08-02-2022
Acest horoscop este prezentat în funcţie de calendarul solar!
Luna solară care debutează în data de 4 februarie 2022 şi se va încheia în data de 5 martie 2022 este lună de TIGRU sub patronajul elementului apă yang. În această lună în centrul casei/ spaţiului de lucru vine steaua 2, stea cu energie de boală (poate să aducă chiar şi îmbolnăviri de relaţii). Din păcate acest sector este cel mai afectat în luna februarie! Combinaţia total nefavorabilă dintre steaua anuală 5 şi steaua lunară 2, poate să predispună spre multe obstacole, probleme grave de sănătate, posibile pierderi materiale şi nu numai. Aceste energii afectează întreaga familie, ceea ce înseamnă că trebuie să evitaţi să petreceţi timp în acest sector luna aceasta. Remediile recomandate pentru această lună: Pagoda celor 5 elemente şi simbolul pentru protecţia sănătăţii, Wu Lou. Nu activaţi acest sector prin lumină, muzică, petreceri etc. Mai mult decât atât, elementul acestei luni este apă yang, astfel că, alături de elementul anului (apă yang) apare un exces de element apă care împreună cu elementele aduse de zodia anuală și cea lunară (exces de element lemn), creează o destabilizare a întregului chart. Sunt predispoziții de inundații și alunecări de teren, mai ales din cauza energiei stelei anuale 5 (energie de accidente, dezastre).
Această lună aduce câteva zile care sunt afectate de “penalizări”. Este vorba de zilele de 12 feb. și 24 feb. când în intervalul orar al zodiei Șarpe poate să se formeze “tripla penalizare Tigru-Șarpe-Maimuță”. Sunt zile care pot să aducă, de asemenea un exces, de data asta, de element metal care contribuie și acesta la destabilizarea deja prezentă. Este recomandată o atenție deosebită pentru cei care conduc sau cei care lucrează pe utilaje mari, chiar și în bucătărie pentru cei care lucrează cu obiecte ascuțite, tăioase. Sunt predispoziții de accidentări! În zilele de 9 feb. și 21 feb. mai ales în intervalul orelor de Maimuță, există riscul de certuri și neînțelegeri care pot să ducă chiar la procese soldate cu întreruperi de contracte sau relații parteneriale. Este de preferat în aceste zile să nu programați întâlniri importante și să încercați să evitați situațiile conflictuale. Axa SE-S-SV este cea mai favorabilă din chart-ul lunii Februarie 2022. Se realizează stringul de putere 1-6-8!
Pentru că este un moment dificil pe întreg globul din cauza pandemiei cu virusul COVID-19, este foarte important să punem pe primul plan sănătatea, siguranţa celor din jurul nostru, mai ales a persoanelor vulnerabile (în vârstă, bolnave, însărcinate etc). Maestra Lillian Too a recomandat scrierea şi amplasarea în casă (pentru cei care rezonează cu partea de Feng Shui spiritual) a mantrei de protecţie „Heart Mantra of Arya Vairochana”. Lillian Too afirmă faptul că doar citind această mantră, puteţi dobândi succes și nu puteţi fi afectat de arme, foc, apă, otrăvuri, substanțe amestecate cu otrăvuri sau magie neagră. Nu puteţi fi rănit de regi, hoți, tâlhari și așa mai departe. Oriunde este scrisă și lăsată această mantră, oamenii nu se îmbolnăvesc, în special de boli contagioase (virusuri, bacterii etc):
TADYATHA / KALA KALA / KILI KILI / BIRI BIRI / HURU HURU / VAIRO-CHANA RASMI SANCHODITA AGACCHA / ARYA AKASHA GARBHA MAHA KARUNIKA PURAYA HASHANA / DHARAYA BUDDHA VIKSHCHAYANA / CHARA CHARA CHIRI CHIRI SVAHA
ATENŢIE! Nu uitaţi însă că este important să respectăm regulile impuse de ţara în care ne aflăm, astfel încât să nu punem în pericol sănătatea celor dragi, a noastră, dar şi a celor din jurul nostru. Informaţi-vă doar din surse oficiale!
Conform calendarului spiritual realizat de maestra Lillian Too există:
Zile favorabile: 1, 3, 8, 9, 11, 12, 14, 15, 16, 22, 26 februarie 2022 - în aceste zile puteţi face purificarea energetică a casei, ritualuri de protecţie, scrierea dorinţelor, ascultarea mantrelor, acte caritabile etc.
AICI găsiţi informaţiile despre zilele favorabile/ nefavorabile pentru TUNS, luna FEBRUARIE 2022.
AICI găsiţi informaţiile despre atenţionări zile luna solară FEBRUARIE 2022.
ATENŢIE!!! Conform maestrei Lillian Too, influenţele lunii întotdeauna se prezintă potrivit datelor calendarului solar (cel prezentat şi de maestra Lillian Too). Calendarul lunar se ia în considerare doar în cazul calculelor/ analizelor Paht Chee (chart-uri, calculare dată favorabilă etc). Mai multe detalii despre calendarul Lunar vs. Solar găsiţi AICI!
Conform Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu”, fazele lunii în FEBRUARIE 2022 sunt: Luna Nouă – 1.2.2022, ora 07:46 (ora României); Luna Plină: 16.2.2022, ora 18:56 (ora României).
Influenţele stelelor lunare asupra sectoarelor spaţiilor de locuit/ lucru
În prima parte a acestui articol vom prezenta influenţele energiilor stelelor lunare asupra sectoarelor din casă, spaţii, birouri sau unde vă desfăşuraţi pentru mai mult timp activitatea. Astfel puteţi să aflaţi unde anume sunt energii benefice şi este bine de potenţat/activat şi care dintre sectoare sunt afectate de energii mai puţin benefice şi cum pot fi acelea controlate/diminuate.
Centrul casei (sediul familiei) – În această lună în centrul casei/ spaţiului de lucru vine steaua 2, stea cu energie de boală (poate să aducă chiar şi îmbolnăviri de relaţii). Din păcate acest sector este cel mai afectat în luna februarie! Combinaţia total nefavorabilă dintre steaua anuală 5 şi steaua lunară 2, poate să predispună spre multe obstacole, probleme grave de sănătate, posibile pierderi materiale şi nu numai. Aceste energii afectează întreaga familie, ceea ce înseamnă că trebuie să evitaţi să petreceţi timp în acest sector luna aceasta. Remediile recomandate pentru această lună: Pagoda celor 5 elemente şi simbolul pentru protecţia sănătăţii, Wu Lou. Nu activaţi acest sector prin lumină, muzică, petreceri etc.
Sectorul de Nord - carieră (unde se situează zodia Şobolan şi Fiul cel mijlociu al casei) – În această lună în sectorul de Nord vine steaua 7, stea cu energie de furturi (materiale, dar şi de idei), violenţă verbală, trădări, dar şi posibile accidente care implică elementul metal. O lună foarte periculoasă mai ales în ceea ce priveşte siguranţa personală. Este recomandat să fiţi atenţi unde vă lăsaţi bunurile personale, unde vă parcaţi maşina, dacă aţi încuiat uşa de la casă etc. Mai mult, evitaţi să conduceţi cu viteză! Puteţi fi predispuşi spre furturi de idei la locul de muncă – deci atenţie cui vă spuneţi ideile şi secretele. De asemenea evitaţi să veniţi noaptea târziu acasă singuri şi pe străzi slab luminate. Combinaţia dintre steaua anuală 1 şi steaua lunară 7 poate să predispună spre o competiţie acerbă în afaceri, la locul de muncă, la şcoală/ facultate. Remediul recomandat pentru această lună este simbolul pentru protecţie împotriva energiei stelei anuale 7 (reprezentarea elefantului şi rinocerului albastru).
Sectorul de Nord-Est - învăţătură (unde se situează zodia Bivol, Tigru şi Fiul cel mic al casei) – În această lună în sectorul de Nord-Est vine steaua 5, stea cu energie de obstacole, ghinioane, mici accidentări şi evenimente neplăcute. O lună extrem de nefavorabilă, cu multe pericole, unele chiar ascunse şi imprevizibile. Nu este recomandat să activaţi acest sector luna aceasta, ci mai degrabă să amplasaţi remediul Pagoda celor 5 elemente în sectorul de Nord-Est al livingului/ spaţiului de lucru. Combinaţia dintre steaua anuală 8 şi steaua lunară 5 poate să predispună spre probleme cu sănătatea – posibile afecţiuni sau accidentări la nivelul membrelor, încheieturilor şi oaselor. Evitaţi pe cât posibil antrenamentele dure!
Sectorul de Est - sănătate (unde se situează zodia Iepure şi Fiul cel mare) – În această lună în sectorul de Est vine steaua 9, stea cu energie de multiplicare şi prosperitate în viitor. O lună destul de periculoasă deoarece steaua lunară 9 multiplică steaua anuală 3 – ceea ce înseamnă predispoziţii spre certuri, conflicte, neînţelegeri, bârfe, zvonuri, probleme cu legea, procese întârziate etc. Combinaţia dintre steaua anuală 3 şi steaua lunară 9 poate predispune şi spre accidente legate de foc – incendii. Atenţie mai ales pentru cei care au bucătăria în sectorul de Est al casei. Înlăturaţi din acest sector obiectele care pot activa această energie nefavorabilă prin zgomote: TV-ul, radioul, laptopul etc.
Sectorul de Sud-Est - prosperitate (unde se situează zodia Dragon, Şarpe şi Fiica cea mare) – În această lună în sectorul de Sud-Est vine steaua 1, stea cu energie de victorie şi succes. Se formează o combinaţie auspicioasă între steaua anuală 4 şi steaua lunară 1 care poate aduce succes în examene, dar şi în domeniul academic. Este recomandat ca elevii/ studenţii să petreacă mai mult timp în acest sector luna aceasta pentru a studia. O lună foarte bună în plan sentimental, dar şi în domeniul creativ. Scriitorii sunt cei mai avantajaţi în această lună – pot să devină faimoşi, reputaţia va fi foarte bine aspectată în perioada următoare. Folosiţi acest sector pentru a studia, a scrie sau pentru a discuta planuri de afaceri. Cei singuri pot avea parte de o lună fabuloasă în iubire, dar este recomandat să înlăturaţi tot ce are legătură cu elementul apă din sectorul de Sud-Est pentru a vă proteja de scandaluri amoroase. Această atenţionare apare din cauza combinaţiei între steaua anuală 4 şi steaua lunară 1 – care în unele cazuri poate chiar să ducă la despărţiri/ divorţuri sau probleme în familie.
Sectorul de Sud - faimă (unde se situează zodia Cal şi Fiica mijlocie) – În această lună în sectorul de Sud vine steaua 6, stea cu energie de prosperitate indirectă, noroc şi ajutor divin. Este cu atât mai favorabil, cu cât steaua anuală 9 multiplică energia stelei lunare 6. Deci pot să apară în următoarea perioadă mentori, persoane influente care să vă ajute la momentul potrivit. Se poate chiar ca voi să deveniţi mentorul unei persoane mai tinere, însă atenţie deoarece combinaţia dintre steaua anuală 9 şi steaua lunară 6 poate să predispună spre conflicte şi neînţelegeri între generaţii. Cu toate acestea planul financiar este foarte bine aspectat în această lună pentru rezidenţii acestui sector. Este recomandat să amplasaţi un bol cu mere roşii în sectorul de Sud al livingului pentru a diminua din aceste conflicte care pot să apară.
Sectorul de Sud-Vest – dragoste, căsătorie (unde se situează zodia Oaie, Maimuţa şi Mama casei) – În această lună în sectorul de Sud-Vest vine steaua 8, stea cu energie de prosperitate. Din fericire se formează o combinaţie foarte auspicioasă între steaua anuală 2 şi steaua lunară 8 – suma 10. Planul financiar este foarte bine aspectat pentru rezidenţii acestui sector. Există oportunităţi de creştere a venitului, salariului, profitului, vânzărilor etc. O lună foarte favorabilă mai ales pentru cei care activează în domeniul imobiliarelor. Cariera poate fi foarte bine aspectată în această lună, mai ales în plan financiar, dar şi investiţii. Un aspect mai puţin nefavorabil este faptul că pot să apară mici probleme de sănătate, însă pot fi remediate uşor dacă acţionaţi la timp. Remediile recomandate pentru această lună sunt simbolurile pentru protecţia sănătăţii, dar şi pentru potenţarea prosperităţii, amplasate în sectorul de Sud-Vest al livingului/ spaţiului de lucru.
Sectorul de Vest - descendenţi (unde se situează zodia Cocoş şi Fiica cea mică/ tânără) – În această lună în sectorul de Vest vine steaua 4, stea cu energie de dragoste şi succes academic. O lună care poate fi favorabilă din punct de vedere creativ, academic şi relaţional pentru rezidenţii acestui sector. Din păcate combinaţia între steaua anuală 7 şi steaua lunară 4 poate să predispună spre probleme de sănătate, mai ales accidente în zona abdomenului şi coapselor. Evitaţi pe cât posibil antrenamentele dure! Femeile însărcinate trebuie să evite să doarmă sau să petreacă foarte mult timp în sectorul de Vest în această lună. De asemenea pot să apară mici probleme în plan sentimental – predispoziţie spre trădări.
Sectorul de Nord-Vest – mentori (unde se situează zodia Câine, Mistreţ şi Patriarhul casei) – În această lună în sectorul de Nord-Vest vine steaua 3, stea cu energie de certuri, conflicte, neînţelegeri, litigii şi procese. Combinaţia care se realizează între steaua anuală 6 şi steaua lunară 3 poate să aducă o perioadă lentă de creştere şi dezvoltare. Această combinaţie poate să predispună şi spre probleme de sănătate – posibile accidentări la nivelul picioarelor. Deci evitaţi pe cât posibil antrenamentele fizice dure, mai ales bărbaţii tineri care practică sport de performanţă şi atenţie la cum conduceţi. Un aspect pozitiv al acestei combinaţii este faptul că pot să apară cadouri neaşteptate, dar şi succes în speculaţiile financiare. Atenţie însă, deoarece energia stelei lunare 3 poate să predispună spre certuri, probleme cu legea, procese etc. Această energie afectează întreaga familie dacă ne referim la spaţiul de acasă sau chiar pe angajaţi dacă este vorba despre spaţiul de lucru. Pentru a ţine sub control această energie total nefavorabilă, este recomandat să amplasaţi un bol cu mere roşii în sectorul de Nord-Vest al livingului. Evitaţi de asemenea, pe cât posibil să folosiţi acest sector - păstrați liniştea în această zonă!
Influenţele stelelor lunare asupra ZODIILOR chinezeşti
În cazul în care nu sunteţi siguri cărui semn zodiacal chinezesc aparţineţi sau sunteţi născuţi în lunile ianuarie sau februarie, recomandarea noastră este să verificaţi pe WOFS.
ŞOBOLAN – 1936, 1948, 1960, 1972, 1984, 1996, 2008, 2020
Poate fi o lună extrem de periculoasă, deoarece sunteţi afectaţi de energia stelei lunare 7, stea cu energie de furturi (materiale, dar şi de idei), violenţă verbală, trădări, dar şi posibile accidente care implică elementul metal. Planul financiar poate să fie foarte afectat în această lună, de aceea sunteţi sfătuiţi să evitaţi cheltuielile inutile, investiţiile financiare, jocurile de noroc etc. De asemenea vă este recomandat să nu vă încredeţi în persoane pe care de abia le-aţi cunoscut, riscaţi să fiţi înşelaţi. Nu vă întoarceţi noaptea târziu acasă, mai ales pe străzi lăturalnice şi slab luminate – pericol să fiţi atacaţi şi furaţi. De asemenea securitatea casei trebuie să se regăsească pe lista priorităţilor în următoarea perioadă – verificaţi dacă aţi închis uşa, ferestrele (pentru cei care stau la casă) etc. Carieră – Luna aceasta sunteţi sfătuiţi să staţi departe de persoanele invidioase sau care încearcă mereu să vă pună piedici. De asemenea evitaţi să vă implicaţi în diverse discuţii care pot duce la bârfe şi zvonuri. Nu spuneţi nimănui ideile, planurile şi informaţiile personale pentru că riscaţi să fiţi trădaţi, poate chiar de persoane de la care nu vă aşteptaţi. În rest este o lună bună, în care veţi primi diverse propuneri profesionale, proiecte noi şi chiar rezultate foarte bune în negocieri. Atenţie însă înainte de a semna un contract, verificaţi foarte bine toate detaliile. Afaceri – Este foarte important ca în această lună să fiţi atenţi la colaborările cu ceilalţi, mai ales cu angajaţii. Există predispoziţie spre trădări, furturi de idei, dar şi de bani. Evitaţi pe cât posibil semnarea de contracte, investiţiile financiare, achiziţiile scumpe, angajările, lansările de produse şi servicii etc. Este luna în care sunteţi sfătuiţi să consolidaţi ceea ce aveţi deja pentru a putea acţiona aşa cum trebuie în lunile următoare. Relaţii – Nu este o lună deloc favorabilă în plan sentimental. Cei singuri sunt sfătuiţi să nu se grăbească în luarea unei decizii cu privire la o potenţială relaţie şi să evite flirturile cu persoane necunoscute. Există riscul să atragă persoane cu intenţii nu tocmai bune – nu vă puneţi în pericol. Cei căsătoriţi/ cuplu stabil s-ar putea să se confrunte cu dificultăţi în comunicare sau chiar să apară o terţă persoană. Există predispoziţie spre infidelitate! Educaţie – Elevii/ studenţii nativi Şobolan pot fi predispuşi spre diverse probleme academice. Pot să fie punctaţi greşit la examene sau proiecte sau chiar se pot confunta cu trădări din partea unor colegi care şi-au însuşit munca voastră. Recomandarea este să fiţi mai retraşi şi să nu vă dezvăluiţi ideile şi planurile. NOTĂ: Acestea sunt informaţii generale! Pentru o înţelegere aprofundată a influenţelor lunare/ anuale este important să vă cunoaşteţi diagrama personală. Achiziţionarea chart-ului Paht Chee realizat de echipa ©AMdaebak se poate face prin trimiterea unei mail pe adresa info@amdaebak.ro.
BIVOL – 1937, 1949, 1961, 1973, 1985, 1997, 2009, 2021
Poate fi o lună extrem de periculoasă, deoarece sunteţi afectaţi de energia stelei lunare 5, stea cu energie de obstacole, ghinioane, mici accidentări şi evenimente neplăcute. Nu vă lăsaţi descurajaţi dacă lucrurile merg într-un ritm mult mai încet decât de obicei. Totul este provizoriu şi luna viitoare veţi găsi motivaţia necesară pentru a vă repoziţiona pe drumul cel bun. Nu este momentul potrivit pentru a lua decizii importante sau pentru a face schimbări. Poate să fie o perioadă dificilă şi în planul sănătăţii – evitaţi riscurile de orice fel! Carieră – La locul de muncă vă puteţi aştepta la recunoaşterea meritelor. Reuşiţi să culegeţi roadele muncii voastre – sunt şanse mari să primiţi un bonus, o promovare sau chiar responsabilităţi noi. Cu toate acestea energia lunară vă poate seca de energie şi vă poate stresa destul de uşor. De aceea lucrul în echipă vă este favorabil, deci nu ezitaţi să cereţi ajutorul dacă este nevoie, mai ales dacă vă simţiţi copleşiţi şi presaţi de timp şi muncă. Nu vă neglijaţi sănătatea! Afaceri – Din păcate este o lună care vă poate aduce obstacole, întârzieri, neînţelegeri chiar şi pierderi. Vă este recomandat să amânaţi deciziile importante, lansările de produse şi servicii, investiţiile financiare, semnarea de contracte, întâlnirile de afaceri etc. Nu începeţi proiecte noi, concentraţi-vă pe consolidarea a ceea ce aveţi deja şi pregătiţi-vă să acţionaţi la momentul potrivit. Relaţii – O lună moderată în plan sentimental, mai ales pentru cei singuri care au şansa să descopere acum ce-şi doresc cu adevărat de la partener şi dacă sunt dispuşi să facă anumite compromisuri pentru a avea o relaţie armonioasă. Cei căsătoriţi/ cuplu stabil sunt sfătuiţi să petreacă timp de calitate împreună cu partenerul şi să încerce să comunice mai mult, să-şi exprime sentimentele, dar şi nemulţumirile, pentru a le rezolva. Nu ar strica o mini-vacanţă în doi! Educaţie - Elevii/ studenţii nativi Bivol se pot simţi lipsiţi de energie şi motivaţie ceea ce îi poate demoraliza şi încetini, mai ales dacă au de susţinut examene. Recomandarea este să vă organizaţi şi să vă prioritizaţi foarte bine proiectele, studiul. Luna aceasta este foarte important să fiţi disciplinaţi şi să nu vă neglijaţi sănătatea – odihniţi-vă atunci când simţiţi că sunteţi epuizaţi! NOTĂ: Acestea sunt informaţii generale! Pentru o înţelegere aprofundată a influenţelor lunare/ anuale este important să vă cunoaşteţi diagrama personală. Achiziţionarea chart-ului Paht Chee realizat de echipa ©AMdaebak se poate face prin trimiterea unei mail pe adresa info@amdaebak.ro.
TIGRU – 1938, 1950, 1962, 1974, 1986, 1998, 2010, 2022
Poate fi o lună extrem de periculoasă, deoarece sunteţi afectaţi de energia stelei lunare 5, stea cu energie de obstacole, ghinioane, mici accidentări şi evenimente neplăcute. Nu vă lăsaţi descurajaţi dacă lucrurile merg într-un ritm mult mai încet decât de obicei. Totul este provizoriu şi luna viitoare veţi găsi motivaţia necesară pentru a vă repoziţiona pe drumul cel bun. Nu este momentul potrivit pentru a lua decizii importante sau pentru a face schimbări. Poate să fie o perioadă dificilă şi în planul sănătăţii – evitaţi riscurile de orice fel! Carieră – O lună relativ bună la locul de muncă! Continuaţi să vă faceţi remarcaţi prin talentele voastre, însă este important să rămâneţi cu picioarele pe pământ astfel încât să nu riscaţi să faceţi greşeli pe care nu le mai puteţi remedia. Verificaţi-vă munca, proiectele şi actele de mai multe ori înainte să le predaţi. De asemenea vă este recomandat lucrul în echipă în această lună, mai ales dacă simţiţi că sunteţi copleşiţi de treabă şi termene limită. Aveţi nevoie de aliaţi pentru a trece mai uşor peste această perioadă dificilă. Afaceri – Vă este recomandat ca în această lună să vă bucuraţi de rezultatele muncii depuse în ultimele luni şi să consolidaţi ceea ce aveţi deja. Evitaţi pe cât posibil să vă implicaţi în proiecte noi sau să semnaţi acte (mai ales dacă este vorba despre parteneriate noi). Amânaţi orice decizie majoră pe luna următoare, deoarece acum există riscul să nu aveţi toate informaţiile şi să luaţi o decizie greşită cu impact negativ pentru afacerea voastră. Relaţii – O lună favorabilă pentru cuplurile stabile/ căsătorite deoarece beneficiază de sprijin reciproc. Profitaţi de această perioadă pentru a vă reconecta cu partenerul de viaţă. Poate să fie o perioadă dificilă pentru acele cupluri care se luptă cu anumite probleme în relaţii – acum poate să fie momentul potrivit pentru a lămuri aceste neînţelegeri şi să luaţi o decizie când va fi cazul. Educaţie - Elevii/ studenţii nativi Tigru se pot simţi lipsiţi de energie şi motivaţie ceea ce îi poate demoraliza şi încetini, mai ales dacă au de susţinut examene. Recomandarea este să vă organizaţi şi să vă prioritizaţi foarte bine proiectele, studiul. Luna aceasta este foarte important să fiţi disciplinaţi şi să nu vă neglijaţi sănătatea – odihniţi-vă atunci când simţiţi că sunteţi epuizaţi! NOTĂ: Acestea sunt informaţii generale! Pentru o înţelegere aprofundată a influenţelor lunare/ anuale este important să vă cunoaşteţi diagrama personală. Achiziţionarea chart-ului Paht Chee realizat de echipa ©AMdaebak se poate face prin trimiterea unei mail pe adresa info@amdaebak.ro.
IEPURE –1927, 1939, 1951, 1963, 1975, 1987, 1999, 2011
O lună importantă, deoarece apare energia stelei lunare 9, stea cu energie de multiplicare şi prosperitate în viitor. Cu toate acestea, această stea lunară nu face decât să multiplice energia stelei anuale 3, stea cu energie de certuri, conflicte, neînţelegeri, litigii şi procese. Din păcate energiile acestei luni vă provoacă să reacţionaţi impulsiv, fără să vă gândiţi înainte să spuneţi ceva. Nu beneficiaţi nici de răbdare, ceea ce nu va face decât să complice lucrurile între voi şi persoanele din jurul vostru (indiferent de context: loc de muncă, afaceri, relaţii, şcoală etc). Carieră – La locul de muncă, majoritatea lucrurilor vor depinde de felul în care veţi şti să gestionaţi anumite probleme. Important este să renunţaţi la tentaţia de a promite mai mult decât puteţi face, deoarece există riscul să pierdeţi sprijinul unor persoane importante. Cei care au un job nou, sunt sfătuiţi să fie foarte atenţi la modul în care comunică pentru că s-ar putea să fie percepuţi greşit şi să-şi piardă din credibilitate. Dacă aţi făcut sau aţi spus ceva greşit este indicat să acţionaţi imediat în vederea remedierii problemei. Afaceri – Pot să apară foarte multe oportunităţi, însă este important să acţionaţi doar acolo unde aveţi toate informaţiile. Din cauza multiplicării energiei anuale de ceartă şi procese, există riscul să fiţi implicaţi în contexte nu tocmai legale. Fiţi foarte atenţi atunci când aveţi de semnat contracte sau când trebuie să negociaţi. Mai mult, încercaţi să vă păstraţi o atitudine calmă când simţiţi că există persoane care vor să vă provoace. Relaţiile de colaborare vor juca un rol foarte important în această lună pentru nativii Iepure. Dacă aveţi prea multe lucruri de făcut, delegaţi din responsabilităţi angajaţilor de încredere. Relaţii – O lună destul de complicată în plan sentimental, mai ales după un an în care aţi avut parte de energia de dragoste. În această lună veţi avea tendinţa de a vă certa din lucruri mărunte şi chiar voi să fiţi cei care provocaţi anumite conflicte. Recomandarea este să fiţi calmi, să amânaţi discuţiile care pot degenera şi să vă oferiţi spaţiu reciproc pentru a nu ajunge într-o situaţie în care să nu mai aveţi cum să remediaţi problemele. Educaţie – O lună foarte bună pentru elevii/ studenţii nativi Iepure! Aveţi toate şansele să vă puneti în valoare talentele şi să vă faceţi remarcaţi, respectaţi şi admiraţi de către colegi şi profesori. Totul este să vă menţineţi calmi şi să staţi departe de situaţiile conflictuale. NOTĂ: Acestea sunt informaţii generale! Pentru o înţelegere aprofundată a influenţelor lunare/ anuale este important să vă cunoaşteţi diagrama personală. Achiziţionarea chart-ului Paht Chee realizat de echipa ©AMdaebak se poate face prin trimiterea unei mail pe adresa info@amdaebak.ro.
DRAGON – 1928, 1940, 1952, 1964, 1976, 1988, 2000, 2012
O lună excelentă, deoarece sunteţi favorizaţi de energia stelei lunare 1, stea cu energie de victorie şi succes. Combinaţia dintre steaua anuală 4 şi steaua lunară 1 poate aduce succes în examene, dar şi în domeniul academic. Este o lună cu adevărat transformațională, cam în toate domeniile vieții. În perioada următoare veți avea de luat decizii importante – nu ezitați și nu lăsați îndoiala să vă influențeze gândurile. Intuiția este cea care vă va ajuta să acționați la momentul potrivit. Tot ceea ce începeţi în perioada următoare va avea şanse mari de reuşită în viitorul apropiat. O lună care vă cere să fiţi încrezători şi îndrăzneţi! Carieră – O lună extrem de favorabilă la locul de muncă pentru că reuşiţi să veniţi cu idei inovatoare, creative şi uşor de pus în aplicare. De aceea există şanse foarte mari să obţineţi o promovare mult dorită sau chiar să fiţi puşi în fruntea unei echipe pentru un proiect anume. Este foarte clar că sunteţi carismatici şi reuşiţi să vă faceţi remarcaţi uşor, astfel încât obţineţi rezultatele dorite foarte rapid. Cei care de abia acum îşi încep viaţa profesională au toate şansele să impresioneze la interviu, dar şi la job. Sunteţi mult mai încrezători în forţele proprii, ceea ce este un avantaj foarte mare. Afaceri – O lună extrem de favorabilă, mai ales pentru cei care sunt foarte creativi. Cu toate acestea aveţi nevoie de o echipă puternică şi foarte bine pregătită pentru a obţine succesul dorit. Pe parcursul acestui an puteţi colabora cu persoane din zodiile: Iepure, Şarpe, Şobolan şi Maimuţă. Totul este să ţineţi pasul cu tendinţele acestui an pentru a vă atinge obiectivele în afaceri. Relaţii – Planul sentimental este foarte bine aspectat, mai ales pentru cei singuri! Aceştia au foarte multă carismă şi nu vor duce lipsă de admiratori şi propuneri. În schimb cei într-un cuplu stabil/ căsătoriţi sunt sfătuiţi să fie foarte atenţi la ispite, pentru că există predispoziţie spre infidelitate. Nu vă puneţi în pericol relaţia pentru o plăcere de moment pentru că s-ar putea să nu mai puteţi remedia situaţia. Educaţie – Elevii/ studenţii nativi Dragon sunt foarte avantajaţi în această lună. Sunt populari, carismatici, încrezători în forţele proprii şi gata de acţiune. Cei care participă la diverse concursuri (sportive sau de alt fel) pot beneficia de rezultate foarte bune. NOTĂ: Acestea sunt informaţii generale! Pentru o înţelegere aprofundată a influenţelor lunare/ anuale este important să vă cunoaşteţi diagrama personală. Achiziţionarea chart-ului Paht Chee realizat de echipa ©AMdaebak se poate face prin trimiterea unei mail pe adresa info@amdaebak.ro.
ŞARPE – 1929, 1941, 1953, 1965, 1977, 1989, 2001, 2013
O lună excelentă, deoarece sunteţi favorizaţi de energia stelei lunare 1, stea cu energie de victorie şi succes. Combinaţia dintre steaua anuală 4 şi steaua lunară 1 poate aduce succes în examene, dar şi în domeniul academic. Este o lună cu adevărat transformațională, cam în toate domeniile vieții. În perioada următoare veți avea de luat decizii importante – nu ezitați și nu lăsați îndoiala să vă influențeze gândurile. Intuiția este cea care vă va ajuta să acționați la momentul potrivit. Tot ceea ce începeţi în perioada următoare va avea şanse mari de reuşită în viitorul apropiat. O lună care vă cere să fiţi încrezători şi îndrăzneţi! Carieră – Sunteţi mult mai productivi la locul de muncă în această lună. Nu vă mai simţiţi stresaţi sau presaţi să faceţi anumite lucruri, de aceea acum este momentul potrivit să străluciţi şi să vă puneţi în valoarele abilităţile. Poate să fie luna care să aducă o schimbare în viaţa voastră profesională – o promovare, schimbare de job, rol de lider etc. Orice veţi pune în mişcare în această lună are toate şansele să se materializeze în viitorul apropiat. Afaceri – O lună excelentă pentru a pune în aplicare proiectele, planurile, ideile pe care le aveaţi în minte până acum. De asemenea este o perioadă foarte bună pentru semnarea de contracte, parteneriate noi, angajări, investiţii, negocieri sau chiar lansări de produse şi servicii noi. Relaţiile vor juca un rol foarte important în modul în care se va dezvolta afacerea voastră, deci atenţie cu cine vă asociaţi. Relaţii – Planul sentimental este foarte bine aspectat, mai ales pentru cei singuri sau cei care nutresc sentimente secrete pentru cineva anume. Sunteţi încurajaţi să faceţi primul pas şi să vă exprimaţi sentimentele în mod deschis şi onest. În schimb cei într-un cuplu stabil/ căsătoriţi sunt sfătuiţi să fie foarte atenţi la ispite, pentru că există predispoziţie spre infidelitate. Nu vă puneţi în pericol relaţia pentru o plăcere de moment pentru că s-ar putea să nu mai puteţi remedia situaţia. Educaţie - Elevii/ studenţii nativi Şarpe sunt foarte avantajaţi în această lună. Sunt populari, carismatici, încrezători în forţele proprii şi gata de acţiune. Cei care participă la diverse concursuri (sportive sau de alt fel) pot beneficia de rezultate foarte bune. NOTĂ: Acestea sunt informaţii generale! Pentru o înţelegere aprofundată a influenţelor lunare/ anuale este important să vă cunoaşteţi diagrama personală. Achiziţionarea chart-ului Paht Chee realizat de echipa ©AMdaebak se poate face prin trimiterea unei mail pe adresa info@amdaebak.ro.
CAL – 1930, 1942, 1954, 1966, 1978, 1990, 2002, 2014
O lună favorabilă, deoarece beneficiaţi de energia stelei lunare 6, stea cu energie de prosperitate indirectă, noroc şi ajutor divin. Este cu atât mai favorabil, cu cât steaua anuală 9 multiplică steaua lunară 6. Acest aspect reprezintă faptul că pot să apară în viaţa voastră persoane importante care să joace un rol semnificativ atât în carieră, cât şi în viaţa personală. Ascultaţi-vă intuiţia, mai ales atunci când aveţi de luat decizii foarte importante. Atenţie – lună de aliat, zodia Tigru! Carieră – O lună extrem de productivă la locul de muncă. Aveţi foarte multă energie, creativitate, entuziasm şi dorinţă de a reuşi. Acesta poate să fie motivul pentru care vă veţi face remarcaţi şi să beneficiaţi de sprijinul superiorilor. Mai mult, o idee bună ar fi să vă asumaţi şi mai multe responsabilităţi, să fiţi voluntari şi să demonstraţi că vă puteţi descurca cu termene limită, cu presiune şi diferite cerinţe. Luna aceasta reuşiţi să atrageţi de partea voastră mai mulţi aliaţi decât rivali. Afaceri – Acum este momentul indicat să vă puneţi planurile în mişcare – folosiţi toate resursele (timp şi bani) pentru a face cât mai multe lucruri pentru afacerea voastră. Aveţi mintea clară, ştiţi exact ce vreţi să faceţi şi să obţineţi, de aceea sunteţi sfătuiţi să acordaţi mai multă atenţie intuiţiei. Apar în această lună foarte multe oportunităţi, persoane influente, idei inovative, deci fiţi pe fază şi acţionaţi la timpul potrivit. Vă este recomandat, mai ales dacă sunteţi noi în domeniul afacerilor, să vă găsiţi un mentor care să vă sfătuiască şi să vă ghideze atunci când aveţi nevoie. Relaţii – O lună fabuloasă în plan sentimental, mai ales pentru cei singuri care reuşesc să impresioneze pe oricine se apropie de aceştia. Este o perioadă auspicioasă pentru relaţiile noi formate. Cei într-un cuplu stabil/ căsătoriţi sunt sfătuiţi să acorde mai multă atenţie nevoilor partenerului, deoarece există o mică predispoziţie spre infidelitate. Comunicaţi deschis şi sincer pentru a evita posibilele neînţelegeri! Educaţie – Elevii/ studenţii nativi Cal au parte de o lună foarte favorabilă în plan academic. Pot să apară în viaţa acestor nativi, persoane care să joace rolul de mentor. Este posibil să fie vorba despre un profesor sau chiar o persoană mai în vârstă din familie. Nu ezitaţi să cereţi ajutorul atunci când simţiţi că sunteţi într-un impas. NOTĂ: Acestea sunt informaţii generale! Pentru o înţelegere aprofundată a influenţelor lunare/ anuale este important să vă cunoaşteţi diagrama personală. Achiziţionarea chart-ului Paht Chee realizat de echipa ©AMdaebak se poate face prin trimiterea unei mail pe adresa info@amdaebak.ro.
OAIE – 1931, 1943, 1955, 1967, 1979, 1991, 2003, 2015
O lună excelentă, deoarece beneficiaţi de energia stelei lunare 8, stea cu energie de prosperitate. Mai mult, se formează o combinaţie foarte auspicioasă între steaua anuală 2 şi steaua lunară 8 – suma 10. Este o perioadă foarte favorabilă, în plan financiar, pentru planuri, obiective, idei noi, începerea unor proiecte etc. Cu toate acestea sunteţi sfătuiţi să nu luaţi decizii majore fără a avea toate informaţiile. Carieră – O lună foarte bună la locul de muncă! Este foarte posibil să primiţi diverse propuneri de proiecte, un bonus financiar sau chiar o promovare pe care o aşteptaţi de mult timp. Oricum ar fi nu aveţi motive de îngrijorare, deoarece în această perioadă veţi vedea rezultatele muncii depuse în ultimele luni. Aveţi de luat decizii importante în această lună, de aceea sunteţi sfătuiţi să cântăriţi atât avantajele cât şi dezavantajele. Afaceri – Este o lună foarte activă şi productivă în afaceri. Recomandarea principală în această perioadă este să vă gândiţi la modalitaţi de a consolida relaţiile profesionale cu asociaţii, clienţii sau angajaţii. Veţi beneficia de multe variante/ opţiuni în această lună, trebuie doar să vă gândiţi foarte bine înainte de a lua o decizie majoră. Veţi fi tentaţi să vă asumaţi foarte multe, însă nu este tocmai favorabil, deci aveţi încredere în propria intuiţie. Relaţii – O lună foarte favorabilă pentru căsătorii, logodne, mutat împreună, concepera unei copil etc. Profitaţi la maxim de aceste energii pentru a face pasul cel mare sau chiar pentru a vă exprima sentimentele (aspect valabil pentru cei singuri). Acţionaţi cu încredere! Educaţie - Elevii/ studenţii nativi Oaie sunt încurajaţi să acţioneze şi să se facă remarcaţi prin abilităţile lor. Pot avea rezultate imediate dacă vor acţiona cu entuziasm şi curaj. Aveţi încredere în intuiţie! De asemenea poate să fie luna în care să-şi descopere noi talente. NOTĂ: Acestea sunt informaţii generale! Pentru o înţelegere aprofundată a influenţelor lunare/ anuale este important să vă cunoaşteţi diagrama personală. Achiziţionarea chart-ului Paht Chee realizat de echipa ©AMdaebak se poate face prin trimiterea unei mail pe adresa info@amdaebak.ro.
MAIMUŢĂ - 1932, 1944, 1956, 1968, 1980, 1992, 2004, 2016
O lună excelentă, deoarece beneficiaţi de energia stelei lunare 8, stea cu energie de prosperitate. Mai mult, se formează o combinaţie foarte auspicioasă între steaua anuală 2 şi steaua lunară 8 – suma 10. Este o perioadă foarte favorabilă, în plan financiar, pentru planuri, obiective, idei noi, începerea unor proiecte etc. Cu toate acestea sunteţi sfătuiţi să nu luaţi decizii majore fără a avea toate informaţiile. Atenţie – lună de zodie conflictuală, zodia Tigru! Carieră – O lună foarte bună în plan profesional, mai ales pentru cei care şi-au făcut planuri măreţe şi şi-au stabilit obiective clare. Totul pare să se deruleze fără obstacole, deci aveţi cale liberă să acţionaţi. Acum este momentul să lucraţi din greu pentru a vă putea face remarcaţi – nu ar fi o idee rea chiar să lucraţi în echipă acum. A venit momentul să arătaţi că aveţi capacitatea de a fi un lider foarte bine pregătit. Nu staţi pe gânduri şi asumaţi-vă mai multe resposabilităţi – fiţi în prima linie! Atenţionarea vine însă în planul sănătăţii, deoarece pot să apară mici probleme din cauza stresului sau oboselii, deci este nevoie de un echilibru între viaţa profesională şi cea personală. Afaceri – O lună foarte favorabilă pentru decizii importante, investiţii financiare, semnare de contracte, negocieri sau chiar angajări noi. Pot să apară chiar oportunităţi financiare neaşteptate sau chiar unele proiecte să producă deja sume de bani mari. Este de asemenea o perioadă foarte bună să investiţi în campanii de publicitate, marketing, dezvoltare, cercetare. Relaţii – O lună foarte favorabilă, mai ales pentru cei singuri care pot avea acum şansa să întâlnească persoana potrivită. Cei care au deja pe cineva în minte pot avea acum curajul să facă primul pas şi să-şi exprime sentimentele. Cei într-un cuplu stabil/ căsătoriţi îşi pot dori în această lună să petreacă mai mult timp de calitate cu partenerul, să iasă la întâlniri, să meargă într-o mini-vacanţă romantică împreună. Educaţie – Elevii/ studenţii nativi Maimuţă au parte de o lună auspicioasă în plan academic, cu foarte multe oportunităţi pentru a-şi pune în valoare talentele. Sunteţi pregătiţi să faceţi faţă tuturor presiunilor, însă trebuie să vă şi odihniţi. NOTĂ: Acestea sunt informaţii generale! Pentru o înţelegere aprofundată a influenţelor lunare/ anuale este important să vă cunoaşteţi diagrama personală. Achiziţionarea chart-ului Paht Chee realizat de echipa ©AMdaebak se poate face prin trimiterea unei mail pe adresa info@amdaebak.ro.
COCOŞ – 1933, 1945, 1957, 1969, 1981, 1993, 2005, 2017
O lună excelentă deoarece sunteţi favorizaţi de energia stelei lunare 4, stea cu energie de dragoste şi succes academic. O perioadă foarte favorabilă atât în plan sentimental cât şi academic, de aceea este de bun augur să lucraţi la îmbunătăţirea relaţiilor cu cei din jur. Din punct de vedere social este momentul să vă faceţi aliaţi! Atenţie însă la energia stelei anuale 7 pentru că pot să apară şi persoane care să vă trădeze sau să vă „fure” ideile. Evitaţi să împărtăşiţi lucruri personale oricui! Carieră - O lună foarte bună pentru nativii Cocoş ambiţioşi, care au luptat până acum pentru o funcţie, o promovare sau chiar o mărire de salariu. Vestea bună este că în această lună reuşiţi să consolidaţi relaţia cu superiorii, astfel încât să vă puneţi în valoare abilităţile profesionale şi să arătaţi ce puteţi face. Cei mai avantajaţi sunt cei într-o funcţie de conducere, chiar şi cei care sunt liderii unei echipe. Acum reuşiţi să străluciţi! Afaceri – Luna aceasta aveţi şansa să vă puneţi în aplicare planurile şi strategiile pentru că beneficiaţi de foarte multă inspiraţie şi creativitate. În ceea ce priveşte proiectele noi, încercaţi să luaţi lucrurile mai încet şi să aflaţi tot ce aveţi nevoie înainte de a acţiona sau de a lua o decizie majoră. Aspect valabil şi în privinţa parteneriatelor noi, mai ales pentru că există acea predispoziţie de trădare din cauza energiei anuale. Relaţii – Deşi este o lună foarte bună în plan sentimental, cei singuri sunt sfătuiţi să fie foarte atenţi cu cine se implică într-o relaţie. Evitaţi flirturile la locul de muncă, dar şi triunghiurile amoroase. Nu toate persoanele pe care le întâlniţi au intenţii bune, deci atenţie. Cei într-un cuplu stabil/ căsătoriţi pot fi tentaţi în această lună să fi atraşi într-o relaţie extraconjugală. Nu vă riscaţi relaţia pentru o plăcere de moment! Educaţie – Elevii/ studenţii nativi Cocoş au parte de o lună foarte bună în plan academic, de aceea nu vor avea probleme de concentrare, mai ales în ceea ce priveşte materiile mai dificile. Sunt avantajaţi şi cei care au de susţinut examene sau interviuri! NOTĂ: Acestea sunt informaţii generale! Pentru o înţelegere aprofundată a influenţelor lunare/ anuale este important să vă cunoaşteţi diagrama personală. Achiziţionarea chart-ului Paht Chee realizat de echipa ©AMdaebak se poate face prin trimiterea unei mail pe adresa info@amdaebak.ro.
CÂINE – 1934, 1946, 1958, 1970, 1982, 1994, 2006, 2018
O lună complicată, deoarece în această lună sunteţi afectaţi de energia stelei lunare 3, stea cu energie de certuri, conflicte, neînţelegeri, litigii şi procese. Din păcate energiile acestei luni vă provoacă să reacţionaţi impulsiv, fără să vă gândiţi înainte să spuneţi ceva. Nu beneficiaţi nici de răbdare, ceea ce nu va face decât să complice lucrurile între voi şi persoanele din jurul vostru (indiferent de context: loc de muncă, afaceri, relaţii, şcoală etc). Atenţie – lună de aliat, zodia Tigru! Carieră – Poate să fie o lună destul de stresantă şi obositoare, mai ales dacă vă aflaţi într-o poziţie de conducere. De asemenea sunteţi sfătuiţi să vă ţineţi departe de contexte conflictuale, bârfe, zvonuri şi persoane negative. Este recomandat ca în această lună să optaţi pentru lucrul individual, deoarece dacă veţi lucra în echipă riscaţi să vă lăsaţi provocaţi sau chiar voi să fiţi cei care încep o ceartă. Nu este deloc momentul să ieşiţi în evidenţă pentru că vă puteţi risca reputaţia. Concentraţi-vă pe ceea ce aveţi de făcut şi aveţi răbdare pentru că va trece şi această perioadă. Afaceri – Planul financiar este bine aspectat, însă nu veţi şti cum să gestionati banii astfel încât să nu ajungeţi la pierderi mari. Pot să apară destul de multe neînţelegeri între voi şi angajaţi/ asociaţi chiar şi clienţi. De aceea vă este recomandat să evitaţi, pe cât posibil, întâlnirile de afaceri, negocierile, şedinţele importante, lucrul cu clienţii, semnarea de contracte etc. Luna aceasta sunteţi sfătuiţi să ascultaţi mai mult şi să evitaţi o reacţie din impuls. De asemenea, fiţi foarte atenţi la toate aspectele care au legătură cu acte oficiale – risc de probleme cu legea. Relaţii – Nu este o lună favorabilă în plan sentimental, nici pentru cei singuri, nici pentru cei într-un cuplu stabil/ căsătoriţi. Pot să apară certuri din lucruri mărunte, neînţelegeri, supărări, depresii etc. Recomandarea este să amânaţi discuţiile importante pentru luna următoare. Cei singuri sunt sfătuiţi să nu se grăbească să se implice într-o relaţie, aveţi răbdare! Educaţie - Elevii/ studenţii nativi Câine sunt sfătuiţi să studieze, pe cât posibil, individual. Nu vă implicaţi în proiecte de grup pentru că riscaţi să vă certaţi destul de rău cu colegii şi să vă faceţi o imagine proastă şi în faţa profesorilor. Dacă totuşi nu puteţi evita studiul/ lucrul în echipă, atunci sunteţi sfătuiţi să rămâneţi mai retraşi şi să nu răspundeţi provocărilor. De asemenea încercaţi să vă organizaţi foarte bine timpul pentru a vă respecta termenele limită şi să evitaţi stresul. NOTĂ: Acestea sunt informaţii generale! Pentru o înţelegere aprofundată a influenţelor lunare/ anuale este important să vă cunoaşteţi diagrama personală. Achiziţionarea chart-ului Paht Chee realizat de echipa ©AMdaebak se poate face prin trimiterea unei mail pe adresa info@amdaebak.ro.
MISTREŢ – 1935, 1947, 1959, 1971, 1983, 1995, 2007, 2019
O lună complicată, deoarece în această lună sunteţi afectaţi de energia stelei lunare 3, stea cu energie de certuri, conflicte, neînţelegeri, litigii şi procese. Din păcate energiile acestei luni vă provoacă să reacţionaţi impulsiv, fără să vă gândiţi înainte să spuneţi ceva. Nu beneficiaţi nici de răbdare, ceea ce nu va face decât să complice lucrurile între voi şi persoanele din jurul vostru (indiferent de context: loc de muncă, afaceri, relaţii, şcoală etc). Atenţie – lună de prieten secret, zodia Tigru! Carieră – La locul de muncă s-ar putea să apară întârzieri, obstacole, blocaje dar şi posibile conflicte cu superiorii şi colegii. Poate să fie o lună complicată atât pentru persoanele în funcţie de conducere, cât şi pentru cei într-o funcţie de începător. Pentru a putea finaliza cu succes şi la timp ceea ce aveţi de făcut, trebuie să vă organizaţi foarte bine şi să vă prioritizaţi activităţile. Nivelul de stres este la cote maxime, de aceea sunteţi sfătuiţi să evitaţi pe cât posibil lucrul în echipă şi să nu vă lăsaţi provocaţi. Afaceri - Planul financiar este bine aspectat, însă nu veţi şti cum să gestionati banii astfel încât să nu ajungeţi la pierderi mari. Pot să apară destul de multe neînţelegeri între voi şi angajaţi/ asociaţi chiar şi clienţi. De aceea vă este recomandat să evitaţi, pe cât posibil, întâlnirile de afaceri, negocierile, şedinţele importante, lucrul cu clienţii, semnarea de contracte etc. Luna aceasta sunteţi sfătuiţi să ascultaţi mai mult şi să evitaţi o reacţie din impuls. De asemenea, fiţi foarte atenţi la toate aspectele care au legătură cu acte oficiale – risc de probleme cu legea. Relaţii – Planul sentimental este destul de prost aspectat în această lună, de aceea nu sunt avantajate relaţiilor noi. Pot să apară conflicte, diferenţe de opinii şi se poate ajunge chiar până la jigniri şi posibile despărţiri. Atenţie şi pentru cuplurile stabile/ căsătorite, pentru că în acest caz pot să apară discuţii din cauza banilor sau a timpului puţin petrecut împreună – puteţi observa în această perioadă o răceală, de aceea este recomandat să comunicaţi cu mult calm şi empatie faţă de nevoile şi sentimentele partenerului. Educaţie - Elevii/ studenţii nativi Mistreţ sunt sfătuiţi să studieze, pe cât posibil, individual. Nu vă implicaţi în proiecte de grup pentru că riscaţi să vă certaţi destul de grav cu colegii şi să vă faceţi o imagine proastă şi în faţa profesorilor. Dacă totuşi nu puteţi evita studiul/ lucrul în echipă, atunci sunteţi sfătuiţi să rămâneţi mai retraşi şi să nu răspundeţi provocărilor. De asemenea încercaţi să vă organizaţi foarte bine timpul pentru a vă respecta termenele limită şi să evitaţi stresul. NOTĂ: Acestea sunt informaţii generale! Pentru o înţelegere aprofundată a influenţelor lunare/ anuale este important să vă cunoaşteţi diagrama personală. Achiziţionarea chart-ului Paht Chee realizat de echipa ©AMdaebak se poate face prin trimiterea unei mail pe adresa info@amdaebak.ro.
Notă: Nu amplasaţi plante sau elemente de apă în dormitor. Folosiţi remedii alternative!
Vă dorim o lună prosperă pe toate planurile!
Notificare drepturi
Toate drepturile rezervate. Nicio parte a acestui articol nu poate fi reprodus, stocat într-un sistem de preluare sau transmis sub orice formă sau prin orice mijloace (electronic, fotocopiere etc) fără permisiunea scrisă a echipei ©AMdaebak. Pentru informaţii despre obţinerea permisiunii, ne puteţi contacta pe adresa de mail info@amdaebak.ro.
Notificare răspundere
Informaţiile din acest articol sunt distribuite în baza „Aşa cum este”, fără garanţie. Cu toate că au fost luate toate măsurile de precauţie în pregătirea şi redactarea acestui articol, echipa ©AMdaebak nu va avea nicio răspundere faţă de nicio persoană sau entitate cu privire la orice pierdere sau daună cauzată sau care se presupune că a fost cauzată direct sau indirect de informaţiile din acest articol.
8.2.2022
Sursă foto: WOFS