Influenţele lunii MAI 2019

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on pinterest
Pinterest
Share on whatsapp
WhatsApp

Acestea sunt informaţii GENERALE privind luna MAI 2019. Pentru analize FENG SHUI (amprenta casei/ spaţiului de lucru) şi PAHT CHEE (astrologie chineză – diagramă personală, calcul date favorabile, analize săptămânale/ lunare, compatibilităţi), ne puteţi contacta pe adresa alexa@amdaebak.ro.  Luna solară care debutează în data de 6 mai 2019 şi se va încheia în data de 5 iunie 2019 este lună de ŞARPE sub patronajul elementului pământ yin. În această lună, în centrul Lo Shu–ului se află steaua 8, stea cu energie de prosperitate. Este cu atât mai favorabil cu cât în această lună energia de prosperitate este dublată. Există indicaţii foarte bune pentru creşterea venitului/ profitului, achiziţiilor de proprietăţi, terenuri etc. Este foarte recomandat să petreceţi cât mai mult timp în centrul casei sau al biroului, mai ales atunci când trebuie să luaţi decizii importante, fie legate de viaţa personală, fie de cea profesională. Nu uitaţi să vă folosiţi direcţiile favorabile, conform numărului Kua personal. Zodia lunii (zodia Şarpe) este în conflict direct cu zodia anului, Mistreţul, însă în această lună se completează Crucea celor 4 elemente. Această configuraţie poate aduce noroc de prosperitate şi avansare în carieră, în special pentru cei care au lucrat din greu. Mai mult, alianţele formate în prima parte a anului îşi vor arăta beneficitatea în această lună! De asemenea este o perioadă foarte bună pentru a vă asuma riscuri şi pentru a face investiţii financiare. Profitul stabil este cel de care veţi avea nevoie în următoarele luni. Prin urmare fiţi foarte atenţi la activitaţile întreprinse în această lună, pentru că energiile sunt de partea voastră, însă este nevoie şi de muncă depusă din partea voastră.Conform calendarului spiritual realizat de maestra Lillian Too există: Zile favorabile: 4, 7, 12, 14, 15, 17, 18, 24, 29 mai 2019  – în aceste zile puteţi face purificarea energetică a casei, ritualuri de protecţie, scrierea dorinţelor, ascultarea mantrelor, acte caritabile etc. AICI  găsiţi informaţiile despre zilele favorabile/ nefavorabile pentru TUNS, luna MAI 2019.INFORMAŢIILE necesare pentru ANUL 2019, anul MISTREŢULUI sub patronajul elementului pământ yin sunt: Caracteristici generale, Zodii partea 1 (primele 6), Zodii partea 2 (ultimele 6), Parametrii norocului,Remedii Feng Shui 2019.
ATENŢIE!!! Conform maestrei Lillian Too, influenţele lunii întotdeauna se prezintă potrivit datelor calendarului solar (cel prezentat şi de maestra Lillian Too). Calendarul lunar se ia în considerare doar în cazul calculelor/ analizelor Paht Chee (chart-uri, calculare dată favorabilă etc). Mai multe detalii despre calendarul Lunar vs. Solar găsiţi AICI!În cazul lunii de ŞARPE, perioada lunii solare este 6.05.2019 – 5.06.2019, iar conform calendarului lunar este perioada 5.05.2019, ora 1:48 (ora României) – 3.06.2019.Influenţele stelelor lunare asupra sectoarelor spaţiilor de locuit/ lucruÎn prima parte a acestui  articol vom prezenta influenţele energiilor stelelor lunare asupra sectoarelor din casă, spaţii, birourisau unde vă desfăşuraţi activitatea cea mai multă. Astfel puteţi să aflaţi unde anume sunt energii benefice şi este bine de potenţat şi care dintre sectoare sunt afectate de energii mai puţin benefice şi cum pot fi acelea controlate/diminuate. Centrul casei (sediul familiei) – În această lună centrul casei/biroului beneficiază de dublarea stelei 8, stea cu energie de prosperitate. Aduce multe oportunităţi şi şanse de creare de prosperitate, acumulare de proprietăţi. Este recomandat să se profite de această ocazie, petrecând cât mai mult timp în acest sector, mai ales dacă aveţi de discutat/negociat investiţii importante pentru voi. Puteţi să potenţaţi această energie amplasând simboluri pentru atragerea de prosperitate (perechea de crapi aurii, ingoturi, monede aurii etc) sau o reprezentare a elementului apă. Este o lună în care toată lumea poate să beneficieze de venituri financiare importante, folosind acest loc din casă/birou şi cu atât mai mult folosindu-se de direcţiile personale de succes conform numărului Kua. Mult succes! Sectorul de Nord – carieră (unde se situează zodia Şobolan şi Fiul cel mijlociu al casei) – Pentru cei implicaţi în studii sau creaţii în domeniul artistic este un moment favorabil pentru a petrece mai mult timp în sectorul de Nord al casei/biroului. Pot să beneficieze foarte mult de această dublare a energiei stelei 4,  studenţii şi elevii care se pregătesc pentru examene. Puteţi să folosiţi acest sector din casă pentru a învăţa şi pentru a vă pregăti lucrările. Este recomandat pentru a potenţa această energie academică amplasarea unor remedii sau simboluri pentru învăţătură. De asemenea este o energie favorabilă pentru atragerea dragostei şi a partenerului potrivit într-o relaţie stabilă. Dacă doriţi să reînviaţi sau să sporiţi dragostea în relaţia de cuplu folosiţi remedii (raţe mandarin, Dragonul cu Phoenix) şi simboluri pentru dragoste (simbolul Dublei Fericiri, Peach Blossom) pe care le puteţi amplasa în sectorul de Nord al casei/dormitorului (mai ales în această lună). Sectorul de Nord-Est – învăţătură (unde se situează zodia Bivol, Tigru şi Fiul cel mic al casei) – Este afectat în această lună de dublarea stelei 2, stea cu energie de boală, sau chiar îmbolnăviri ale relaţiei. Aceste energii pot să aducă şi să amplifice sentimentele negative, putând să provoace multă îngrijorare inutilă. Ocupanţii acestui sector pot să fie predispuşi îmbolnăvirilor. Pot să apară, mai ales, probleme digestive, putând să fie afectat ficatul. Este recomandat, mai ales bătrânilor, bolnavilor şi femeilor însărcinate să evite să petreacă mult timp sau să doarmă în acest sector al casei mai ales în această lună. Puteţi să folosiţi simboluri şi remedii pentru sănătate create special pentru a controla, consuma această energie nebenefică. Fiind un sector cu element pământ acesta chiar potenţează şi susţine energia stelei 2 (cu element pământ la bază), de aceea pot fi de folos şi diferite accesorii din element metal sau lemn care consumă/controlează acest exces de energie de pământ. Sectorul de Est – sănătate (unde se situează zodia Iepure şi Fiul cel mare) – Acest sector beneficiază de dublarea stelei 6, stea cu energie de prosperitate indirectă, noroc şi ajutor divin. Sunt avantajaţi în special bărbaţii. Pot să apară câştiguri financiare neaşteptate. Este recomandat să se petreacă cât mai mult timp în acest sector al casei/biroului. Puteţi să duceţi conversaţii/negocieri în acest loc pentru a beneficia de noroc şi oportunităţi speciale. Această energie poate să aducă succes în afaceri şi în carieră, dar şi apariţia unor persoane care să vă ajute – mentori. Pentru potenţarea acestei energii puteţi să amplasaţi bambuşi în sectorul de Est. Atenţie,  există predispoziţie spre accidentări din cauza excesului de element metal. În rest, sectorul poate să predispună la şanse de câştiguri financiare sau oportunităţi de afaceri reuşite. Sectorul de Sud-Est – prosperitate (unde se situează zodia Dragon, Şarpe şi Fiica cea mare) – În această lună sectorul de Sud Est este afectat de o dublare de stea 7, stea cu energie de furturi, violenţă verbală, agresivitate, trădare, accidente. Este recomandat ca acest sector să nu fie folosit mult timp mai ales  pentru discuţii, negocieri sau chiar întruniri. Există riscul să apară discuţii în contradictoriu care pot să degenereze în violenţă verbală sau chiar fizică, femeile fiind mai predispuse acestor incidente neplăcute/violente. De asemenea pot să apară diferite situaţii în care să aibă loc pierderi financiare sau chiar tâlhării. Pentru a ţine sub control aceste energii mai puţin benefice se recomandă amplasarea în acest sector din casă/birou un bol cu apă yin sau o reprezentare cu rinocer şi elefant albastru. De asemenea puteţi să folosiţi o amuletă împotriva stelei 7 (amuleta cu Kuan Kung, amuletă special creată pentru anul acesta de către maestra Lillian Too). Îndepărtaţi din acest loc obiectele de metal, ascuţite pentru că există riscul unor accidentări. Acest exces de element metal poate să aducă îmbolnăviri şi diferite patologii digestive mai ales a ficatului. Este recomandat să nu folosiţi foarte mult acest loc din casă/ birou. Sectorul de Sud – faimă (unde se situează zodia Cal şi Fiica mijlocie) – Steaua anuală 3 este dublată în această lună. Această lună poate să fie o perioadă foarte stresantă, cu conflicte şi certuri între membrii familiei sau în anturajul de la locul de muncă. Aceste conflicte verbale pot să escaladeze chiar spre probleme juridice. Se recomandă să nu staţi foarte mult în acest loc al casei/biroului şi chiar să se evite discuţiile/negocierile în acest sector. Ţineţi lumini aprinse pentru a consuma această energie puternică de ceartă şi conflicte. Puteţi să amplasaţi un covoraş de culoare roşie sau un alt accesoriu potrivit acestui sector din casă/birou. Cel mai la îndemână poate fi amplasarea unui bol cu mere roşii. Atenţie pentru cuplurile căsătorite al căror dormitor este în sectorul de Sud al casei. Există remedii care pot fi folosite pentru întărirea relaţiei de dragoste (raţe mandarin, simbolul Dublei Fericiri). Sectorul de Sud-Vest – dragoste, căsătorie (unde se situează zodia Oaie, Maimuţa şi Mama casei) – Steaua 5 anuală se dublează şi această combinaţie poate să aducă multe obstacole, ghinioane, pericol de îmbolnăviri, răniri sau chiar accidente; pot să apară chiar şi pierderi financiare. Este o situaţie care cere multă atenţie şi se recomandă, dacă este posibil, să nu se staţioneze prea mult timp şi mai ales să nu se doarmă, pe cât posibil, în acest sector al casei. Această energie dublată poate să afecteze în special pe mamă sau pe femeile din casă. Amplasarea unei Pagode a celor 5 elemente este recomandarea nr 1. Maestra Lillian Too recomandă folosirea clopotului pagodă. Acesta este fabricat din şapte tipuri de metal şi mânerul lui păstrează forma celor cinci elemente (are chiar formă de pagodă). Mai mult decât atât, pe el este încrustată mantra OM AH HUM şi copacul vieţii care simbolizează elementul lemn (creşterea unei noi vieţi). Sunetul clopotului este clar şi puternic şi este recomandat să îl folosiţi pentru curăţări energetice ale casei.  Evitaţi să ţineţi lumini aprinse, evitaţi zgomote puternice şi bineînţeles este indicat ca în această lună să se evite reparaţiile sau renovări în sectorul de Sud-Vest al casei. Fiind un sector de pământ, acesta chiar poate să potenţeze această energie a stelei 5 al cărui element la bază este tot element pământ. De aceea puteţi să folosiţi simbolul sau chiar elementul în sine al metalului, pentru a consuma energia stelei de pământ, 5. Am dedicat acestui sector mai mult spaţiu şi explicaţii deoarece este de preferat să „prevenim decât să ajungem să tratăm”.Sectorul de Vest – descendenţi  (unde se situează zodia Cocoş şi Fiica cea mică/ tânără) – Cei care au uşa principală sau direcţia de orientare a casei este pe direcţia sectorului de Vest vor avea în aceasta lună multe oportunităţi pentru a avansa în carieră şi pentru a-şi dezvolta afacerea. Puteţi, şi este chiar recomandat, să folosiţi acest loc din casă/birou pentru a creea prosperitate în viitor. Şansele care pot să apară sunt potrivite şi binevenite pentru a realiza proiecte şi investiţii financiare de succes. Folosiţi simboluri (Banerul victoriei, copacul cu cele 100 de păsări, calul Lung ta, simboluri create de maestra Lillian Too pentru a întări această energie extrem de favorbilă) pentru a potenţa această energie favorabilă de noroc în viitor şi ajutor divin. Sectorul de Nord-Vest – mentori (unde se situează zodia Câine, Mistreţ şi Patriarhul casei) – Norocul celor care trăiesc în acest sector ar putea fi extrem de bun sau mai puţin bun, în funcție de energia din amprenta energetică a  casei/spaţiului de lucru, pentru că în această lună se dublează energia stelei 9, energie care poate să multiplice atât energiile favorabile cât şi energiile mai puţin favorabile (de aceea este bine să cunoaştem amprenta energetică a casei sau a spaţiului de lucru). Este o veste bună pentru cei care locuiesc în acest sector şi doresc să se angajeze sau să îşi schimbe locul de muncă. Apar oportunităţi fantastice şi şanse bune de promovare în carieră. Păstrați această zonă curată și bine activată cu simboluri (cele 9 pere aurii, simbolul mistreţului de smarald sau safir) sau remedii pentru prosperitate (cuferele de prosperitate) pentru a atrage norocul pentru venit stabil în viitor. Profitaţi de această perioadă şi organizaţi întâlniri şi evenimente sociale pentru a petrece cât mai mult şi constructiv timp în sectorul de Nord Vest.  Influenţele stelelor lunare asupra ZODIILOR chinezeşti Zodiile care sunt printre cele mai favorizate în luna MAI 2019: IEPURE, ŞOBOLAN, COCOŞ, CÂINE, MISTREŢ. Mai jos vă vom prezenta principalele aspecte ale acestei luni pentru fiecare zodie, conform lui Lillian Too: În cazul în care nu sunteţi siguri cărui semn zodiacal chinezesc aparţineţi sau sunteţi născuţi în lunile ianuarie sau februarie, recomandarea noastră este să verificaţi peWOFS.
ŞOBOLAN 1936, 1948, 1960, 1972, 1984, 1996, 2008 O lună excelentă pentru voi, deoarece este luna în care se dublează steaua/ energia anuală. În cazul vostru este vorba despre dublarea stelei 4 anuale, stea cu energie de dragoste şi succes academic. Acest aspect este foarte favorabil pentru cei care îşi doresc o relaţie, dar şi pentru cei care vor să se căsătorească. Mai mult, este o perioadă foarte bună şi pentru cei care vor să se logodească sau să se mute împreună. Cu toate că energiile acestei luni vă ajută, trebuie să faceţi şi voi un pas în această direcţie, dacă asta vă doriţi cu adevărat. Dacă sunteţi deja interesaţi/ îndrăgostiţi de cineva, acum este momentul să vă exprimaţi sentimentele. În cazul în care nu există nimeni în inima voastră, vă este recomandat să ieşiţi mai mult, să vă întâlniţi cu diverse persoane pentru că nu se ştie niciodată de unde poate să apară persoana potrivită pentru voi. Nu refuzaţi invitaţii la petreceri sau diferite evenimente sociale. O lună foarte bună pentru a vă face planuri de căsătorie sau chiar pentru a organiza nunta în această perioadă. La locul de muncă vă bucuraţi de o perioadă foarte bună din punct de vedere social. Aveţi toate şansele să vă îmbunătăţiţi relaţiile de la job, atât cu superiorii cât şi cu colegii. Aveţi abilitatea de a vă face plăcuţi de toată lumea, ceea ce poate inspira mai multă încredere. Vă puteţi face în această lună prietenii de lungă durată care pot să vă ajute şi din punct de vedere profesional. În afaceri vă este recomandat să lansaţi proiectele la care aţi lucrat. Beneficiaţi de creativitate şi puteţi să puneţi în mişcare cam tot ce vă propuneţi. Dacă veţi aştepta până luna viitoare, există predispoziţie spre obstacole şi piedici, ceea ce va poate încetini activitatea. Dacă încă nu sunteţi totuşi pregătiţi să acţionaţi acum, următoarea perioadă favorabilă pentru acţiune este luna August. În cazul în care nu vreţi să aşteptaţi atât de mult timp, puteţi începe ceva acum, ca mai apoi să lăsaţi lucrurile să curgă în lunile în care nu sunteţi favorizaţi. Această lună este foarte favorabilă de aceea sunteţi sfătuiţi să nu pierdeţi această oportunitate. Steaua 4 aduce şi succes academic, mai ales pentru elevi şi studenţi, dar şi pentru persoanele care susţin interviuri sau se reprofilează pe alte domenii. Această lună îi favorizează pe cei care vor să înveţe lucruri noi, reuşiţi mai uşor să reţineţi informaţii şi detalii. De asemenea este o perioadă foarte bună pentru cei care susţin examene sau aplică pentru burse. Cei mai favorizaţi dintre nativii Şobolan, sunt cei de 11 ani, dar şi cei de 23 ani. BIVOL – 1937, 1949, 1961, 1973, 1985, 1997, 2009O lună destul de complicată, din punct de vedere al sănătăţii, deoarece este luna în care se dublează steaua/ energia anuală. În cazul vostru este vorba despre dublarea stelei 2 anuale, stea cu energie de boală. Este recomandat ca pe tot parcursul acestei luni să fiţi foarte atenţi la semnalele transmise de corpul vostru. Nu ezitaţi să mergeţi la doctor imediat ce simţiţi că ceva este în neregulă. Nu vă expuneţi prea mult în locuri foarte aglomerate şi evitaţi să staţi prea mult în preajma persoanelor bolnave; riscaţi să fiţi afectaţi de tot felul de viruşi şi bacterii. Este recomandat de asemenea să vă odihniţi mai mult pentru că numai în acest fel vă recuperaţi mai uşor starea de bine, energia şi sănătatea. Celor din zodia Bivol în vârstă, care se ştiu deja cu diverse boli şi chiar femeile însărcinate, le este recomandat ca în această lună să evite să doarmă în sectorul de Nord-Est al casei, mai ales dacă aici se află dormitorul. La locul de muncă vă va fi destul de greu să vă concentraţi în această perioadă; energia pe care o veţi avea în această lună este cu mult sub ceea ce aveţi de obicei. Este posibil să simţiţi că nu aveţi destule idei sau chiar să nu puteţi participa în mod activ la şedinţe. Nu trebuie să vă faceţi foarte multe griji, deoarece munca voastră din trecut vă poate salva în această perioadă. Există totuşi o condiţie: trebuie să fiţi văzuţi că încercaţi, cel puţin acest gest de a face un efort o să va menţină pe o linie favorabilă până vă veţi reveni. Încercaţi să nu întârziaţi la şedinţe sau la job şi dacă vă simţiţi în stare şi mai ales energici puteţi rămâne peste program să mai recuperaţi din sarcini, însă fără a abuza de sănătatea voastră. În ceea ce priveşte afacerile, norocul vostru depinde de parteneriate cu persoanele potrivite, care vă pot deschide noi uşi. Secretul, luna aceasta, este să aveţi încredere şi să vă folosiţi de aliaţi strategici; nu puteţi face totul singuri, cel puţin nu acum. Concentraţi-vă doar pe câteva aspecte cheie şi rămâneţi în aria voastră de specialitate. Aveţi încredere în intuiţia voastră atunci când vine vorba despre alegerea unor parteneri de afaceri sau alianţe. Planul sentimental este foarte bine aspectat în această perioadă. Cei căsătoriţi vor putea simţi că au parte de sprijin din partea partenerului de viaţă. Poate nu ar fi o idee rea să plecaţi într-o scurtă vacanţă cu acesta, ca o a două lună de miere. Cu siguranţă această escapadă romantică vă va apropia mai mult şi bineînţeles vă va relaxa. Şi cei singuri sunt favorizaţi în această lună, mai ales dacă au deja pe cineva în minte; faceţi primul pas şi exprimaţi-vă sentimentele şi gândurile. Norocul este de partea voastră! De asemenea, puteţi valorifica această lună prin a petrece mai mult timp de calitate cu familia!TIGRU – 1938, 1950, 1962, 1974, 1986, 1998, 2010O lună destul de complicată, din punct de vedere al sănătăţii, deoarece este luna în care se dublează steaua/ energia anuală. În cazul vostru este vorba despre dublarea stelei 2 anuale, stea cu energie de boală. Este recomandat ca pe tot parcursul acestei luni să fiţi foarte atenţi la semnalele transmise de corpul vostru. Nu ezitaţi să mergeţi la doctor imediat ce simţiţi că ceva este în neregulă. Nu vă expuneţi prea mult în locuri foarte aglomerate şi evitaţi să staţi prea mult în preajma persoanelor bolnave; riscaţi să fiţi afectaţi de tot felul de viruşi şi bacterii. Evitaţi să conduceţi cu viteză şi fiţi foarte atenţi când sunteţi la volan. De asemenea sunteţi sfătuiţi să evitaţi sporturile extreme sau antrenamentele fizice dure; există predispoziţie spre accidentări serioase. Un alt aspect de care ar trebui să ţineţi cont în această perioadă este să amânaţi pe cât posibil călătoriile lungi pentru că riscaţi să atrageţi obstacole şi să nu puteţi finaliza nimic din ceea ce aveţi de făcut. Există indicaţie şi spre posibile pierderi financiare, însă sunt pierderi mici de bani. Recomandarea este să faceţi acte de caritate sau să donaţi bani pentru a echilibra aceste energii. La job este necesar să vă îmbunătăţiţi relaţiile cu cei din jur pentru că succesul va veni pentru voi numai prin aliaţi strategici. Dacă aveţi nevoie de ajutor nu trebuie să vă fie teamă să cereţi un favor pentru că cel mai probabil îl veţi primi chiar de la persoanele pe care şi voi le-aţi ajutat. Este foarte important să nu vă stresaţi în această perioadă, indiferent de ceea ce aveţi de făcut. Cheia este să învăţaţi să vă prioritizaţi activităţile! Pentru că este o lună cu energii de boală, vă este recomandat să purtaţi bijuterii din aur pentru a vă recăpăta din energie şi vitalitate! Din păcate aspectul financiar nu este foarte bine aspectat luna aceasta. Va fi destul de greu să semnaţi contracte sau să ajungeţi la o înţelegere, mai ales pentru cei care au propria afacere. Nimic nu va veni uşor în această perioadă, de aceea în unele cazuri va trebui să munciţi dublu pentru a vedea rezultatele dorite. Nu începeţi proiecte noi cu persoane despre care nu ştiţi foarte multe informaţii! Nu sunt favorizate investiţiile financiare! Planul sentimental este cu mult mai bine aspectat decât cel profesional. Beneficiaţi de suportul şi sprijinul partenerului de viaţă. Acesta din urmă vă poate asculta problemele şi îngrijorările, astfel încât să ajungeţi în stadiul în care să găsiţi soluţiile. Încercaţi să-i arătaţi partenerului cât de mult îl apreciaţi prin gesturi romantice: flori, o cină romantică, o călătorie etc. Este o lună foarte bună şi pentru cei singuri care îşi doresc o relaţie stabilă! IEPURE –1927, 1939, 1951, 1963, 1975, 1987, 1999, 2011O lună excelentă pentru voi, deoarece este luna în care se dublează steaua/ energia anuală. În cazul vostru este vorba despre dublarea stelei 6 anuale, stea cu energie de prosperitate indirectă, noroc şi ajutor divin. Oportunităţile pot să apară de peste tot, în special sub forma ajutorului unei persoane influente sau a unui mentor. Succesul vine în mod evident, ceea ce vă poate determinat câteodată dacă este prea frumos ca să fie adevărat, însă de data aceasta chiar este adevărat. Primiţi sfaturi excelente de la persoane care nu au interese ascunse în ceea ce vă priveşte. Fiţi întotdeauna recunoscători pentru ajutorul primit, mai ales dacă treceţi printr-o perioadă mai grea. Este foarte clar că luna aceasta veţi avea în jurul vostru foarte multe persoane influente, gata să vă ajute oricând, dar mai ales să vorbească foarte frumos de voi. Vă bucuraţi de popularitate, dar şi de o reputaţie foarte bună! Probabilitatea unei promovări în această perioadă este foarte mare, de aceea trebuie să rămâneţi mereu în alertă şi bineînţeles diplomaţi, aşa cum vă stă în fire! Folosiţi energiile acestei luni pentru a vă construi alianţe puternice care să vă fie de folos şi în perioadele în care nu veţi fi atât de avantajaţi. Lăsaţi la o parte ego-ul sau supărările pe care le-aţi avut cu anumite persoane pentru că singura variantă prin care puteţi să obţineţi succesul mult dorit este să colaboraţi. Cei care aveţi propria afacere vă veţi simţi în această lună în deplin control şi cu toate proiectele la zi, poate chiar mai mult decât v-aţi aştepta. Conduceţi şi învăţaţi angajaţii prin propriul exemplu, aspect foarte important atunci când doriţi să vă motivaţi angajaţii sau echipa. Este o lună bună pentru a face anumite schimbări în firmă, pentru a schimba anumite produse sau servicii, pentru a apela la strategii de marketing sau chiar pentru a anagaja o persoană care să vă consilieze în domeniul în afacerilor. Planul sentimental este şi acesta foarte bine aspectat! Vă veţi bucura de foarte multă pasiune şi iubire în relaţie, pentru cei care sunt implicaţi deja într-un cuplu stabil. Cei singuri vor fi şi se vor simţi foarte atractivi, ceea ce nu va face decât să atragă multe persoane interesante în jurul lor. Veţi fi spontani în această lună! Recomandări: Pentru a potenţa această energie vă puteţi folosi de elementul pământ, sub formă de culori (galben, portocaliu, maro) sau prin accesorii & obiecte legate de acest element. Mai mult, nu uitaţi de stringul de putere 168, acesta putând fi activat prin orice fel de reprezentare: stickere cu aceste cifre ( puteţi să vă gravaţi ceasul sau bijuteriile cu aceste numere). Stringul de putere 168 reprezintă drumul spre prosperitate. NOTĂ: Este recomandat să vă cunoaşteţi elementele favorabile/ nefavorabile pentru a aplica în mod corect recomandările. Aceste elemente se află în urma calculului diagramei personale. DRAGON – 1928, 1940, 1952, 1964, 1976, 1988, 2000, 2012O lună destul de periculoasă, deoarece este luna în care se dublează steaua/ energia anuală. În cazul vostru este vorba despre dublarea stelei 7 anuale, stea cu energie de violenţă, furturi materiale, dar şi de idei, posibile accidente care implică elementul metal. În această lună sunteţi predispuşi la posibile pierderi financiare şi trădări. Există un exces de element metal în chart, ceea ce nu face decât să obosească pe nativii Dragon (aceştia fiind la bază element pământ). Este recomandat să vă folosiţi de culorile care aparţin elementului foc (roşu, roz, mov, lila) de fiecare dată când simţiţi că aveţi nevoie de mai multă energie. Culoarea roşie vă va da acel impuls de energie de care aveţi nevoie! Elementul foc, în ciclul elementelor, distruge elementul metal, ceea ce în această lună vă va ajuta foarte mult, din cauza acestui exces de element metal. Puteţi să vă folosiţi şi de culorile elementului apă (albastru + negru). Elementul apă, în ciclul elementelor, consumă elementul metal! NOTĂ: Este recomandat să vă cunoaşteţi elementele favorabile/ nefavorabile pentru a aplica în mod corect recomandările. Aceste elemente se află în urma calculului diagramei personale. La locul de muncă s-ar putea să auziţi diverse bârfe la adresa voastră, însă sfatul este să le ignoraţi şi să mergeţi mai departe. Mai mult, încercaţi să vă ţineţi departe de persoanele cărora le place să bârfească şi să răspândească zvonuri. Fiţi neutri în orice situaţie! De asemenea, vă este recomandat să nu vă spuneţi oricui planurile, ideile şi gândurile. Nu amestecaţi viaţa profesională cu cea personală! Ce vă poate ajuta să treceţi cu bine peste această lună este să aveţi mereu la îndemână o vorbă bună/ frumoasă pentru oricine vine la voi şi să faceţi acte de caritate (poate fi o lună cu încărcătură şi mesaj spiritual pentru zodia Dragon, fiind luna zodiei Şarpe). Pentru cei care au propria afacere, nu este o lună bună pentru a face angajări sau pentru a vă forma o echipă nouă. Nu este o perioadă favorabilă nici pentru schimbări majore, investiţii financiare, promovări, campanii de marketing etc. Luna aceasta nu există conceptul de îmbogăţire rapidă! Din punct de vedere sentimental, nu este momentul favorabil pentru a vă implica în relaţii noi. Este recomandat ca în această perioadă să nu aveţi foarte multe aşteptări din partea unui posibil partener sau a persoanei de care sunteţi îndrăgostiţi. Fiţi răbdători! ŞARPE – 1929, 1941, 1953, 1965, 1977, 1989, 2001, 2013O lună destul de periculoasă,deoarece este luna în care se dublează steaua/ energia anuală. În cazul vostru este vorba despre dublarea stelei 7 anuale, stea cu energie de violenţă, furturi materiale, dar şi de idei, posibile accidente care implică elementul metal. În această lună sunteţi predispuşi la posibile pierderi financiare şi trădări. Este probabil una din cele mai nefavorabile luni ale anului pentru voi, dacă nu chiar cea mai nefavorabilă. Acest lucru se datorează faptului că se dublează steaua anuală 7, dar şi pentru că este luna în conflict direct cu anul. Este necesar să vă luaţi toate măsurile de precauţie pentru a evita pe cât posibil trădările, furturile, violenţe şi posibile accidente. Din cauza acestei dublări s-ar putea să fiţi nevoiţi să vă confruntaţi cu mai multe pierderi care vin una după alta. De exemplu, dacă sunteţi înşelaţi şi investiţi din nou bani pentru a vă recupera, s-ar putea să pierdeţi şi investiţia, deci aveţi mare grijă la aspectul financiar. Sunteţi sfătuiţi să nu aveţi încredere foarte mare în persoanele noi cunoscute. Când veniţi seara acasă, încercaţi să circulaţi pe străzi bine luminate şi pe cât posibil populate. Evitaţi scurtăturile, străzile lăturalnice şi să veniţi târziu în noapte, dacă nu sunteţi nevoiţi. Nu vă expuneţi pericolului, pentru că vă riscaţi securitatea personală! Este o lună stresantă şi la job; sunt persoane, poate chiar competitori care doresc să vă ia locul. Evitaţi să supăraţi pe cineva cu diverse comentarii care nu-şi au locul,  în această perioadă. Este o lună mai degrabă pentru planuri, decât pentru acţiune. Staţi deoparte şi observaţi mai mult! Dacă vorbiţi prea mult în această lună, riscaţi să faceţi greşeli grave şi să atrageţi atenţia asupra voastră în cel mai prost moment al anului. Pentru elevi şi studenţi este o perioadă cu foarte multă competiţie. Lucrurile s-ar putea să nu meargă aşa cum au plănuit. Nu fiţi dezamăgiţi şi lucraţi în continuare pentru a vă atinge obiectivele; luna viitoare norocul se îmbunătăţeşte. Nici planul sentimental nu este foarte bine aspectat. Mici secrete din relaţii pot să ducă la discuţii şi conflicte serioase. Încercaţi să-i oferiţi partenerului prezumţia de nevinovăţie până la proba contrarie. CAL – 1930, 1942, 1954, 1966, 1978, 1990, 2002, 2014O lună destul de periculoasă, deoarece este luna în care se dublează steaua/ energia anuală. În cazul vostru este vorba despre dublarea stelei 3 anuale, stea cu energie de certuri, conflicte, litigii şi procese. O perioadă care vă poate da peste cap relaţiile de orice fel, starea emoţională şi posibile piedici. Încercaţi să rezistaţi tentaţiei de a vă enerva şi reacţiona agresiv şi impulsiv. Evitaţi să luaţi hotărâri importante în această lună şi staţi mai retraşi când vine vorba despre publicitate. Aceste energii pot să vă aducă şi probleme cu legea, mai ales pentru cei deja implicaţi în procese şi litigii. Nu este o lună bună pentru a avea câştig de cauză, astfel că dacă aveţi în gând să aduceţi o problemă în instanţă, este mai bine să amânaţi, mai ales dacă nu este ceva urgent. Nu atrageţi atenţia asupra voastră şi folosiţi-vă de culoarea roşie pentru a suprima această energie de ceartă. NOTĂ: Este recomandat să vă cunoaşteţi elementele favorabile/ nefavorabile pentru a aplica în mod corect recomandările. Aceste elemente se află în urma calculului diagramei personale. Evitaţi de asemenea să vă implicaţi în problemele celorlaţi, mai ales dacă nu vi s-a cerut ajutorul. Concentraţi-vă pe voi şi încercaţi să vă menţineţi calmi în orice situaţie; numai în acest fel veţi  trece cu bine peste această lună problematică. Evitaţi semnările de contracte, investiţiile financiare etc. Pot să apară neînţelegeri atât la locul de muncă cât şi în echipă, dacă aveţi propria afacere. Problema este că nu veţi avea răbdarea necesară să lucraţi în echipă, de aceea este de preferat să vă ocupaţi de activităţi pe care le puteţi face singuri. Nu sunteţi într-o stare foarte bună din punct de vedere emoţional, de aceea este posibil să preferaţi să staţi mai mult singuri şi să refuzaţi invitaţii la petreceri sau diverse evenimente sociale. Nu vă deranjează că prietenii sau persoanele din anturaj vă percep ca fiind certăreţi şi uşor iritabili în această perioadă.  Nu este o lună foarte bună nici pe plan sentimental, nici pentru cei singuri, nici pentru cei căsătoriţi sau într-o relaţie stabilă. Încercaţi să lăsaţi de la voi pentru a menţine pacea în relaţie. Nu uitaţi că puteţi amplasa în sectorul de Sud al sufrageriei un bol cu mere roşii. OAIE – 1931, 1943, 1955, 1967, 1979, 1991, 2003, 2015O lună destul de periculoasă, deoarece este luna în care se dublează steaua/ energia anuală. În cazul vostru este vorba despre dublarea stelei 5 anuale, stea cu energie de obstacole, ghinioane, distrugere şi accidente. Încercaţi să rămâneţi puternici indiferent de obstacolele pe care le puteţi întâmpina pe parcursul acestei luni. Ideal ar fi să căutaţi mereu soluţii la probleme şi să nu pierdeţi timp lamentându-vă, nu trebuie să fiţi dezamăgiţi şi să vă lăsaţi învinşi. Luna aceasta vă este recomandat să purtaţi culori de metal – alb, gri, argintiu, auriu. Elementul metal, în ciclul elementelor, consumă elementul pământ care va veni acum în exces din cauza dublării stelei anuale 5. Mai mult, sectorul în care se află zodia voastră este tot element pământ, la fel şi zodia Oaie, la bază este element pământ. NOTĂ: Este recomandat să vă cunoaşteţi elementele favorabile/ nefavorabile pentru a aplica în mod corect recomandările. Aceste elemente se află în urma calculului diagramei personale. La locul de muncă fiţi foarte atenţi la munca pe care o aveţi de făcut pentru că este posibil să faceţi anumite greşeli; verificaţi proiectele de mai multe ori înainte să le predaţi superiorilor. Este recomandat să staţi mai retraşi şi să vă faceţi treaba fără a atrage prea mult atenţia. Nu este momentul acum să străluciţi pentru că puteţi stârni invidii şi gelozii de la colegi. S-ar putea ca în această lună să vă afecteze destul de mult bârfele de la locul de muncă, mai ales dacă sunt lansate de persoane care aspiră la funcţia voastră. Pentru a obţine succesul mult dorit aveţi nevoie de alianţe puternice şi de persoane influente care pot să vorbească pentru voi şi să acţioneze în numele vostru. Nu uitaţi să vă folosiţi de triunghiul de alianţă şi de prietenul secret. În afaceri este posibil să existe oportunităţi de a face bani, dar este posibil să le rataţi din diverse motive – aflaţi târziu despre anumite contracte sau poate nu puteţi ajunge la întâlniri de afaceri importante. Nu trebuie să vă supăraţi şi nici să ajungeţi în conflicte cu echipa pe aceste motive! Evitaţi investiţiile care par să vă aducă profit pe termen scurt; acestea sunt cele care vă vor face să pierdeţi cei mai mulţi bani. În plan personal/ afectiv sunteţi mult mai favorizaţi decât în cel profesional sau financiar. Dacă sunteţi deja într-o relaţie, partenerul vă poate oferi sprijinul şi puterea emoţională de care aveţi nevoie în aceste momente. Cei singuri care îşi doresc o relaţie stabilă este posibil să fie nevoiţi să mai aştepte puţin. MAIMUŢĂ – 1932, 1944, 1956, 1968, 1980, 1992, 2004, 2016O lună destul de periculoasă, deoarece este luna în care se dublează steaua/ energia anuală. În cazul vostru este vorba despre dublarea stelei 5 anuale, stea cu energie de obstacole, ghinioane, distrugere şi accidente. Luna aceasta vă este recomandat să purtaţi culori de metal – alb, gri, argintiu, auriu. Elementul metal, în ciclul elementelor, consumă elementul pământ care va veni acum în exces din cauza dublării stelei anuale 5. Mai mult, sectorul în care se află zodia voastră este tot element pământ. NOTĂ: Este recomandat să vă cunoaşteţi elementele favorabile/ nefavorabile pentru a aplica în mod corect recomandările. Aceste elemente se află în urma calculului diagramei personale. Nu este perioada în care să aveţi aşteptări prea mari, trebuie doar să continuaţi să munciţi ca până acum şi să nu pierdeţi din vedere obiectivele voastre. Rezultatele nu vor veni prea curând, însă pot fi obţinute dacă veţi fi concentraţi pe aceste aspecte mereu. La locul de muncă sunteţi sfătuiţi să aveţi grijă ce şi cu cine vorbiţi. Este foarte important ca în această lună să nu jucaţi rolul de mediator şi să rămâneţi neutri orice s-ar întâmpla. De asemenea, vă este recomandat să nu aveţi încredere în oricine. Aveţi tendinţa uneori să oferiţi încredere gratuită ca mai apoi să fiţi dezamăgiţi. Este foarte important să fiţi independenţi în această lună nefavorabilă pentru că dacă depindeţi de alte persoane s-ar putea să întâmpinaţi prea multe dificultăţi. S-ar putea ca în această lună să vă afecteze destul de mult bârfele de la locul de muncă, mai ales dacă sunt lansate de persoane care aspiră la funcţia voastră. Pentru a obţine succesul mult dorit aveţi nevoie de alianţe puternice şi de persoane influente care pot să vorbească pentru voi şi să acţioneze în numele vostru. Nu uitaţi să vă folosiţi de triunghiul de alianţă şi de prietenul secret (pentru dvs zodia lunii Şarpe). Fiţi foarte atenţi la persoanele din jur – trebuie să vă cunoaşteţi rivalii!  Planul sănătăţii poate fi şi acesta afectat luna aceasta, de aceea vă este recomandat să  dormiţi cel puţin 8 ore pe noapte sau cât simţiţi nevoia. Corpul are nevoie de repaus pentru a se vindeca! Somnul de calitate vă va ajuta să vă treziţi cu mai multă energie şi gata de treabă. Puteţi încerca exerciţii fizice uşoare, plimbări în natură, tratamente spa sau orice altă activitate care vă relaxează. În plan sentimental nu sunteţi foarte bine aspectaţi în această perioadă. Cei care sunt deja căsătoriţi sau într-un cuplu stabil pot să întâmpine probleme venite din apariţia unei terţe persoane. Este important să nu vă lăsaţi atraşi într-o astfel de situaţie şi să încercaţi să comunicaţi cu partenerul indiferent de problemele pe care le aveţi; un triunghi amoros acum poate să strice tot ce aţi construit până acum cu dragoste! Fiţi atenţi! COCOŞ – 1933, 1945, 1957, 1969, 1981, 1993, 2005, 2017O lună excelentă pentru voi, deoarece este luna în care se dublează steaua/ energia anuală. În cazul vostru este vorba despre dublarea stelei 1 anuale, stea cu energie de victorie. O perioadă extraordinară pentru a începe lucruri noi: hobby, proiecte, afaceri, o relaţie etc. Recomandări: Puteţi să vă folosiţi de simbolul Steagul Victoriei pentru a potenţa această energie de succes. Mai mult, nu uitaţi de stringul de putere 168, acesta putând fi activat prin orice fel de reprezentare: stickere cu aceste cifre (puteţi să vă gravaţi ceasul sau bijuteriile cu aceste numere). Stringul de putere 168 reprezintă drumul spre prosperitate. O altă recomandare ar fi să vă folosiţi de elementul metal, sub formă de culori (gri, argintiu, alb, auriu) sau prin purtarea de accesorii (bijuterii aur/ argint sau ceas), pentru a potenţa energia de victorie. NOTĂ: Este recomandat să vă cunoaşteţi elementele favorabile/ nefavorabile pentru a aplica în mod corect recomandările. Aceste elemente se află în urma calculului diagramei personale. Asiaticii cred că atunci când lucrurile bune vin în pereche, aşa cum se întâmplă acum cu dublarea stelei de victorie, impactul este mult mai semnificativ şi întotdeauna este perceput ca un semn pozitiv. Luna aceasta puteţi participa la diverse concursuri (sportive, intelectuale etc), aveţi toate şansele să obţineţi rezultatele dorite. Este o perioadă foarte bună şi pentru elevii/ studenţii care acum au de susţinut examene. Toate domeniile vieţii sunt foarte bine aspectate: carieră, dragoste chiar şi politica. Combinaţia de stele prezentă în chart luna aceasta indică succes dublu, şanse de promovare, responsabilităţi noi, şansa de a fi cooptaţi într-un proiect special, oportunităţi de a vă etala abilităţile şi talentele (mai ales în domeniul de publicitate). Recomandarea este să fiţi mereu pregătiţi pentru a nu fi prinşi cu garda jos – nu se ştie niciodată de unde poate să vă apară o oportunitate importantă şi trebuie să fiţi atenţi să o fructificaţi. De asemenea este foarte important să contaţi pe ajutorul şi sprijinul unui mentor sau a unei persoane influente – de aici poate să vină avansarea în carieră. În domeniul afacerilor este foarte posibil să semnaţi un contract mare, să întâlniţi clienţi importanţi – să vă apară oportunităţi de aur. Un aspect foarte important mai ales pentru nativii Cocoş de 38 ani – pentru voi poate fi o lună excelentă, de începuturi cu adevărat semnificative. Din punct de vedere social, poate fi o lună foarte bună – participaţi la diferite petreceri sau evenimente unde vă faceţi cunoştinţe noi, persoane influente care pot să aibă un rol important în cariera voastră sau chiar în afacere. Fiţi deschişi! CÂINE – 1934, 1946, 1958, 1970, 1982, 1994, 2006, 2018O lună excelentă pentru voi, deoarece este luna în care se dublează steaua/ energia anuală. În cazul vostru este vorba despre dublarea stelei 9 anuale, stea cu energie de multiplicare şi prosperitate în viitor. Există indicaţii foarte bune în ceea ce priveşte finalizarea unor proiecte la care aţi lucrat în ultimul timp. Energia/ steaua 9 dublată poate manifesta prosperitate materială, creşterea venitului, dar şi oportunităţi în carieră. Cei care au propria afacere vor vedea roadele muncii lor din ultimele luni. A patra lună, conform Anului Nou Chinezesc este asociată cu decizii importante şi puternice, dar mai ales cu rezultate pe termen lung. Când vă apar aceste oportunităţi trebuie să fiţi pregătiţi să acţionaţi pe loc, nu există în această lună marjă de eroare. Astfel de oportunităţi vin rar şi pot veni sub forma unei simple conversaţii – rămâneţi concentraţi şi în alertă, acum este şansa voastră. Cu atât mai mult acum cu cât steaua 9 este reprezentată de elementul foc, iar acesta din urmă reprezintă elementul de prosperitate în anul 2019. Veţi putea vedea îmbunătăţiri consistente în planul financiar. De asemenea poate să aducă oportunităţi de avansare în carieră sau chiar schimbarea profesiei. Pot să apară noi direcţii la care nici nu v-aţi fi gândit, de aceea trebuie să fiţi gata să luaţi o decizie şi mai ales să ştiţi ce vă doriţi. Numărul 9 este asociat cu familia extinsă, iar cu acest 9 dublat în sectorul zodiei Câine, această lună poate aduce veşti bune din partea membrilor familiei extinse care vă pot fi şi vouă favorabile. În general, 9 dublat poate înseamna şi influenţă puternică din partea unei rude din partea mamei. Din punct de vedere astrologic când se discută despre influenţa unei „rude îndepărtate” poate fi vorba şi despre un prieten care are un rol important în viaţa voastră sau o persoană foarte apropiată de unul din părinţi sau a unui membru mai în vârstă – nu se referă întotdeauna doar la rude de sânge. Mai mult, poate înseamna şi aparţia unui mentor sau o persoană influentă care doreşte să vă acorde sprijinul de care aveţi nevoie. Cât de favorabilă va fi această legătură depinde foarte mult şi de conexiunea astrologică dintre voi. Fiţi foarte atenţi pentru că poate fi luna care să vă aducă cele mai bune rezultate! MISTREŢ – 1935, 1947, 1959, 1971, 1983, 1995, 2007, 2019O lună excelentă pentru voi, deoarece este luna în care se dublează steaua/ energia anuală. În cazul vostru este vorba despre dublarea stelei 9 anuale, stea cu energie de multiplicare şi prosperitate în viitor. Există indicaţii foarte bune în ceea ce priveşte finalizarea unor proiecte la care aţi lucrat în ultimul timp. Energia/ steaua 9 dublată poate manifesta prosperitate materială, creşterea venitului, dar şi oportunităţi în carieră. Cei care joacă la bursă sau fac diverse investiţii financiare vor avea parte de cele mai bune contexte şi rezultate. Cei care au propria afacere vor vedea roadele muncii lor din ultimele luni. A patra lună, conform Anului Nou Chinezesc este asociată cu decizii importante şi puternice, dar mai ales cu rezultate pe termen lung. Când vă apar aceste oportunităţi trebuie să fiţi pregătiţi să acţionaţi pe loc, nu există în această lună, marjă de eroare. Astfel de oportunităţi vin rar şi pot veni sub forma unei simple conversaţii – rămâneţi concentraţi şi în alertă, acum este şansa voastră. Cu atât mai mult acum cu cât steaua 9 este reprezentată de elementul foc, iar acesta din urmă reprezintă elementul de prosperitate în anul 2019. Veţi putea vedea îmbunătăţiri consistente în planul financiar. De asemenea poate să aducă oportunităţi de avansare în carieră sau chiar schimbarea profesiei. Pot să apară noi direcţii la care nici nu v-aţi fi gândit, de aceea trebuie să fiţi gata să luaţi o decizie şi mai ales să ştiţi ce vă doriţi. Numărul 9 este asociat cu familia extinsă, iar cu acest 9 dublat în sectorul vostru poate indica faptul că veţi organiza o petrecere sau un eveniment important în familie şi puteţi invita şi o persoană la care ţineţi foarte mult, dar cu care nu v-aţi mai văzut de multă vreme. De asemenea poate fi vorba şi despre o reîntâlnire cu o rudă cu care nu sunteţi foarte apropiaţi, dar contextul din această lună face în aşa fel încât să reluaţi legătura. Din punct de vedere astrologic când se discută despre influenţa unei „rude îndepărtate” poate fi vorba şi despre un prieten care are un rol important în viaţa voastră sau o persoană foarte apropiată de unul din părinţi sau a unui membru mai în vârstă – nu se referă întotdeauna doar la rude de sânge. Cât de favorabilă va fi această legătură depinde foarte mult şi de conexiunea astrologică dintre voi. Fiţi foarte atenţi pentru că este totuşi lună de zodie conflictuală! Notă: Nu amplasaţi plante sau elemente de apă în dormitor. Folosiţi remedii alternative!Vă dorim o lună prosperă pe toate planurile!DISCLAIMERVă mulţumim pentru reacţiile pozitive pe care le primim zilnic de la voi în legătură cu tot ceea ce postăm pe www.amdaebak.ro. Ne dorim foarte mult ca aceste informaţii să vă fie de folos, de aceea vă încurajăm să împărţiţi cu persoanele dragi vouă aceste articole, mai ales pentru că încet încet formăm un grup cu oameni interesaţi de tot ceea ce înseamnă Feng Shui şi Paht Chee (astrologia chineză). Dacă doriţi să preluaţi articolele noastre de pe blog, puteţi da share pe Facebook sau dacă aveţi site/ blog vă recomandăm să ne contactaţi mai întâi pe adresa de mail alexa@amdaebak.ro pentru acordul scris al echipei noastre. Toate aceste articole se află sub proprietatea intelectuală a site-ului www.amdaebak.ro.

Vă aşteptăm cu mult drag să ne citiţi, echipa AMdaebak!       

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on pinterest
Pinterest
Share on whatsapp
WhatsApp