A
cestea sunt informaţii GENERALE privind luna MAI 2020. Pentru
analize FENG SHUI (amprenta casei/ spaţiului de lucru) şi
PAHT CHEE (astrologie chineză – diagramă personală, calcul date favorabile, analize săptămânale/ lunare, compatibilităţi), ne puteţi contacta pe adresa
alexa@amdaebak.ro.
Luna solară care debutează în data de 6 mai 2020 şi se va încheia în data de 5 iunie 2020 este
lună de ŞARPE sub patronajul
elementului metal yin. În această lună, în centrul Lo Shu–ului se află
steaua 5, stea cu energie de obstacole, ghinioane, mici accidentări şi evenimente neplăcute. Pentru că este un moment dificil pe întreg globul din cauza pandemiei cu virusul
COVID-19, este foarte important să punem pe primul plan sănătatea, siguranţa celor din jurul nostru, mai ales a persoanelor vulnerabile (în vârstă, bolnave, însărcinate etc). Maestra Lillian Too a recomandat scrierea şi amplasarea în casă (pentru cei care rezonează cu partea de Feng Shui spiritual) a mantrei de protecţie „
Heart Mantra of Arya Vairochana”. Lillian Too afirmă faptul că doar citind această mantră, puteţi dobândi succes și nu puteţi fi afectat de arme, foc, apă, otrăvuri, substanțe amestecate cu otrăvuri sau magie neagră. Nu puteţi fi rănit de regi, hoți, tâlhari și așa mai departe. Oriunde este scrisă și lăsată această mantră, oamenii nu se îmbolnăvesc, în special de boli contagioase (virusuri, bacterii etc):
TADYATHA / KALA KALA / KILI KILI / BIRI BIRI / HURU HURU / VAIRO-CHANA RASMI SANCHODITA AGACCHA / ARYA AKASHA GARBHA MAHA KARUNIKA PURAYA HASHANA / DHARAYA BUDDHA VIKSHCHAYANA / CHARA CHARA CHIRI CHIRI SVAHA
ATENŢIE! Nu uitaţi însă că este important să respectăm regulile impuse de ţara în care ne aflăm, astfel încât să nu punem în pericol sănătatea celor dragi, a noastră, dar şi a celor din jurul nostru. Informaţi-vă doar din surse oficiale şi rămâneţi acasă pe cât posibil.
Conform calendarului spiritual realizat de maestra Lillian Too există:
Zile favorabile: 3, 5, 6, 7, 13, 17, 22, 25, 30 mai 2020 - în aceste zile puteţi face purificarea energetică a casei, ritualuri de protecţie, scrierea dorinţelor, ascultarea mantrelor, acte caritabile etc.
AICI găsiţi informaţiile despre
zilele favorabile/ nefavorabile pentru
TUNS, luna
MAI 2020.
AICI găsiţi informaţiile despre
LUNA FALSĂ din acest an
(luna care se va repeta) chinezesc 2020.
INFORMAŢIILE pentru ANUL 2020, anul „ŞOBOLANULUI la răscruce pe bârna acoperişului” sunt cuprinse într-un ghid cu peste 100 de pagini, în format electronic PDF. Îl puteţi comanda, trimiţând un mail pe adresa info@amdaebak.ro, cu textul „COMANDĂ GHID ©AMdaebak 2020”.
ATENŢIE!!! Conform maestrei Lillian Too
, influenţele lunii întotdeauna se prezintă potrivit datelor calendarului solar (cel prezentat şi de maestra Lillian Too).
Calendarul lunar se ia în considerare doar în cazul calculelor/ analizelor Paht Chee (chart-uri, calculare dată favorabilă etc).
Mai multe detalii despre calendarul Lunar vs.
Solar găsiţi AICI!
Influenţele stelelor lunare asupra sectoarelor spaţiilor de locuit/ lucru
În prima parte a acestui articol vom prezenta influenţele energiilor stelelor lunare asupra sectoarelor din casă, spaţii, birourisau unde vă desfăşuraţi pentru mai mult timp activitatea. Astfel puteţi să aflaţi unde anume sunt energii benefice şi este bine de potenţat şi care dintre sectoare sunt afectate de energii mai puţin benefice şi cum pot fi acelea controlate/diminuate.
Centrul casei (sediul familiei) – În această lună în Centrul casei vine steaua 5, stea cu energie de obstacole, ghinioane, mici accidentări şi evenimente neplăcute. Centrul casei/ spaţiului afectează întreaga casă/ familie și toată lumea în general (chiar şi pe Glob). Combinaţia între steaua anuală 7 şi steaua lunară 5, nu va face decât să afecteze starea de spirit a fiecărei persoane, mai ales în contextul pandemiei cu Covid-19. Pot să apară probleme de sănătate – chiar să se înrăutăţească pentru cei deja bolnavi sau vulnerabili. Această lună poate să se dovedească foarte periculoasă, dacă nu suntem atenţi. Menţineţi centrul casei liniştit, fără zgomot, fără lumini puternice, pe cât posibil (fără TV, radio, laptop etc). Este foarte posibil ca în următoarea perioadă, foarte multe ţări să iasă gradual din carantina impusă, însă recomandarea este să rămânem în continuare vigilenţi şi să punem pe primul loc planul sănătăţii. Nu este indicat să ne grăbim să reluăm toate activităţile pe care le făceam înainte de apariţia acestui virus, bineînţeles cu excepţia mersului la job (dacă se poate). Continuaţi, pe cât posibil să respectaţi şi să practicaţi distanţarea socială!
Sectorul de Nord - carieră (unde se situează zodia Şobolan şi Fiul cel mijlociu al casei) – În această lună în sectorul de Nord vine steaua 1, stea cu energie de victorie şi succes. Planul financiar se îmbunătăţeşte considerabil pentru rezidenţii acestui sector. Potenţaţi această parte a casei prin mișcare, lumină și adunări de familie. Elevii sunt sfătuiţi să petreacă mai mult timp în acest sector învăţând, citind sau participând la cursurile şcolare online! Pot să apară probleme de sănătate legate de stres, anxietate, atac de panică – în urma unor probleme cu legea sau conflicte care pot degenera la locul de muncă, în afacere sau în familie.
Sectorul de Nord-Est - învăţătură (unde se situează zodia Bivol, Tigru şi Fiul cel mic al casei) – În această lună în sectorul de Nord-Est vine steaua 8, stea cu energie de prosperitate. Împreună cu combinația de stele anuală 1 şi lunară 8 este deosebit de favorabilă pentru planul carierei sau noroc în afaceri. Acest aspect vă poate da un avantaj consistent în faţa concurenței, indiferent dacă sunteți angajat sau dețineți propria afacere. Atenţie însă că pot să apară mici discuţii între partenerii de afaceri! De asemenea pot izbucni fără niciun motiv întemeiat conflicte cauzate de gelozie între frați sau colegi. Amplasaţi un bol cu mere roşii în acest sector pentru a ţine sub control potenţialele energii de ceartă. Planul financiar este foarte bine aspectat în această lună! Mai mult, nu uitaţi de stringul de putere 168, acesta putând fi activat prin orice fel de reprezentare: stickere cu aceste cifre (puteţi să vă gravaţi ceasul sau bijuteriile cu aceste numere). Stringul de putere 168 reprezintă drumul spre prosperitate.
Sectorul de Est - sănătate (unde se situează zodia Iepure şi Fiul cel mare) – În această lună în sectorul de Est vine steaua 3, stea cu energie de certuri, conflicte, neînţelegeri, litigii şi procese. Mare atenţie la modul în care interacţionaţi cu cei din jur. Energiile de ceartă pot fi provocate din prea mult timp petrecut împreună, mai ales în contextul carantinei din cauza pandemiei cu Covid-19. Este recomandat să vă acordaţi spaţiu, mai ales dacă locuiţi cu mai mulţi membri ai familiei şi spaţiul este mic. Păstrați sectorul de Est liniştit, fără prea multe zgomote şi lumini puternice! Energia anuala a stelei 5 poate să afecteze starea de armonie şi sănătate. Prea mult timp petrecut în familie poate fi uneori contraproductiv. Puteţi să amplasaţi un bol cu mere roşii în acest sector pentru a ţine sub control energia de ceartă din această lună. De asemenea sunt posibile pierderi financiare, mai ales dacă aveţi dormitorul amplasat în acest sector. Dacă aveţi bucătăria amplasată în sectorul de Est, sunteţi predispuşi la îmbolnăviri grave (în acest caz încercaţi să reduceţi din timpul petrecut în bucătărie).
Sectorul de Sud-Est - prosperitate (unde se situează zodia Dragon, Şarpe şi Fiica cea mare) – În această lună în sectorul de Sud-Est vine steaua 4, stea cu energie de dragoste şi succes academic. Combinaţia care se formează între steaua anuală 6 şi steaua lunară 4, numită suma lui 10, poate să aducă cadouri sau venituri neaşteptate, în special pentru fiica cea mare a casei. Aceste energii pot să potenţeze şi gradul de creativitate, mai ales pentru elevi şi studenţi. Cei implicați în activități creative vor putea găsi mai uşor idei dacă îşi mută spațiul de lucru în acest sector. Atenţie – femeile însărcinate sunt sfătuite să evite să doarmă sau să petreacă mult timp în acest sector – risc de avort spontan!
Sectorul de Sud - faimă (unde se situează zodia Cal şi Fiica mijlocie) – În această lună în sectorul de Sud vine steaua 9, stea cu energie de multiplicare şi prosperitate în viitor. Steaua anuală 2 cu energie de boală (chiar şi îmbolnăviri de relaţii) este multiplicată în această lună de steaua lunară 9. Această combinație afectează destul de mult planul sănătăţii, dar şi relaţiile de orice tip. Această combinație de stele afectează mintea și provoacă stres, ceea ce este de două ori mai rău pentru cei care trăiesc în apartamente mici sau spații înghesuite mai ales în contextul carantinei din cauza pandemiei cu Covid-19. Femeile însărcinate, oamenii în vârstă şi cei bolnavi ar trebui să evite acest sector!
Sectorul de Sud-Vest – dragoste, căsătorie (unde se situează zodia Oaie, Maimuţa şi Mama casei) – În această lună în sectorul de Sud-Vest vine steaua 2, stea cu energie de boală (poate să aducă chiar şi îmbolnăviri de relaţii). Această energie lunară de boală afectează în special femeile. Dacă ușa principală este situată în acest sector, membrii familiei sunt predispuşi la îmbolnăvire mai ales în regiunea abdominală - dureri de stomac, toxinfecţii alimentare,etc. Recomandarea este ca în această perioadă să mâncaţi doar ceea ce gătiţi voi în casă, evitaţi să comandaţi mâncare. Spălați / curățați foarte bine toate alimentele când pregătiți mâncarea. Atenţie – pot să apară conflicte între soții și soacrele lor; iar soţii sunt predispuşi spre infidelitate. Acest sector este totuşi favorabil pentru persoanele care activează în domeniu creativ: scriitori, artişti, jurnalişti etc.
Sectorul de Vest - descendenţi (unde se situează zodia Cocoş şi Fiica cea mică/ tânără) – În această lună în sectorul de Vest vine steaua 7, stea cu energie de furturi (materiale, dar şi de idei), violenţă verbală, trădări, dar şi posibile accidente care implică elementul metal. Această energie lunară poate aduce certuri și pierderi financiare. Cei ale căror uși principale sunt localizate în acest sector ar trebui să fie mai atenți cu banii. Este recomandat să aveţi bani puşi deoparte, mai ales în această perioadă. Nu faceţi cumpărături inutile, mai ales acum când există acest context de carantină şi apare tentaţia de a comanda diverse lucruri online. Evitați de asemenea investițiile financiare! Rezidenţii acestui sector ar putea fi afectaţi de avansuri sexuale nedorite. Amplasaţi aici cristale naturale netede pentru a elimina chi-ul negativ.
Sectorul de Nord-Vest – mentori (unde se situează zodia Câine, Mistreţ şi Patriarhul casei) – În această lună în sectorul de Nord-Vest vine steaua 6, stea cu energie de prosperitate indirectă, noroc şi ajutor divin. Cel mai norocos sector al casei – de aceea este recomandat să păstraţi activă această parte a casei! Petreceți mai mult timp aici, dacă puteți! Cei care lucrează de acasă pot folosi această parte a casei pentru a vă instala biroul. De asemenea pot să apară foarte multe oportunităţi în planul carierei, mai ales pentru bărbaţii casei sau pentru persoanele în funcţii de conducere. Este foarte important ca în această perioadă de incertitudine, acest sector de Nord-Vest să fie potenţat cât mai mult. Dacă mențineți sectoarele norocoase ale casei pline de activitate, întreaga familie va beneficia de acest aspect. Mai mult, nu uitaţi de stringul de putere 168, acesta putând fi activat prin orice fel de reprezentare: stickere cu aceste cifre (puteţi să vă gravaţi ceasul sau bijuteriile cu aceste numere). Stringul de putere 168 reprezintă drumul spre prosperitate.
Influenţele stelelor lunare asupra ZODIILOR chinezeşti
Zodiile care sunt printre cele mai favorizate în luna MAI 2020: ŞOBOLAN, BIVOL, TIGRU, DRAGON, ŞARPE, CÂINE, MISTREŢ.Mai jos vă vom prezenta principalele aspecte ale acestei luni pentru fiecare zodie, conform lui Lillian Too:
În cazul în care nu sunteţi siguri cărui semn zodiacal chinezesc aparţineţi sau sunteţi născuţi în lunile ianuarie sau februarie, recomandarea noastră este să verificaţi pe WOFS.
ŞOBOLAN – 1936, 1948, 1960, 1972, 1984, 1996, 2008, 2020
O lună excelentă, deoarece sunteţi favorizaţi de energia stelei lunare 1, stea cu energie de victorie şi succes. Această energie poate aduce noi începuturi, acesta fiind momentul perfect pentru a vă pune în lumină talentele sau pentru a încerca ceva diferit. O recomandare ar fi să vă înscrieți la un curs online, mai ales dacă aveaţi asta în plan de ceva timp. Cu toate că există această situaţie – carantina din cauza pandemiei cu Covid-19, nu înseamnă că nu trebuie să vă planificaţi şi să vă prioritizaţi activităţile. La locul de muncă – fie că încă mergeţi la birou sau lucraţi de acasă – s-ar putea să vă confruntaţi cu foarte multe responsabilităţi şi proiecte a căror termene limită se apropie. Încercaţi să fiţi foarte organizaţi şi să rezolvaţi ce este mai urgent. Există posibilitatea unei promovări, schimbare de job (poate chiar într-o ţară străină). Cei care au propria afacere, au parte de o lună excelentă din punct de vedere a lansării de produse şi sevicii, adoptarea unor strategii noi, dar şi pentru a pune bazele unui proiect mai mare, mai ales dacă aveţi parte de susţinerea unei echipe foarte bine pregătite. Planul sentimental este foarte bine aspectat pentru cei singuri care pot întâlni/ cunoaşte acum foarte multe persoane interesante, care să le capteze interesul – este foarte posibil să întâlniţi o persoană compatibilă cu voi. Cei căsătoiţi sau într-un cuplu stabil sunt sfătuiţi să comunice mai mult şi să aibă grijă la o terţă persoană care poate să profite de eventualele probleme din cuplul vostru. Elevii/ studenţii nativi Şobolan au parte de o lună foarte bună din punct de vedere academic, mai ales dacă au de susţinut şi examene.
BIVOL – 1937, 1949, 1961, 1973, 1985, 1997, 2009
O lună excelentă, deoarece beneficiaţi de energia stelei lunare 8, stea cu energie de prosperitate. Aveţi parte de foarte multe oportunităţi, mai ales în planul carierei. De asemenea energia acestei luni vă susţine foarte mult din punct de vedere financiar. La locul de muncă sunteţi ajutaţi de foarte multe persoane care par să aprecieze şi să cunoască adevărata valoare a abilităţilor voastre. Cei mai avantajaţi în această lună sunt nativii Bivol tineri, care pot să fie promovaţi sau implicaţi în proiecte importante. Pentru cei care lucrează de acasă, aceasta poate fi o perioadă foarte productivă: vă faceţi propriul program, vă puteţi odihni/ relaxa mai mult pentru a vă reîncărca bateriile. Cei care au propria afacere au parte de o lună excelentă, mai ales dacă aveau în plan o campanie de publicitate, lansări de produse şi servicii, semnări de contracte. Luna aceasta aveţi şansa să vă faceţi cunoscuţi şi să faceţi echipă cu persoanele potrivite care să vă ajute, mai ales în aceste momente incerte în domeniul afacerilor. Actele de caritate, donaţiile şi voluntariatul sunt foarte importante în această perioadă, mai ales dacă aveţi posibilitatea financiară sa o faceţi. Planul sentimental este foarte bine aspectat în această lună – vă puteţi declara dragostea, vă puteţi logodi, vă puteţi muta împreună etc. Cei deja căsătoriţi vor simţi nevoia să petreacă mai mult timp împreună pentru a redescoperi calităţile partenerului. Elevii/ studenţii nativi Bivol pot să aibă parte în această lună de foarte mult ajutor din partea aliaţilor – fie că este vorba despre colegi, prieteni, profesori, mentori. Nu refuzaţi sfaturile şi ajutorul!
TIGRU – 1938, 1950, 1962, 1974, 1986, 1998, 2010
O lună excelentă, deoarece beneficiaţi de energia stelei lunare 8, stea cu energie de prosperitate. Planul financiar se îmbunătăţeşte considerabil faţă de lunile trecute – vă puteţi permite achiziţionarea de obiecte mai luxoase, dacă asta vă doreaţi de mult. De asemenea este o perioadă foarte bună pentru a face investiţii financiare. Cu toate că luna trecută este posibil să vă fi simţit blocaţi, apatici, fără chef de nimic, luna acestea veţi fi mai puternici şi veţi putea depăşi acea barieră mentală. La locul de muncă aveţi şansa să vă faceţi remarcaţi prin rapiditatea cu care vă terminaţi proiectele. Mulţi colegi pot să recurgă la sfaturile voastre în această perioadă; puteţi fi un membru important în echipă, chiar dacă deocamdată nu vă aflaţi într-o poziţie de conducere. Cei care au propria afacere beneficiază de o lună foarte bună din punct de vedere financiar – vă puteţi gândi la investiţii financiare, semnări de contracte, parteneriate noi. Vânzările vor merge din ce în ce mai bine dacă veţi avea o strategie de marketing foarte eficientă. Planul sentimental este foarte bine aspectat, mai ales pentru cei singuri. Aceştia din urmă sunt sfătuiţi să nu piardă timpul şi să acţioneze. Nu aşteptaţi un moment anume pentru că riscaţi să pierdeţi o ocazie foarte frumoasă. De asemenea este o lună foarte bună pentru căsătorii şi logodne! Elevii/ studenţii nativi Tigru au parte de o lună foarte bună din punct de vedere academic, mai ales în contextul actual cauzat de pandemie. Cei mai avantajaţi însă sunt nativii Tigru de 22 ani şi cei de 10 ani. Aceştia reuşesc să termine în timp util toate temele/ proiectele şi să se facă remarcaţi. Nu vă lăsaţi ispitiţi de laude şi aprecieri ci continuaţi să lucraţi la fel de intens şi organizat ca până acum.
IEPURE –1927, 1939, 1951, 1963, 1975, 1987, 1999, 2011
O lună complicată, deoarece în această lună sunteţi afectaţi de energia stelei lunare 3, stea cu energie de certuri, conflicte, neînţelegeri, litigii şi procese. O lună cu potenţial de conflicte pentru nativii Iepure. Este foarte important să vă menţineţi o stare calmă indiferent de situaţie. La locul de muncă sunteţi sfătuiţi să lucraţi individual şi să evitaţi pe cât posibil lucrul în echipă, deoarece pot să apară foarte multe neînţelegeri. De asemenea evitaţi să vă implicaţi în activităţi care au ca scop impresionarea şefului, deoarece puteţi obţine exact invers. Nu vă implicaţi în discuţii şi bârfe – riscaţi să oferiţi un avantaj important competitorilor. Dacă faceţi o greşeală, fiţi pregătiţi să vă asumaţi răspunderea, să recunoaşteţi greşeala şi să faceţi tot posibilul să o îndreptaţi la timp. Aceste aspecte sunt foarte importante, mai ales în situaţia actuală, când pot să apară probleme mari de comunicare, mai ales dacă lucraţi de acasă. Cei care au propria afacere, nu sunt foarte avantajaţi în această perioadă, mai ales dacă aveaţi de rezolvat ceva cu administraţia publică. Partea de birocraţie pare să vă dezavantajeze în această lună. Nu este o lună bună pentru semnări de contracte, începerea unor parteneriate sau investiţii financiare. Acum este momentul să vă încurajaţi angajaţii pentru a le putea oferi motivaţia de care au nevoie pentru a trece mai uşor peste această perioadă dificilă. Planul sentimental nu este foarte bine aspectat pentru cei singuri, dar nici pentru cei căsătoriţi sau într-un cuplu stabil. Cei singuri sunt sfătuiţi să nu înceapă o relaţie nouă în această lună. Cei într-un cuplu stabil/ căsătoriţi pot resimţi în mod negativ această situaţie de carantină – se pot simţi sufocaţi şi pot izbucni în ceartă foarte repede. Atenţie la flirturile care pot dăuna relaţiei! Elevii/ studenţii nativi Iepure se pot simţi demoralizaţi în această perioadă, deoarece vor vedea schimbări în anturajul de prieteni şi colegi. Se pot simţi daţi la o parte sau chiar criticaţi! Încercaţi să vă concentraţi pe ceea ce aveţi de făcut la şcoală pentru a vă detaşa puţin de ceea ce se întâmplă în jurul vostru.
DRAGON – 1928, 1940, 1952, 1964, 1976, 1988, 2000, 2012
O lună excelentă deoarece sunteţi favorizaţi de energia stelei lunare 4, stea cu energie de dragoste şi succes academic. Se formează o combinaţie foarte favorabilă între steaua anuală 6 şi steaua lunară 4, suma lui 10. Aşadar aveţi toate şansele să obţineţi ceea ce vă doriţi atât în plan sentimental, cât şi academic sau în carieră. La locul de muncă nu ezitaţi să puneţi pe hârtie toate ideile care vă vin în această perioadă pentru că vor exista momente când le veţi putea pune şi în aplicare. Acest aspect este foarte posibil deoarece beneficiaţi de ajutorul sincer al colegilor. De asemenea este o lună foarte bună pentru a vă îmbunătăţi abilităţile profesionale învăţând lucruri noi în domeniul în care activaţi. Profitaţi de această perioadă de carantină pentru a pune pe lista de priorităţi şi astfel de preocupări academice. Cei care au propria afacere, au parte de o lună bună, mai ales în domeniul vânzărilor. De asemenea este o perioadă bună pentru a pune la punct strategii noi de marketing – poate chiar un plan pentru o direcţie nouă. Toate aceste lucruri pot fi făcute cu succes, dacă aveţi alături de voi o echipă foarte bine pregătită, gata de acţiune şi pe aceeaşi lungime de undă cu voi şi afacerea voastră. Planul sentimental este foarte bine aspectat în această lună, însă cei singuri sunt sfătuiţi să nu se grăbească să ia o decizie, ci să lase lucrurile să se desfăşoare de la sine. Elevii/ studenţii nativi Dragon au parte de o lună excelentă din punct de vedere academic. Vă puteţi concentra mai bine, aveţi şanse foarte mari să reuşiţi la examene/ interviuri, dar şi să învăţaţi mai uşor. Dacă pentru alte zodii, această perioadă de carantină poate să le blocheze creativitatea şi motivaţia de a participa la şcoală, online, pentru voi va fi una din cele mai bune perioade. Aşadar profitaţi la maxim de aceste energii favorabile!
ŞARPE – 1929, 1941, 1953, 1965, 1977, 1989, 2001, 2013
O lună excelentă deoarece sunteţi favorizaţi de energia stelei lunare 4, stea cu energie de dragoste şi succes academic. Se formează o combinaţie foarte favorabilă între steaua anuală 6 şi steaua lunară 4, suma lui 10. Aşadar aveţi toate şansele să obţineţi ceea ce vă doriţi atât în plan sentimental, cât şi academic sau în carieră. Este recomandat ca în această lună să încercaţi să menţineţi un echilibru între viaţa de familie şi carieră pentru că s-ar putea să fiţi foarte solicitaţi în următoarea perioadă. La locul de muncă, luna aceasta este foarte favorabilă pentru că sunteţi populari şi toţi colegii vor să lucreze cu voi, să vă aibă în echipă. Chiar sunteţi predispuşi spre promovare, condiţia este să nu vă implicaţi în situaţii conflictuale sau bârfe. Riscaţi să vă pierdeţi reputaţia! Atenţie şi la relaţiile romantice la job – evitaţi pe cât posibil, mai ales dacă simţiţi că nu este ceva care poate avea viitor. Cei care au propria afacere au parte de o lună productivă, în care vor avea şansa să cunoască persoane noi, potenţiali clienţi sau chiar parteneri de afaceri. Este o perioadă în care succesul afacerii voastre va depinde integral de voi – de modul în care comunicaţi şi de ce fel de decizii luaţi. Sunteţi sfătuiţi să aveţi încredere în intuiţia voastră şi să lăsaţi în plan secund (cel puţin pentru moment) cercetările şi statisticile. Dacă simţiţi că este ok, atunci mergeţi mai departe cu planul, dacă nu – opriţi-vă la timp. Planul sentimental este bine aspectat în această lună, însă sunteţi sfătuiţi să nu vă grăbiţi să luaţi o decizie definitivă pentru că riscaţi să pierdeţi un moment foarte important! Elevii/ studenţii nativi Şarpe sunt în control luna aceasta şi pot să termine la timp toate proiectele. De asemenea este o lună foarte bună pentru cei care au de susţinut examene în următoarea perioadă! Aveţi încredere în abilităţile voastre!
CAL – 1930, 1942, 1954, 1966, 1978, 1990, 2002, 2014
O lună importantă, deoarece apare energia stelei lunare 9, stea cu energie de multiplicare şi prosperitate în viitor. Steaua anuală a bolii este multiplicată în această lună de steaua lunară, de aceea trebuie în primul rând să aveți grijă de sănătatea voastră, odihnindu-vă suficient. Nu vă obosiți concentrându-vă asupra lucrurilor pe care nu le puteți schimba. Sunteţi sfătuiţi să aveţi mereu în minte ideea că sunteţi mai puternici decât obstacolele care pot să apară. Concentraţi-vă pe lucruri şi activităţi care vă fac bine, vă relaxează, vă binedispun. La locul de muncă sunteţi foarte apreciaţi de colegi, vi se recunoaşte valoarea. Cu toate acestea este o perioadă foarte ocupată, cu multe responsabilităţi – mulţi colegi pot recurge la sfaturile voastre în această lună. Este foarte important să puneţi pe hârtie tot ce aveţi de făcut, să vă organizaţi foarte bine pentru a termina proiectele la termenele limită stabilite. Cei care au propria afacere sunt sfătuiţi ca în această lună să se concentreze mai mult pe a face planuri şi strategii, dar şi pentru a consolida ceea ce au deja. Nu este un moment potrivit pentru a vă asuma riscuri de niciun fel, nici măcar investiţii financiare – aşteptaţi până luna viitoare! Planul sentimental este foarte bine aspectat, mai ales pentru cei singuri, care nu vor duce lipsă de admiratori. Este posibil să întâlniţi persoane care activează în domenii total diferite şi să fie fascinate de voi. O perioadă foarte bună pentru căsătorii, logodne! Există o şansă foarte mare să întâlniţi persoana potrivită cu care să vă petreceţi restul vieţii! Cei căsătoriţi sau într-un cuplu stabil sunt sfătuiţi să fie foarte atenţi la flirturile „nevinovate” – risc de infidelitate! Elevii/ studenţii nativi Cal este foarte important să se organizeze, să muncească la fel de mult, să fie concentraţi pe cât posibil pentru a nu pierde timp preţios. Dacă nu vă prioritizaţi activităţile s-ar putea ca nivelul de stres să crească şi să nu mai aveţi acelaşi randament la examene/ testări.
OAIE – 1931, 1943, 1955, 1967, 1979, 1991, 2003, 2015
O lună complicată, deoarece în această lună sunteţi afectaţi de energia stelei lunare 2, stea cu energie de boală (poate să aducă chiar şi îmbolnăviri de relaţii). O lună mult mai calmă decât precedenta. Energia de ceartă se limpezește și relațiile încep să fie din nou în echilibru. Cu toate acestea, este foarte important să puneţi pe primul loc sănătatea în această lună. Aveţi grijă la ce mâncaţi, evitaţi să ieşiţi prea mult din casă, mai ales în contextul pandemiei cu Covid-19. Odihniţi-vă mai mult, dacă aveţi posibilitatea, faceţi exerciţii fizice uşoare etc. La locul de muncă s-ar putea să aveţi foarte multe de făcut, însă să nu vă puteţi concentra suficient. Puteţi avea idei multe şi foarte bune, iar colegii şi superiorii să fie receptivi. Cu toate acestea sunteţi sfătuiţi să vă organizaţi foarte bine, iar dacă simţiţi că sunteţi obosiţi, încercaţi să nu forţaţi lucrurile. Cei care au propria afacere au parte de o lună bună şi de sprijin din partea echipei. Este indicat ca în această perioadă să fiţi voi cei care îşi motivează membrii echipei – ascultaţi ideile lor şi încercaţi să scoateţi tot ce este mai bun din această perioadă dificilă din punct de vedere al sănătăţii! Planul sentimental este bine aspectat pentru cei căsătoriţi sau într-un cuplu stabil – au parte de sprijinul şi înţelegerea partenerului. Cei singuri nu vor duce lipsă de admiratori, însă trebuie să fie foarte atenţi la ce decizii iau pe parcursul acestei luni. Au şansa să găsească o persoană potrivită pentru căsătorie, dar trebuie să se gândească foarte bine! Elevii/ studenţii nativi Oaie au nevoie de echilibru între viaţa academică şi viaţa personală. În această lună au şansa să termine la timp şi cu succes ceea ce aveau de făcut – chiar au timp pentru a învăţa ceva nou, mai ales în contextul actual mondial, când şcoala se face de acasă. Acesta poate fi momentul ideal pentru a face un curs nou sau pentru a vă ocupa mai mult de un hobby.
MAIMUŢĂ - 1932, 1944, 1956, 1968, 1980, 1992, 2004, 2016
O lună complicată, deoarece în această lună sunteţi afectaţi de energia stelei lunare 2, stea cu energie de boală (poate să aducă chiar şi îmbolnăviri de relaţii). Poate să fie o lună mult mai bună pe partea de comunicare, dar şi de îmbunătăţire a relaţiilor - există oportunitatea de a repara orice s-a întâmplat luna precedentă. În planul sănătăţii sunteţi sfătuiţi să evitaţi sporturile extreme, antrenamentele dure sau condusul cu viteză. La locul de muncă încercaţi să vă organizaţi foarte bine activităţile, pentru că în această lună veţi simţi că nu aveţi acelaşi randament cu care sunteţi obişnuiţi. Aveţi nevoie de proiecte şi responsabilităţi care să vă motiveze şi să vă menţină entuziasmaţi de planurile pe care le aveţi în carieră. Dacă veţi acorda atenţie sănătăţii, nu aveţi de ce să vă îngrijoraţi în privinţa jobului. Cei care au propria afacere au şansa să primească sprijin atât financiar cât şi moral din partea unor persoane care nu activează în acelaşi domeniu. În următoarea perioadă este indicat să aveţi parteneri de afaceri, dar nu prea mulţi pentru că riscaţi să fiţi implicaţi în diverse conflicte care pot degenera foarte repede. Nu este momentul să faceţi achiziţii extravagante pentru firmă şi nici să faceţi investiţii financiare riscante. Planul sentimental este foarte bine aspectat atât pentru cei singuri care nu duc lipsă de admiratori, cât şi pentru cupluri care pot descoperi acum lucruri noi despre partenerul de viaţă. Este foarte important să aveţi discuţii deschise şi sincere despre cum vedeţi viitorul împreună şi ce vă doriţi să faceţi mai departe. Elevii/ studenţii nativi Maimuţă au parte de o lună excelentă, mai ales dacă lucrează în echipă la diferite proiecte. Este posibil ca în unele momente ale zilei să vă simţiţi obosiţi, fără energie, dar profitaţi de faptul că şcoala se face acum de acasă şi organizaţi-vă foarte bine, astfel încât să reuşiţi să strecuraţi în program şi timp pentru odihnă/relaxare – reîncărcarea bateriilor.
COCOŞ – 1933, 1945, 1957, 1969, 1981, 1993, 2005, 2017
Poate fi o lună extrem de periculoasă, deoarece sunteţi afectaţi de energia stelei lunare 7, stea cu energie de furturi (materiale, dar şi de idei), violenţă verbală, trădări, dar şi posibile accidente care implică elementul metal. Este recomandat să aveţi foarte mare grijă la persoanele din jurul vostru – nu vă spuneţi planurile şi secretele nimănui, mai ales dacă sunt persoane noi cunoscute. De asemenea securitatea casei şi a maşinii trebuie să fie printre preocupările voastre pe parcursul acestei luni. La locul de muncă sunteţi sfătuiţi să nu intraţi în conflicte şi nici să vă spuneţi părerile într-un mod vehement – riscaţi să vă transformaţi aliaţii în duşmani. Dacă lucraţi la un proiect foarte important pentru voi, pentru o posibilă promovare – nu dezvăluiţi ideile şi strategiile altor colegi. Cei care au propria afacere pot să întâmpine probleme financiare sau pot fi înşelaţi. Aşadar atenţionările pentru voi ar fi să evitaţi investiţiile financiare şi achiziţiile inutile, nu semnaţi contracte, nu intraţi în parteneriate noi (mai ales dacă nu aveţi foarte multe informaţii despre cealaltă persoană). Concentraţi-vă în această lună pe consolidare şi pe calitatea serviciilor şi produselor. Planul sentimental nu este foarte bine aspectat, deoarece în această lună nu reuşiţi să vă exprimaţi în mod clar gândurile şi sentimentele. Partenerul poate să creadă că nu vă mai interesează relaţia, nu mai aveţi aceleaşi sentimente şi vă poate bănui chiar de infidelitate. Încercaţi să vă faceţi timp şi să comunicaţi cu partenerul tot ce vă supără şi vă îngrijorează cu privire la evoluţia relaţiei – altfel riscaţi să pierdeţi foarte multe lucruri. Cei singuri au o lună neutră din punct de vedere sentimental – sunt sfătuiţi să mai aştepte, mai ales dacă nu există deja cineva în vizorul lor. Elevii/ studenţii nativi Cocoş sunt sfătuiţi să se concentreze pe sănătate şi pe proiectele lor de suflet, mai ales dacă urmează să susţină examene. Nu vă lăsaţi influenţaţi în luarea deciziilor de diverse persoane care pretind a fi prieteni, dar de fapt sunt competitori sau duşmani ascunşi. Aveţi încredere în propria intuiţie!
CÂINE – 1934, 1946, 1958, 1970, 1982, 1994, 2006, 2018
O lună favorabilă, deoarece beneficiaţi deenergia stelei lunare 6, stea cu energie de prosperitate indirectă, noroc şi ajutor divin. Este foarte posibil să apară în viaţa voastră o persoană importantă, cu putere de decizie care să vă ofere sprijinul de care aveţi nevoie la momentul potrivit. Recomandarea este să rămâneţi deschişi la orice oportunitate care poate să apară pe parcusul acestei luni! La locul de muncă vă aşteaptă o lună superbă în plan profesional: o posibilă promovare, proiecte importante, mutarea într-un alt departament, lucrul în echipă cu o persoană importantă etc. Sunteţi sfătuiţi să vă puneţi în valoarea abilităţile şi talentele pentru a deveni vizibil atât pentru colegi cât şi pentru superiori. Aveţi obiective măreţe, iar acum este momentul potrivit să acţionaţi şi să puneţi în aplicare toate planurile şi strategiile la care aţi lucrat în ultima vreme. Veţi avea parte la job de alianţe şi sprijin din partea şefilor, deci lăsaţi deoparte teama şi acţionaţi! Cei care au propria afacere sunt foarte avantajaţi în această lună deoarece pot să facă investiţii financiare, să semneze contracte, să-şi formeze o echipă de elită, să coopteze un partener de afaceri etc. Este luna ideală pentru a vă extinde afacerea, pentru a începe lucruri noi, poate chiar să deschideţi o altă firmă într-un domeniu nou. Planul sentimental este foarte bine aspectat în această lună, mai ales pentru cei singuri care se simt încrezători, atrăgători şi plini de viaţă. Dacă încă simţiţi că nu aţi găsit persoana potrivită, nu faceţi compromisuri. Nu vă grăbiţi să intraţi într-o relaţie doar de dragul de a avea pe cineva. Elevii/ studenţii nativi Câine sunt foarte avantajaţi luna aceasta şi le este recomandat să înveţe lucruri noi, să se relexeze, dar fără a neglija şcoala. În această lună este posibil să apară în viaţa voastră un mentor care să vă ajute să traversaţi mai uşor această perioadă de incertitudine din punct de vedere academic. Aveţi încredere în sprijinul acestei persoane!
MISTREŢ – 1935, 1947, 1959, 1971, 1983, 1995, 2007, 2019
O lună favorabilă, deoarece beneficiaţi de energia stelei lunare 6, stea cu energie de prosperitate indirectă, noroc şi ajutor divin. Vă simțiţi plini de viață și foarte activi în această perioadă. Nativii Mistreţ tineri sunt cei mai avantajaţi în această perioadă, deoarece pot beneficia de ajutorul unei persoane influente, un mentor care să-i ghideze într-un moment de incertitudine. Poate să fi o lună care să vă aducă foarte multe veşti bune: o promovare, o schimbare de locuinţă, o relaţie nouă, cadouri neaşteptate, moşteniri sau chiar mutarea cu jobul într-o ţară străină. Totul este posibil în această lună! La locul de muncă aveţi parte de aliaţi atât din rândul colegilor, cât şi al superiorilor. S-ar putea să vă umbrească această popularitate câteva bârfe lansate de persoane invidioase, însă nimic îngrijorător – mergeţi mai departe pe drumul vostru. Nu vă implicaţi în conflicte şi nici nu răspundeţi la provocări, concentraţi-vă pe ceea ce aveţi de făcut la job. Cei care au propria afacere pot să pună acum în aplicare planurile şi ideile la care au lucrat în ultimele luni. Puteţi să va gândiţi la investiţii financiare, semnări de contracte, lansări de produse şi servicii noi. Cele mai avantajate în perioada aceasta sunt afacerile de familie! Atenţie totuşi, este luna zodiei conflictuale! Planul sentimental este la cote maxime în această lună – sunt avantajate căsătoriile, logodnele, conceperea unui copil, mutatul împreună etc. Cei singuri care au pe cineva deja în vizor sunt sfătuiţi să-şi exprime clar sentimentele şi gândurile – luna aceasta este de foarte bun augur pentru astfel de evenimente fericite. De asemenea poate să fie o perioadă foarte bună de reconectare cu membrii familiei – o comunicare mai bună, planuri noi pentru viitorul apropiat etc. Elevii/ studenţii nativi Mistreţ au parte de o lună excelentă din punct de vedere academic – este momentul să investiţi atât financiar, cât şi ca timp în propria dezvoltare personală. În acest fel veţi reuşi să atrageţi atenţia profesorilor, ceea ce poate fi o strategie foarte bună pentru următoarele luni.
Notă: Nu amplasaţi plante sau elemente de apă în dormitor. Folosiţi remedii alternative!
Vă dorim o lună prosperă pe toate planurile!
Notificare drepturi
Toate drepturile rezervate. Nicio parte a acestui articol nu poate fi reprodus, stocat într-un sistem de preluare sau transmis sub orice formă sau prin orice mijloace (electronic, fotocopiere etc) fără permisiunea scrisă a echipei ©AMdaebak. Pentru informaţii despre obţinerea permisiunii, ne puteţi contacta pe adresa de mail info@amdaebak.ro.
Notificare răspundere
Informaţiile din acest articol sunt distribuite în baza „Aşa cum este”, fără garanţie. Cu toate că au fost luate toate măsurile de precauţie în pregătirea şi redactarea acestui articol, echipa ©AMdaebak nu va avea nicio răspundere faţă de nicio persoană sau entitate cu privire la orice pierdere sau daună cauzată sau care se presupune că a fost cauzată direct sau indirect de informaţiile din acest articol.