04-07-2021
Acest horoscop este prezentat în funcţie de calendarul solar!
Luna solară care debutează în data de 7 iulie 2021 şi se va încheia în data de 7 august 2021 este lună de OAIE sub patronajul elementului lemn yin. În această lună în centrul casei/ spaţiului de lucru vine steaua 9, stea cu energie de multiplicare şi prosperitate în viitor. Este cu atât mai favorabil cu cât multiplică energia stelei anuale 6, stea cu energie de prosperitate indirectă, noroc şi ajutor divin. Luna aceasta este foarte favorabilă mai ales în plan financiar, dar şi în ceea ce priveşte apariţia unei persoane influente sau mentor care să vă ajute să finalizaţi cu succes proiectele importante. Cu toate acestea există o atenţionare din cauza combinaţiei între steaua anuală 6 şi steaua lunară 9 – pot să apară conflicte şi neînţelegeri între generaţii. Sectoarele favorizate în această lună sunt: SE, S, SV şi V. De asemenea se realizează o combinaţie auspicioasă în sectorul NV – suma lui 10. Atenţie foarte mare la sectorul de Nord – acesta nu trebuie să fie deloc potenţat, este cel mai afectat în această lună. Alte sectoare afectate în această lună sunt: NE şi E.
Pentru că este un moment dificil pe întreg globul din cauza pandemiei cu virusul COVID-19, este foarte important să punem pe primul plan sănătatea, siguranţa celor din jurul nostru, mai ales a persoanelor vulnerabile (în vârstă, bolnave, însărcinate etc). Maestra Lillian Too a recomandat scrierea şi amplasarea în casă (pentru cei care rezonează cu partea de Feng Shui spiritual) a mantrei de protecţie „Heart Mantra of Arya Vairochana”. Lillian Too afirmă faptul că doar citind această mantră, puteţi dobândi succes și nu puteţi fi afectat de arme, foc, apă, otrăvuri, substanțe amestecate cu otrăvuri sau magie neagră. Nu puteţi fi rănit de regi, hoți, tâlhari și așa mai departe. Oriunde este scrisă și lăsată această mantră, oamenii nu se îmbolnăvesc, în special de boli contagioase (virusuri, bacterii etc):
TADYATHA / KALA KALA / KILI KILI / BIRI BIRI / HURU HURU / VAIRO-CHANA RASMI SANCHODITA AGACCHA / ARYA AKASHA GARBHA MAHA KARUNIKA PURAYA HASHANA / DHARAYA BUDDHA VIKSHCHAYANA / CHARA CHARA CHIRI CHIRI SVAHA
ATENŢIE! Nu uitaţi însă că este important să respectăm regulile impuse de ţara în care ne aflăm, astfel încât să nu punem în pericol sănătatea celor dragi, a noastră, dar şi a celor din jurul nostru. Informaţi-vă doar din surse oficiale!
Conform calendarului spiritual realizat de maestra Lillian Too există:
Zile favorabile: 4, 9, 13, 17, 19, 20, 22, 23, 24, 29 iulie 2021 - în aceste zile puteţi face purificarea energetică a casei, ritualuri de protecţie, scrierea dorinţelor, ascultarea mantrelor, acte caritabile etc.
AICI găsiţi informaţiile despre zilele favorabile/ nefavorabile pentru TUNS, luna IULIE 2021.
AICI găsiţi informaţiile despre atenţionări zile luna solară IULIE 2021.
AICI găsiţi informaţii în PREMIERĂ despre anul 2022, anul Tigrului!
INFORMAŢIILE pentru ANUL 2021, anul „BIVOLULUI care merge pe şosea” sunt cuprinse într-un ghid cu peste 100 de pagini, în format electronic PDF. Îl puteţi comanda, trimiţând un mail pe adresa info@amdaebak.ro, cu textul „COMANDĂ GHID ©AMdaebak 2021”.
ATENŢIE!!! Conform maestrei Lillian Too, influenţele lunii întotdeauna se prezintă potrivit datelor calendarului solar (cel prezentat şi de maestra Lillian Too). Calendarul lunar se ia în considerare doar în cazul calculelor/ analizelor Paht Chee (chart-uri, calculare dată favorabilă etc). Mai multe detalii despre calendarul Lunar vs. Solar găsiţi AICI!
Conform Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu”, fazele lunii în IULIE 2021 sunt: Luna Nouă – 10.07.2021, ora 04:48 (ora României); Luna Plină: 24.07.2021, ora 05:42 (ora României).
Influenţele stelelor lunare asupra sectoarelor spaţiilor de locuit/ lucru
În prima parte a acestui articol vom prezenta influenţele energiilor stelelor lunare asupra sectoarelor din casă, spaţii, birouri sau unde vă desfăşuraţi pentru mai mult timp activitatea. Astfel puteţi să aflaţi unde anume sunt energii benefice şi este bine de potenţat/activat şi care dintre sectoare sunt afectate de energii mai puţin benefice şi cum pot fi acelea controlate/diminuate.
Centrul casei (sediul familiei) – În această lună în centrul casei/ spaţiului de lucru vine steaua 9, stea cu energie de multiplicare şi prosperitate în viitor. Este cu atât mai favorabil cu cât multiplică energia stelei anuale 6, stea cu energie de prosperitate indirectă, noroc şi ajutor divin. Luna aceasta este foarte favorabilă mai ales în plan financiar, dar şi în ceea ce priveşte apariţia unei persoane influente sau mentor care să vă ajute să finalizaţi cu succes proiectele importante. Cu toate acestea există o atenţionare din cauza combinaţiei între steaua anuală 6 şi steaua lunară 9 – pot să apară conflicte şi neînţelegeri între generaţii.
Sectorul de Nord - carieră (unde se situează zodia Şobolan şi Fiul cel mijlociu al casei) – În această lună în sectorul de Nord vine steaua 5, stea cu energie de obstacole, ghinioane, mici accidentări şi evenimente neplăcute. Din păcate este sectorul cel mai afectat în această lună, din cauza combinaţiei între steaua anuală 2 şi steaua lunară 5. Această combinaţie poate predispune spre foarte multe probleme de sănătate, obstacole, evenimente nefericite etc. Poate să fie afectată şi cariera! Este recomandat ca în această lună să evitaţi să petreceţi timp în această parte a casei, mai ales persoanele în vârstă, bolnave sau femeile însărcinate.
Sectorul de Nord-Est - învăţătură (unde se situează zodia Bivol, Tigru şi Fiul cel mic al casei) – În această lună în sectorul de Nord-Est vine steaua 3, stea cu energie de certuri, conflicte, neînţelegeri, litigii şi procese. O lună total nefavorabilă pentru rezidenţii acestui sector deoarece steaua anuală 9 multiplică steaua lunară 3. Această combinaţie poate predispune spre conflicte şi neînţelegeri majore, posibile probleme cu legea, bârfe, zvonuri etc. De asemenea pot să se producă accidente legate de foc – incendii. Atenţie mai ales pentru cei care au bucătăria în sectorul de Nord-Est al casei. Înlaturaţi din acest sector obiectele care pot activa această energie nefavorabilă prin zgomote: TV-ul, radioul, laptopul etc.
Sectorul de Est - sănătate (unde se situează zodia Iepure şi Fiul cel mare) – În această lună în sectorul de Est vine steaua 7, stea cu energie de furturi (materiale, dar şi de idei), violenţă verbală, trădări, dar şi posibile accidente care implică elementul metal. Din păcate combinaţia între steaua anuală 4 şi steaua lunară 7 poate să predispună spre probleme de sănătate, mai ales accidente în zona abdomenului şi coapselor. Evitaţi pe cât posibil antrenamentele dure! Femeile însărcinate trebuie să evite să doarmă sau să petreacă foarte mult timp în sectorul de Est în această lună. De asemenea pot să apară mici probleme în plan sentimental – predispoziţie spre trădări.
Sectorul de Sud-Est - prosperitate (unde se situează zodia Dragon, Şarpe şi Fiica cea mare) – În această lună în sectorul de Sud-Est vine steaua 8, stea cu energie de prosperitate. O lună foarte bună în plan financiar, cu oportunităţi pentru a vă creşte veniturile, profitul, vânzările etc. Puteţi face investiţii financiare, însă înainte de a lua o decizie finală este important să deţineţi toate informaţiile. Cu toate acestea combinaţia între steaua anuală 5 şi steaua lunară 8 poate să predispună spre probleme cu sănătatea – posibile afecţiuni sau accidentări la nivelul membrelor, încheieturilor şi oaselor. Evitaţi pe cât posibil antrenamentele dure!
Sectorul de Sud - faimă (unde se situează zodia Cal şi Fiica mijlocie) – În această lună în sectorul de Sud vine steaua 4, stea cu energie de dragoste şi succes academic. O lună foarte bună în plan sentimental, dar şi în domeniul creativ. Scriitorii sunt cei mai avantajaţi în această lună – pot să devină faimoşi, reputaţia va fi foarte bine aspectată în perioada următoare. Folosiţi acest sector pentru a studia, a scrie sau pentru a discuta planuri de afaceri. Cei singuri pot avea parte de o lună fabuloasă în iubire, dar este recomandat să înlăturaţi tot ce are legătură cu elementul apă din sectorul de Sud pentru a vă proteja de scandaluri amoroase. Această atenţionare apare din cauza combinaţiei între steaua anuală 1 şi steaua lunară 4 – care în unele cazuri poate chiar să ducă la despărţiri sau probleme în familie.
Sectorul de Sud-Vest – dragoste, căsătorie (unde se situează zodia Oaie, Maimuţa şi Mama casei) – În această lună în sectorul de Sud-Vest vine steaua 6, stea cu energie de prosperitate indirectă, noroc şi ajutor divin. Pot să apară în această lună câştiguri neaşteptate sub diferite forme, însă poate să apară şi o persoană influentă sau un mentor care să vă ajute la momentul potrivit. Cu toate acestea din cauza combinaţiei între steaua anuală 3 şi steaua anuală 6, pot să apară mici accidentări la nivelul picioarelor. Este recomandat să evitaţi antrenamentele dure! Nu este o lună care să aducă dezvoltare rapidă, însă va fi constantă.
Sectorul de Vest - descendenţi (unde se situează zodia Cocoş şi Fiica cea mică/ tânără) – În această lună în sectorul de Vest vine steaua 2, stea cu energie de boală (poate să aducă chiar şi îmbolnăviri de relaţii). Se realizează o combinaţie auspicioasă între steaua anuală 8 şi steaua lunară 2 – suma lui 10. Aceasta poate să aducă multe oportunităţi, mai ales în plan financiar. Cu toate acestea energia de boală este predominantă în următoarea perioadă, ceea ce poate cauza probleme minore de sănătate. Este recomandat persoanelor în vârstă, celor bolnave şi femeilor însărcinate să evite să doarmă sau să petreacă mult timp în acest sector, luna aceasta.
Sectorul de Nord-Vest – mentori (unde se situează zodia Câine, Mistreţ şi Patriarhul casei) – În această lună în sectorul de Nord-Vest vine steaua 1, stea cu energie de victorie şi succes. O lună care poate aduc foarte multe schimbări, transformări în toate domeniile vieţii. Cu toate acestea din cauza combinaţiei între steaua anuală 7 şi steaua lunară 1, este posibil să vă confruntaţi cu o competiţie acerbă, fie că este vorba despre job, afaceri, competiţii sportive, concursuri, şcoală etc. Persoanele în funcţie de conducere vor fi nevoiţi să ia decizii importante în această lună. Sunteţi sfătuiţi să vă ascultaţi intuiţia şi să nu ţineţi cont în totalitate de părerile celorlalţi – tot anul sunteţi predispuşi spre trădări.
Influenţele stelelor lunare asupra ZODIILOR chinezeşti
În cazul în care nu sunteţi siguri cărui semn zodiacal chinezesc aparţineţi sau sunteţi născuţi în lunile ianuarie sau februarie, recomandarea noastră este să verificaţi pe WOFS.
ŞOBOLAN – 1936, 1948, 1960, 1972, 1984, 1996, 2008, 2020
Poate fi o lună extrem de periculoasă, deoarece sunteţi afectaţi de energia stelei lunare 5, stea cu energie de obstacole, ghinioane, mici accidentări şi evenimente neplăcute. Este cu atât mai periculos, cu cât combinaţia dintre steaua anuală 2 şi steaua lunară 5 poate predispune spre multe obstacole şi chiar posibile îmbolnăviri. Planul sănătăţii poate să fie cel mai afectat în această lună, de aceea vă este recomandat să fiţi foarte atenţi la ce mâncaţi, cât vă odihniţi, cu ce vă ocupaţi timpul. Carieră – Singurul mod prin care vă puteţi proteja energia este să lucraţi la îmbunătăţirea relaţiilor cu cei din jur şi să vă faceţi aliaţi. Evitaţi pe cât posibil să vă implicaţi în diverse contexte conflictuale din care nu numai veţi ieşi storşi de energie, dar vă veţi face şi duşmani (ultimul lucru de care aveţi nevoie în această lună deja dificilă). Lucrul în echipă poate să fie de bun augur dacă veţi evita să fiţi în centrul atenţiei. Afaceri – Luna aceasta este total nefavorabilă pentru semnări de contracte, investiţii financiare, decizii importante, întâlniri de afaceri, asocieri, angajări etc. Cea mai mare problemă cu care este posibil să vă confruntaţi în această lună este oboseala şi lipsa de concentrare. Nu reuşiţi să găsiţi soluţiile la unele probleme, de aceea este indicat să vă bazaţi pe echipa voastră sau persoane din interiorul firmei care să vă ajute. Sunteţi sfătuiţi să amânaţi pe cât posibil toate activităţile importante pe luna viitoare. Relaţii – Planul sentimental nu este foarte bine aspectat în această lună. Cei singuri se pot simţi dezamăgiţi, dar sunt sfătuiţi să nu-şi piardă speranţa, dar nici să nu se grăbească să ia o decizie cu privire la un potenţial partener. Cei într-un cuplu stabil/ căsătoriţi sunt sfătuiţi să acorde mai multă atenţiei relaţiei pentru că este posibil să apară o terţă persoană. Educaţie – Dacă încă aveţi de susţinut examene, este posibil să vă simţiţi devitalizaţi şi să nu vă puteţi concentra – vă este recomandat să vă odihniţi. Cei care sunt deja în vacanţă beneficiază de o perioadă ideală pentru relaxare, mai ales în această lună dificilă.
BIVOL – 1937, 1949, 1961, 1973, 1985, 1997, 2009, 2021
O lună complicată, deoarece în această lună sunteţi afectaţi de energia stelei lunare 3, stea cu energie de certuri, conflicte, neînţelegeri, litigii şi procese. Este cu atât mai dificilă această lună, cu cât energia stelei lunare este multiplicată de energia stelei anuale. Foarte important este să amplasaţi un bol cu mere roşii în sectorul de Nord-Est al casei pentru a ţine sub control energia de ceartă. Încercaţi să nu vă lăsaţi provocaţi şi atraşi în conflicte – amintiţi-vă că nu trebuie să câştigaţi de fiecare dată. Dacă reacţionaţi şi chiar iscaţi un conflict s-ar putea să vă afecteze pe termen lung. Atenţie – lună de zodie conflictuală, zodia Oaie! Carieră – O lună destul de stresantă la locul de muncă! S-ar putea să auziţi tot felul de zvonuri şi bârfe despre voi, dar sunteţi sfătuiţi să nu reacţionaţi în niciun fel, mergeţi mai departe, fără să vă lăsaţi afectaţi. Trebuie să faceţi tot ce ţine de voi să vă controlaţi temperamentul pentru a nu ajunge să spuneţi ceva total nepotrivit la momentul nepotrivit. Recomandarea pentru această lună este să lucraţi individual pe cât posibil, deoarece lucrul în echipă vă este total nefavorabil acum. Reduceţi la minim socializarea cu ceilalti colegi, bineînţeles atât cât este posibil. Afaceri – Luna aceasta vă este recomandat să evitaţi confruntările şi conflictele. De asemenea este foarte important să nu vă implicaţi în situaţii care se află la limita legii. Dacă aveţi în vedere un parteneriat, informaţi-vă foarte bine înainte despre persoana cu care urmează să vă asociaţi. O variantă foarte bună ar fi să delegaţi din responsabilităţi unei persoane de încredere din firmă, dacă simţiţi că nu puteţi gestiona foarte bine provocările din această lună. Relaţii – O lună destul de complicată în ceea ce priveşte planul sentimental. Cei într-un cuplu stabil/ căsătoriţi pot să fie predispuşi spre neînţelegeri în cuplu, conflicte care pot degenera din motive divers, dar mai ales din cauza banilor. Cei singuri sunt încurajaţi să mai aştepte până să ia o decizie finală în ceea ce priveşte un potenţial partener. Educaţie – Încercaţi să evitaţi confruntările cu colegii sau profesorii. Dacă aveţi ceva de spus, este recomandat să găsiţi o metodă diplomată astfel încât să nu jigniţi pe nimeni şi să regretaţi mai târziu.
TIGRU – 1938, 1950, 1962, 1974, 1986, 1998, 2010
O lună complicată, deoarece în această lună sunteţi afectaţi de energia stelei lunare 3, stea cu energie de certuri, conflicte, neînţelegeri, litigii şi procese. Este cu atât mai dificilă această lună, cu cât energia stelei lunare este multiplicată de energia stelei anuale. Foarte important este să amplasaţi un bol cu mere roşii în sectorul de Nord-Est al casei pentru a ţine sub control energia de ceartă. Încercaţi să nu vă lăsaţi provocaţi şi atraşi în conflicte – amintiţi-vă că nu trebuie să câştigaţi de fiecare dată. Dacă reacţionaţi şi chiar iscaţi un conflict s-ar putea să vă afecteze pe termen lung. Carieră – Luna aceasta este foarte important să încercaţi să nu vă lăsaţi provocaţi şi atraşi în discuţii contradictorii care pot degenera. S-ar putea să vă confuntaţi cu posibile bârfe şi zvonuri, dar este indicat să nu luaţi lucrurile personal, ci să mergeţi mai departe, ca şi cum nici nu aţi auzit. Recomandarea pentru această lună este să lucraţi individual pe cât posibil, deoarece lucrul în echipă vă este total nefavorabil acum. Reduceţi la minim socializarea cu ceilalti colegi, bineînţeles atât cât este posibil. Afaceri - O lună destul de complicată în plan relaţional, mai ales dacă trebuie să participaţi la şedinţe importante sau aveţi diverse întâlniri de afaceri. Există riscul să spuneţi ce nu trebuie la momentul nepotrivit. De aceea vă este recomandat să delegaţi din responsabilităţi unei persoane de încredere care să vă reprezinte cu succes în această perioadă cu energii conflictuale. Nu luaţi decizii importante în următoarea perioadă, mai ales la nervi! Relaţii – Planul sentimental nu este foarte bine aspectat în această lună, deoarece pot să apară diverse neînţelegeri din lucruri mărunte, dar care pot avea un impact major în viitorul relaţiei. Cei singuri sunt sfătuiţi să mai aştepte până să ia o decizie definită cu privire la un posibil partener. Educaţie – Luna aceasta nu prea veţi reuşi să vă concentraţi pe ceea ce aveţi de făcut. Încercaţi să evitaţi confruntările cu colegii sau profesorii. Dacă aveţi ceva de spus, este recomandat să găsiţi o metodă diplomată astfel încât să nu jigniţi pe nimeni şi să regretaţi mai târziu.
IEPURE –1927, 1939, 1951, 1963, 1975, 1987, 1999, 2011
Poate fi o lună extrem de periculoasă, deoarece sunteţi afectaţi de energia stelei lunare 7, stea cu energie de furturi (materiale, dar şi de idei), violenţă verbală, trădări, dar şi posibile accidente care implică elementul metal. Recomandarea pentru următoarea perioadă este să nu vă spuneţi secretele şi ideile oricui, pentru că există predispoziţie spre trădări exact din partea persoanelor la care nu vă aşteptaţi. Nu vă întoarceţi noaptea târziu acasă, mai ales pe străzi lăturalnice şi prost luminate – pericol să fiţi atacaţi şi furaţi. Atenţie – lună de aliat, zodia Oaie! Carieră – Este foarte important ca în această lună să nu lăsaţi să se vadă punctele voastre vulnerabile. Competiţia este acerbă în această perioadă şi s-ar putea ca lucrurile spuse la momentul nepotrivit să se întoarcă împotriva voastră acum. Încercaţi să vă ţineţi departe de conflicte sau să luati partea cuiva. Este recomandat să rămâneţi pe poziţie neutră şi să vă concentraţi pe ceea ce aveţi voi de făcut. Afaceri – Luna aceasta vă este recomandat să evitaţi pe cât posibil investiţiile financiare, cheltuielile inutile, semnarea de contracte, parteneriatele noi, angajările etc. Este o lună care se poate dovedi periculoasă, dacă vă veţi expune ideile şi secretele oricui. Sunt predispoziţii şi spre furturi (chiar şi de idei), înşelăciuni, trădări. Evitaţi orice fel de context care pare prea frumos ca să fie adevărat şi cercetaţi bine situaţia înainte de a lua o decizie finală. Relaţii – Din păcate planul sentimental este afectat în această lună. Există predispoziţie spre infidelitate şi apariţia unei terţe persoane care să intervină în relaţia voastră de cuplu. Comunicarea este cheia pentru menţinerea unui echilibru în cuplu. Cei singuri sunt sfătuiţi să fie foarte atenti cu cine flirtează – atenţie pot să apară persoane cu intenţii nu tocmai bune. Educaţie – Poate să apară un conflict destul de mare cu un coleg sau chiar cu un profesor. Încercaţi să vă menţineţi calmi, să evaluaţi corect situaţia şi apoi să reacţionaţi. Chiar dacă pe parcusul acestei luni există riscul să pierdeţi din prieteni, nu trebuie să disperaţi, lucrurile se vor îmbunătăţi luna următoare.
DRAGON – 1928, 1940, 1952, 1964, 1976, 1988, 2000, 2012
O lună excelentă, deoarece beneficiaţi de energia stelei lunare 8, stea cu energie de prosperitate. Norocul se îmbunătăţeşte considerabil în această lună, mai ales în plan financiar – pot să apară foarte multe oportunităţi de a face bani. Obstacolele dispar în următoarea perioadă, de aceea sunteti sfătuiţi să acţionaţi, să vă faceţi planuri, nu aşteptaţi pentru că există riscul să pierdeţi şanse foarte favorabile. Carieră – O lună foarte favorabilă pentru a vă face remarcaţi, să vă puneti în practică talentele etc. Lucrul în echipă este bine aspectat în această lună, veţi reuşi să străluciţi. Tot ceea ce trebuie să faceţi în următoarea perioadă este să vă concentraţi să vă consolidaţi poziţia la locul de muncă. Pot să apară discuţii despre o posibilă promovare sau chiar o mărire de salariu! Afaceri – O lună fantastică pentru cei care au propria afacere, mai ales în plan financiar. Sunt foarte bine aspectate investiţiile financiare, semnarea de contracte, angajările, parteneriatele noi etc. Tot ceea ce construiţi sau începeţi în această lună are şanse foarte mari de succes pe termen lung. Aveţi încredere în propria intuiţie atunci când aveţi de luat o decizie importantă. Nu trebuie să vă fie teamă să vă asumaţi anumite riscuri în această lună pentru că sunteţi protejati de această energie lunară foarte benefică. Relaţii – O lună foarte favorabilă în plan sentimental atât pentru cei singuri cât şi pentru cei într-un cuplu stabil/ căsătoriţi. Aceştia din urmă pot avea parte de o perioadă pasională cu mult romantism, comunicare şi înţelegere. Vă este recomandat să petreceţi timp de calitate cu familia, poate chiar să mergeţi într-o vacanţă. Cei singuri au acum şansa să-şi exprime sentimentele, mai ales dacă sunt interesaţi de cineva anume. Nu lăsaţi această lună să treacă fără să faceţi primul pas! Educaţie – O lună foarte favorabilă pentru elevii/ studenţii nativi Dragon, mai ales dacă mai au de susţinut examene şi proiecte. Vă puteţi concentra foarte bine şi puteţi obţine rezultatele dorite. O perioadă foarte bună şi pentru cei care merg la interviuri sau au admiterea la facultate.
ŞARPE – 1929, 1941, 1953, 1965, 1977, 1989, 2001, 2013
O lună excelentă, deoarece beneficiaţi de energia stelei lunare 8, stea cu energie de prosperitate. Planul financiar este cel mai bine aspectat în această lună, puteţi avea câştiguri neaşteptate, moşteniri, măriri de salariu, creşterea vânzărilor etc. În următoarea perioadă puteţi lăsa deoparte grijile, deoarece nu veţi întâmpina obstacole în ceea ce vă propuneţi să faceţi. Aveţi încredere în intuiţie şi acţionaţi! Carieră – Vă puteţi face remarcaţi la locul de muncă prin abilităţile profesionale, dar şi prin faptul că puteţi fi un lider foarte bine pregătit. Există şansa să vi se propună să preluaţi anumite responsabilităţi sau chiar să conduceţi o echipă. Beneficiaţi de o putere de convingere foarte mare, ceea ce vă uşurează activităţile la locul de muncă. De asemenea este o perioadă foarte bună pentru a lua decizii importante cu privire la cariera voastră. Afaceri – Planul financiar este foarte bine aspectat pentru nativii Şarpe care au propria afacere. Vânzările pot atinge un record în următoarea perioadă, ceea ce vă motivează să veniţi cu idei noi, strategii şi mai bune astfel încât să vă menţineţi la acest nivel. Sunt favorizate schimbările de orice fel în firmă, investiţiile financiare, achiziţiile, semnarea de contracte, asocieri noi, angajări etc. Relaţii – O lună foarte favorabilă în plan sentimental atât pentru cei singuri cât şi pentru cei într-un cuplu stabil/ căsătoriţi. Aceştia din urmă pot avea parte de o perioadă pasională cu mult romantism, comunicare şi înţelegere. Vă este recomandat să petreceţi timp de calitate cu familia, poate chiar să mergeţi într-o vacanţă. Cei singuri au acum şansa să-şi exprime sentimentele, mai ales dacă sunt interesaţi de cineva anume. Nu lăsaţi această lună să treacă fără să faceţi primul pas! Educaţie – O lună foarte favorabilă pentru elevii/ studenţii nativi Şarpe, mai ales dacă mai au de susţinut examene şi proiecte. Vă puteţi concentra foarte bine şi puteţi obţine rezultatele dorite. O perioadă foarte bună şi pentru cei care merg la interviuri sau au admiterea la facultate.
CAL – 1930, 1942, 1954, 1966, 1978, 1990, 2002, 2014
O lună excelentă deoarece sunteţi favorizaţi de energia stelei lunare 4, stea cu energie de dragoste şi succes academic. O perioadă foarte benefică atât în plan sentimental/ parteneriate de afaceri, dar şi în domeniul academic (pentru elevi/ studenţi sau persoane care se specializează şi în alte domenii). Poate să fie o lună foarte productivă mai ales în domeniul cercetării (pot să apară descoperiri importante), dar şi în plan spiritual. Atenţie – lună de prieten secret, zodia Oaie! Carieră – O lună foarte favorabilă pentru cei care lucrează în echipe, au funcţii în care trebuie să-şi etaleze abilităţile de comunicare, dar şi creativitate. Este perioada ideală pentru a străluci şi pentru a vă face remarcaţi de superiori. NU trebuie să vă fie teamă să vă spuneţi părerile şi ideile. Pot să apară diverse oportunităţi pentru promovarea sau participarea în cadrul unui proiect foarte important pentru cariera voastră. Afaceri – O lună favorabilă pentru a vă asuma anumite riscuri, mai ales în domeniul parteneriatelor. Este foarte posibil să semnaţi un contract cu un asociat nou sau chiar să atrageţi foarte mulţi clienţi. De asemenea este o perioadă foarte favorabilă pentru a vă mări cercul de cunoştinţe, aspect ce vă poate ajuta foarte mult atunci când veţi lansa produse şi servicii noi. Un alt aspect pozitiv ar fi să vă gândiţi la metode noi prin care să vă motivaţi angajaţii să fie productivi, dar şi creativi. Beneficiaţi în această lună de foarte multă carismă, popularitate şi putere de convingere. Relaţii – O lună favorabilă în plan sentimental atât pentru cei singuri, cât si pentru cei într-un cuplu stabil/ căsătoriţi. Poate lunile trecute nu au fost cele mai uşoare, însă în următorea perioadă vă concentraţi pe ce anume vă doriţi de la un partener, identificaţi ce vă place şi ce doriţi să eliminaţi din viaţa voastră. Este momentul să vă permiteţi să simţiţi şi să trăiţi la maxim! Educaţie – O lună foarte bine din punct de vedere academic, chiar dacă este vacanţă. Acum este momentul să vă gândiţi ce vă doriţi să faceţi în viitor, ce vă place, ce talente aveţi etc. Nu vă bazaţi doar pe informaţiile acumulate la şcoală, ci încercaţi să vă implicaţi şi în activităţi extraşcolare care să vă permită să descoperiţi noi abilităţi.
OAIE – 1931, 1943, 1955, 1967, 1979, 1991, 2003, 2015
O lună favorabilă, deoarece beneficiaţi de energia stelei lunare 6, stea cu energie de prosperitate indirectă, noroc şi ajutor divin. Lucrurile par să se îmbunătăţească în această lună pentru nativii Oaie. Puterea de concentrare este la cote maxime, beneficiaţi de ajutor neaşteptat din partea unor persoane influente, mentori sau chiar persoane mai în vârstă din familie. Aveţi încredere în intuiţie pentru că numai în acest fel veţi lua cea mai bună decizie. Carieră – La locul de muncă, toţi colegii vor dori să lucreze în echipă cu voi. Beneficiaţi de respect şi admiraţie din partea superiorilor, ceea ce vă poate aduce oportunitatea de a fi promovat în perioada următoare. Recomandarea pentru această lună este să lucraţi la îmbunătăţirea relaţiilor cu cei din jur. Afaceri – O lună foarte productivă în domeniul afacerii – poate să apară o persoană influentă care să joace un rol foarte important în afacerea voastră. Totul este să rămâneţi deschişi, să cunoaşteţi persoane noi şi să profitaţi de şansele care pot să apară pe parcursul acestei luni. Mai mult, este o perioadă destul de favorabilă pentru a vă asuma riscuri financiare, semnări de contracte, achiziţii etc – atenţie la acte, totul să fie legal. Relaţii – O lună foarte favorabilă în plan sentimental pentru căsătorii, logodne, conceperea unui copil, schimbarea locuinţei sau alte evenimente fericite. Cei singuri pot avea mulţi admiratori în această lună – puteţi avea acum şansa să faceţi o alegere foarte bună pentru voi. Educaţie – Elevii/ studenţii nativi Oaie pot fi acum ajutaţi de o persoană care să le devină mentor. Poate să fie un profesor sau o persoană mai în vârstă din familie. Important este că beneficiaţi acum de sfaturi şi recomandări care să vă ajute în viitorul apropiat să luaţi cele mai bune decizii academice.
MAIMUŢĂ - 1932, 1944, 1956, 1968, 1980, 1992, 2004, 2016
O lună favorabilă, deoarece beneficiaţi de energia stelei lunare 6, stea cu energie de prosperitate indirectă, noroc şi ajutor divin. Planul financiar este foarte bine aspectat în această lună, dar beneficiaţi şi de ajutor neaşteptat din partea unor persoane influente, mentori sau chiar persoane mai în vârstă din familie. Acesta va fi avantajul nativilor Maimuţă asupra competiţiei. Carieră – O lună excelentă la locul de muncă unde veţi primi foarte mult ajutor din partea colegilor, dar şi superiorilor. Lucrul în echipă este foarte favorabil în următoarea perioadă – reuşiţi să vă puneţi în valoare talentele şi abilităţile, dar şi să fiţi foarte productivi. O lună pentru a consolida ceea ce aveţi deja în carieră. De asemenea poate să apară şansa unei promovări sau a unei măriri de salariu. Afaceri – O perioadă în care trebuie să profitaţi la maxim de energiile acestei luni, să vă faceţi cunoştinţe noi, să semnaţi contracte sau chiar să intraţi într-un parteneriat nou. Vă puteţi asuma anumite riscuri, mai ales de natură financiară – nu este momentul să ezitaţi sau să staţi prea mult pe gânduri. Acţiunea este cheia succesului pentru voi în această lună! Relaţii – Planul sentimental nu este tocmai prioritatea principală pentru voi. Preferaţi ca în această lună să vă dedicaţi mai mult timp de calitate propriei persoane sau familiei. Cu toate acestea poate să vă atragă atenţia o anumită persoană, însă nu vă veţi implica decât dacă veţi simţi că va fi pe termen lung. Educaţie - Elevii/ studenţii nativi Maimuţă pot fi acum ajutaţi de o persoană care să le devină mentor. Poate să fie un profesor sau o persoană mai în vârstă din familie. Important este că beneficiaţi acum de sfaturi şi recomandări care să vă ajute în viitorul apropiat să luaţi cele mai bune decizii academice. Mai mult este posibil să găsiţi noi metode prin care să vă puneţi în evidenţă abilităţile în proiectele din vacanţa de vară, dar şi pentru când va începe din nou şcoala.
COCOŞ – 1933, 1945, 1957, 1969, 1981, 1993, 2005, 2017
O lună complicată, deoarece în această lună sunteţi afectaţi de energia stelei lunare 2, stea cu energie de boală (poate să aducă chiar şi îmbolnăviri de relaţii). Luna aceasta sunteţi predispuşi la accidentări, îmbolnăviri, de aceea este foarte important să vă ascultaţi corpul şi să acţionaţi imediat ce simţiţi că ceva nu este în regulă. De asemenea sunteţi sfătuiţi să adoptaţi un stil de viaţă sănătos: mişcare, alimentaţie echilibrată, vitamine, somn calitativ, odihnă, activităţi relaxante. O altă recomandare ar fi să evitaţi în această lună locurile cu energie yin: spitalele, cimitirele, vizitarea persoanelor bolnave. Cu toate acestea se formează o combinaţie auspicioasă între steaua anuală 8 şi steaua lunară 2, suma lui 10, care vă poate ajuta să duceţi la bun sfârşit anumite proiecte la care lucraţi de foarte mult timp. Carieră – La locul de muncă programul este foarte încărcat, ceea ce vă cauzează foarte mult stres, oboseală atât mentală cât şi fizică. Este foarte important să puneţi pe primul plan sănătatea şi să evitaţi pe cât posibil activităţile solicitante. Lucrul în echipă vă este favorabil în această lună pentru că vă va fi mai uşor să vă concentraţi să obţineţi rezultatele dorite. De asemenea lucraţi la îmbunătăţirea relaţiilor cu colegii şi superiorii – aveţi nevoie de aliaţi în perioada următoare. Afaceri – Luna aceasta vă este foarte favorabilă, mai ales dacă aveaţi în plan să faceţi investiţii financiare. Este recomandat să aveţi încredere în propria intuiţie şi să acţionaţi atunci când simţiţi că este timpul. Vă puteţi baza pe echipa voastră, pe angajaţi, mai ales atunci când vine vorba despre proiecte mai complexe care necesită idei inovative, creativitate şi concentrare. Relaţii – O lună foarte favorabilă în plan sentimental, mai ales pentru cei într-un cuplu stabil care se pot gândi acum să treacă la următorul nivel în relaţie. Logodnele, căsătoriile, conceperea unui copil sunt foarte favorabile în această lună. Cei singuri se pot bucura de foarte multă atenţie şi complimente. Educaţie – Vestea bună este că majoritatea elevilor şi studenţilor nativi Cocoş vor fi deja în vacanţă. Puterea de concentrare se află la minim acum, de aceea este nevoie de un echilibru între studiu şi distracţie. Găsiţi metoda care funcţionează cel mai bine pentru voi, fără a vă neglija sănătatea sau temele de vacanţă.
CÂINE – 1934, 1946, 1958, 1970, 1982, 1994, 2006, 2018
O lună excelentă, deoarece sunteţi favorizaţi de energia stelei lunare 1, stea cu energie de victorie şi succes. O perioadă cu foarte multe schimbări, transformări, toate fiind pozitive, nu aveti de ce să vă faceţi griji. Este foarte important ca în această lună să acţionaţi conform intuiţiei pentru că numai în acest fel veţi lua cele mai bune decizii. Poate nu ar fi o idee foarte rea să vă gândiţi la o mini-vacanţă în care să vă reîncărcaţi bateriile sau să vă ocupaţi de un hobby pe care l-aţi neglijat în ultima vreme. Sunteţi energici, entuziasmaţi şi gata să acţionaţi la momentul potrivit. Carieră – La locul de muncă beneficiaţi de o perioadă foarte auspicioasă. Puteţi fi propuşi pentru o promovare, să fiţi liderul unei echipe, să vă transferaţi într-un alt departament mult mai ofertant sau chiar să vă schimbaţi jobul. Fiţi pregătiţi pentru schimbări importante în carieră, totul se întâmplă pentru binele voastru cel mai înalt. Afaceri – O lună excelentă pentru antreprenori, mai ales în plan financiar. Sunt favorizate investiţiile financiare, jocul la bursă, achiziţiile, semnarea de contracte etc. Fiţi foarte atenţi la oportunităţile care pot să apară pentru că doar luna aceasta veţi avea parte de asemenea şanse. O altă recomandare este să găsiţi noi metode prin a vă moderniza modul în care vă promovaţi sau vă vindeţi produsele şi serviciile. Relaţii – Planul sentimental este foarte bine aspectat, mai ales pentru persoanele singure. Aveţi şansa acum să vă exprimaţi sentimentele deschis şi sincer. Nu trebuie să vă fie teamă chiar să faceţi primul pas. Cei într-un cuplu stabil/ căsătoriţi pot avea parte de o perioadă foarte frumoasă împreună, chiar pasională. Educaţie - O lună extrem de favorabilă pentru elevii/ studenţii nativi Câine, mai ales dacă au în plan să participe la diverse concursuri, competiţii sportive etc. Sunt avantajaţi şi cei care au de susţinut examene în perioada următoare, dar şi cei care se ocupă de activităţi extraşcolare, voluntariate sau acte de caritate.
MISTREŢ – 1935, 1947, 1959, 1971, 1983, 1995, 2007, 2019
O lună excelentă, deoarece sunteţi favorizaţi de energia stelei lunare 1, stea cu energie de victorie şi succes. O perioadă cu foarte multe schimbări, transformări, toate fiind pozitive, nu aveti de ce să vă faceţi griji. Este foarte important ca în această lună să acţionaţi conform intuiţiei pentru că numai în acest fel veţi lua cele mai bune decizii. Atenţie – lună de aliat, zodia Oaie! Carieră – O lună cu foarte multe provocări la locul de muncă, însă acestea sunt menite să vă propulseze în carieră şi să vă ajute pe termen lung. Puteţi fi propuşi pentru o promovare, să fiţi liderul unei echipe, să vă transferaţi într-un alt departament mult mai ofertant sau chiar să vă schimbaţi jobul. Oricum ar fi, luna aceasta este momentul potrivit pentru a străluci, pentru a vă face remarcaţi în faţa superiorilor. Veţi fi apreciaţi şi recompensaţi pe măsură. Afaceri – Luna aceasta reuşiţi să vă motivaţi angajaţii, echipa, asociaţii prin abilităţile de lider. Mai mult, este o perioadă favorabilă pentru a lua decizii importante cu privire la viitorul firmei. Sunt favorizate investiţiile financiare, jocul la bursă, achiziţiile, semnarea de contracte etc. Fiţi foarte atenţi la oportunităţile care pot să apară pentru că doar luna aceasta veţi avea parte de asemenea şanse. O altă recomandare este să găsiţi noi metode prin a vă moderniza modul în care vă promovaţi sau vă vindeţi produsele şi serviciile. Relaţii – O mini-vacanţă în cuplu este tot ce vă trebuie pentru a va bucura de timp de calitate cu partenerul de viaţă. Nu pierdeţi timp cu planurile, ci acţionaţi! Educaţie - O lună extrem de favorabilă pentru elevii/ studenţii nativi Mistreţ, mai ales dacă au în plan să participe la diverse concursuri, competiţii sportive etc. Sunt avantajaţi şi cei care au de susţinut examene în perioada următoare, dar şi cei care se ocupă de activităţi extraşcolare, voluntariate sau acte de caritate.
Notă: Nu amplasaţi plante sau elemente de apă în dormitor. Folosiţi remedii alternative!
Vă dorim o lună prosperă pe toate planurile!
Notificare drepturi
Toate drepturile rezervate. Nicio parte a acestui articol nu poate fi reprodus, stocat într-un sistem de preluare sau transmis sub orice formă sau prin orice mijloace (electronic, fotocopiere etc) fără permisiunea scrisă a echipei ©AMdaebak. Pentru informaţii despre obţinerea permisiunii, ne puteţi contacta pe adresa de mail info@amdaebak.ro.
Notificare răspundere
Informaţiile din acest articol sunt distribuite în baza „Aşa cum este”, fără garanţie. Cu toate că au fost luate toate măsurile de precauţie în pregătirea şi redactarea acestui articol, echipa ©AMdaebak nu va avea nicio răspundere faţă de nicio persoană sau entitate cu privire la orice pierdere sau daună cauzată sau care se presupune că a fost cauzată direct sau indirect de informaţiile din acest articol.
5.07.2021
Sursă foto: WOFS