada în care sunteţi sfătuiţi să vă înconjuraţi de persoane, prieteni care să vă sprijine şi să vă devină aliaţi. Totul este să vă menţineţi motivaţi şi entuziasmaţi de tot ce urmează să faceţi. Atenţie – lună de aliat, zodia Tigru! Carieră – Sunteţi foarte favorizaţi la locul de muncă! Vă faceţi remarcaţi de o persoană într-o funcţie importantă care vă poate ajuta să avansaţi, fie într-un alt departament sau chiar să vă recomande la o altă firmă. Dacă nu sunteţi mulţumiţi de jobul actual, puteţi începe să căutaţi informaţii despre ceva nou – sunt şanse şi să fiţi ajutaţi. Totuşi vă este recomandat să vă gânidiţi foarte bine înainte de a lua o asemenea decizie pentru că nu vă veţi putea întoarce de unde aţi plecat. Vă puteţi asculta şi intuiţia şi să fiţi curajoşi, dar încercaţi să nu vă stricaţi conexiunile pe care vi le-aţi făcut în ultimii ani. Afaceri - O lună foarte bună pentru a face planuri, strategii de marketing, campanii. Aveţi nevoie de o echipă foarte bine pregătită care să vină cu idei noi, care să revoluţioneze domeniul în care activaţi. Cu toate acestea nu trebuie să fiţi nerăbdători, aşteptaţi să vedeţi cum se pot aplica ideile în produsele şi serviciile oferite de voi. Relaţii – O lună favorabilă din punct de vedere sentimental pentru nativii Câine singuri – nu veţi duce lipsă de admiratori, însă sunteţi sfătuiţi să nu vă grăbiţi să vă implicaţi într-o relaţie dacă nu simţiţi. Cei căsătoriţi/ cuplu stabil se pot gândi să conceapă un copil, să se mute împreună, să cumpere o casă nouă etc. Cei tineri sunt sfătuiţi să asculte sfaturilor celor mai în vârstă din familie! Educaţie – Vă bucuraţi de o perioadă foarte auspicioasă la şcoală/ facultate. Sunteţi energici, motivaţi, entuziasmaţi şi gata de acţiune. Este foarte posibil să apară în viaţa voastră o persoană mai în vârstă sau un profesor care să vă devină mentor şi să vă ajute să descoperiţi spre ce direcţie vă îndreptaţi profesional.
MISTREŢ – 1935, 1947,1959, 1971, 1983, 1995, 2007, 2019
O lună favorabilă, deoarece beneficiaţi de energia stelei lunare 6, stea cu energie de prosperitate indirectă, noroc şi ajutor divin. În perioada următoare vă este recomandat să nu căutaţi aprobarea nimănui, ci să vă ascultaţi propria intuiţie. Chiar dacă lucrurile nu se vor desfăşura întotdeauna aşa cum v-aţi propus, nu trebuie să vă descurajaţi, ci sunteţi sfătuiţi să aveţi încredere că se vor aranja pentru binele vostru suprem. Atenţie – lună de prieten secret, zodia Tigru! Carieră – Urmează o perioadă productivă la locul de muncă, însă s-ar putea să vă confruntaţi cu mici bârfe, zvonuri şi gelozii din partea unor colegi. Nu vă este recomandat să reacţionaţi la astfel de evenimente. Aveţi nevoie de aliaţi la job, nu de şi mai mulţi rivali. Oricum în această lună veţi descoperi foarte repede cine vă este prieten şi cine vă este duşman. Nu vă dezvăluiţi secretele şi planurile oricui! Afaceri – Acum este o lună propice pentru a vă pune în aplicare ideile şi planurile la care aţi lucrat în ultima vreme. Cu toate acestea pot să apară mici neînţelegeri între voi şi asociaţi (dacă există) - aceste conflicte trebuie rezolvate foarte repede, înainte de a se produce daune. Unii membrii ai familiei vor dori chiar să investească în afacerea voastră, însă trebuie să delimitaţi foarte clar atribuţiile fiecăruia înainte de a semna un contract. Relaţii - O lună favorabilă din punct de vedere sentimental pentru nativii Mistreţ singuri – nu veţi duce lipsă de admiratori, însă sunteţi sfătuiţi să nu vă grăbiţi să vă implicaţi într-o relaţie dacă nu simţiţi. Cei căsătoriţi/ cuplu stabil se pot gândi să conceapă un copil, să se mute împreună, să cumpere o casă nouă etc. Cei tineri sunt sfătuiţi să asculte sfaturilor celor mai în vârstă din familie! Cuplurile care au deja copii, pot avea parte de o perioadă mai dificilă, este nevoie de răbdare pentru a găsi soluţiile potrivite. Educaţie - Vă bucuraţi de o perioadă foarte auspicioasă la şcoală/ facultate. Sunteţi energici, motivaţi, entuziasmaţi şi gata de acţiune. Este foarte posibil să apară în viaţa voastră o persoană mai în vârstă sau un profesor care să vă devină mentor şi să vă ajute să descoperiţi spre ce direcţie vă îndreptaţi profesional.
Notă: Nu amplasaţi plante sau elemente de apă în dormitor. Folosiţi remedii alternative!
Vă dorim o lună prosperă pe toate planurile!
Notificare drepturi
Toate drepturile rezervate. Nicio parte a acestui articol nu poate fi reprodus, stocat într-un sistem de preluare sau transmis sub orice formă sau prin orice mijloace (electronic, fotocopiere etc) fără permisiunea scrisă a echipei ©AMdaebak. Pentru informaţii despre obţinerea permisiunii, ne puteţi contacta pe adresa de mail info@amdaebak.ro.
Notificare răspundere
Informaţiile din acest articol sunt distribuite în baza „Aşa cum este”, fără garanţie. Cu toate că au fost luate toate măsurile de precauţie în pregătirea şi redactarea acestui articol, echipa ©AMdaebak nu va avea nicio răspundere faţă de nicio persoană sau entitate cu privire la orice pierdere sau daună cauzată sau care se presupune că a fost cauzată direct sau indirect de informaţiile din acest articol.