Influenţele lunii NOIEMBRIE 2019

27-10-2019

Cerc articol Placeholder
Background articol
Horoscop noiembrie 2019 ©AMdaebak
A
cestea sunt informaţii GENERALE privind luna NOIEMBRIE 2019. Pentru analize FENG SHUI (amprenta casei/ spaţiului de lucru) şi PAHT CHEE (astrologie chineză – diagramă personală, calcul date favorabile, analize săptămânale/ lunare, compatibilităţi), ne puteţi contacta pe adresa alexa@amdaebak.ro.
 
Luna solară care debutează în data de 7 noiembrie 2019 şi se va încheia în data de 6 decembrie 2019 este lună de MISTREŢ sub patronajul elementului lemn yin. În această lună, în centrul Lo Shu–ului se află steaua 2, stea cu energie de boală (chiar şi îmbolnăviri de relaţii). Se formează o combinaţie foarte favorabilă între steaua anuală 8 şi steaua lunară 2, suma lui 10. Dacă aveţi sufrageria/ livingul în centrul casei puteţi să activaţi acest sector crescând activitatea și energia yang în această lună. Combinaţia dintre aceste stele poate aduce succes în afaceri antreprenorilor. Cu toate că poate fi o lună foarte bună din punct de vedere financiar pentru toate casele şi spaţiile de lucru, pot să apară probleme minore de sănătate cauzate de energia stelei 2 lunare, stea cu energie de boală. Luați vitamine, mâncați sănătos, plimbaţi-vă în natură, faceţi exerciţii fizice uşoare. Puteţi recita în fiecare zi mantra lui Medicine Buddha (varianta scurtă a mantrei): TADYATHA/ OM BHEKHANDZYE BHEKHANDZYE MAHA BHEKHANDZYE [BHEKHANDZYE]/ RADZA SAMUDGATE SOHA sau o puteţi asculta AICI.  Puteți opta şi pentru picturi, imagini etc cu simboluri de sănătate (bambus, broasca ţestoasă, brad, egrete în pereche, cerb). O altă atenţionare vine în plan social – pot să apară trădări, discuţii, schimbări de tabere, schimbări bruşte, evenimente neaşteptate. Acest aspect se datorează faptului că între zodia anului, Mistreţ şi zodia lunii care va fi tot Mistreţ, se realizează o penalizare, care în Paht Chee se numeşte autopedeapsă. Această atenţionare este valabilă atât în plan personal, cât şi profesional – posibile despărţiri, divorţuri, rupere de prietenii, ruperea alianţelor în politică. Fiţi foarte atenţi la persoanele din jurul vostru şi evitaţi să vă spuneţi gândurile, planurile şi sentimentele oricui, deoarece acestea pot fi folosite împotriva voastră.
 
 
Conform calendarului spiritual realizat de maestra Lillian Too există:
 
Zile favorabile: 4, 6, 7, 8, 10, 11, 12, 18, 26, 29 noiembrie 2019  - în aceste zile puteţi face purificarea energetică a casei, ritualuri de protecţie, scrierea dorinţelor, ascultarea mantrelor, acte caritabile etc.
 
AICI  găsiţi informaţiile despre zilele favorabile/ nefavorabile pentru TUNS, luna NOIEMBRIE 2019.
 
INFORMAŢIILE necesare pentru ANUL 2019, anul MISTREŢULUI sub patronajul elementului pământ yin sunt: Caracteristici generale, Zodii partea 1 (primele 6), Zodii partea 2 (ultimele 6), Parametrii norocului, Remedii Feng Shui 2019.
 
ATENŢIE!!! Conform maestrei Lillian Too, influenţele lunii întotdeauna se prezintă potrivit datelor calendarului solar (cel prezentat şi de maestra Lillian Too). Calendarul lunar se ia în considerare doar în cazul calculelor/ analizelor Paht Chee (chart-uri, calculare dată favorabilă etc). Mai multe detalii despre calendarul Lunar vs. Solar găsiţi AICI!
 
În cazul lunii de MISTREŢ, perioada lunii solare este 7.11.2019 – 6.12.2019, iar conform calendarului lunar este perioada28.10.2019, ora 05:42 (ora României) -  26.11.2019, ora 17:12 (ora României)Luna plină12.11.2019, ora 15:30 (ora României).
 
 
 
Influenţele stelelor lunare asupra sectoarelor spaţiilor de locuit/ lucru
 
 
În prima parte a acestui articol vom prezenta influenţele energiilor stelelor lunare asupra sectoarelor din casă, spaţii, birourisau unde vă desfăşuraţi pentru mai mult timp activitatea. Astfel puteţi să aflaţi unde anume sunt energii benefice şi este bine de potenţat şi care dintre sectoare sunt afectate de energii mai puţin benefice şi cum pot fi acelea controlate/diminuate.
 
Centrul casei (sediul familiei) – Se formează o combinaţie foarte favorabilă între steaua anuală 8 şi steaua lunară 2, suma lui 10. Dacă aveţi sufrageria/ livingul în centrul casei puteţi să activaţi acest sector crescând activitatea și energia yang în această lună. Combinaţia dintre aceste stele poate aduce succes în afaceri antreprenorilor. Cu toate că poate fi o lună foarte bună din punct de vedere financiar pentru toate casele şi spaţiile de lucru, pot să apară probleme minore de sănătate cauzate de energia stelei 2 lunare, stea cu energie de boală. Luați vitamine, mâncați sănătos, plimbaţi-vă în natură, faceţi exerciţii fizice uşoare. Puteţi recita în fiecare zi mantra lui Medicine Buddha (varianta scurtă a mantrei): TADYATHA/ OM BHEKHANDZYE BHEKHANDZYE MAHA BHEKHANDZYE [BHEKHANDZYE]/ RADZA SAMUDGATE SOHA sau o puteţi asculta AICI.  Puteți opta şi pentru picturi, imagini etc cu simboluri de sănătate (bambus, broasca ţestoasă, brad, egrete în pereche, cerb).
 
Sectorul de Nord - carieră (unde se situează zodia Şobolan şi Fiul cel mijlociu al casei) – Planul sentimental este afectat luna aceasta în sectorul de Nord. Cei care locuiesc în case a căror direcţie de orientare este Nord s-ar putea confrunta cu probleme de infidelitate. Ciocnirea dintre elementele stelelor anuale şi lunare indică dezacorduri și conflicte frecvente, în special pentru femei. Remediul indicat luna aceasta pentru rezidenţii acestui sector este reprezentarea rinocerului şi elefantului albastru. Există indicaţii spre răniri în urma unor acte violente; țineţi obiectele ascuțite departe de acest sector. Încercați să nu vă implicați în certuri. Atenţie mare şi la planul sănătăţii – pot să apară probleme la rinichi, abdomen şi coapse. Femeile însărcinate sunt sfătuite să evite pe cât posibil să doarmă sau să petreacă foarte mult timp în acest sector. O reprezentare a apei yang este un remediu foarte bun pentru a ţine sub control dezechilibrul dintre elemente.
 
Sectorul de Nord-Est - învăţătură (unde se situează zodia Bivol, Tigru şi Fiul cel mic al casei) – Energia stelei 5 poate să predispună, în această lună, la probleme și conflicte care pot aduce pierderi financiare. Dacă aveţi dormitorul situat în Nord-Est, este posibil să vă confruntaţi cu probleme financiare deosebite. Pagoda celor 5 elemente este remediul cel mai bun pentru această combinaţie de stele total nefavorabilă; se poate amplasa în sectorul de Nord-Est al sufrageriei. Evitaţi să faceţi foarte mult zgomot sau să fie luminat puternic acest sector. Persoanele în vârstă, bolnavii sau femeile însărcinate ar trebui să evite acest sector, deoarece acestea pot fi afectate destul de serios pe planul sănătăţii. Eliminaţi tot ce este de culoare roşie din sectorul de Nord-Est – atenţie mare mai ales pentru cei care au bucătăria în acest sector (faceţi pauze dese sau/şi evitaţi să gătiţi foarte mult timp). Combinaţia dintre energia stelei anuale  2 şi energia stelei lunare 5 este cea mai nefavorabilă şi poate fi periculoasă, dacă nu se remediază la timp. Recomandări: Pentru a controla această energie vă puteţi folosi de elementul metal, sub formă de culori (alb, gri, argintiu, auriu) sau prin diferite accesorii & obiecte legate de acest element. NOTĂ: Este recomandat să vă cunoaşteţi amprenta energetică a casei/ spaţiului pentru a aplica în mod corect recomandările. Aceste elemente se află în urma calculului amprentei energetice a spaţiului/ casei.
 
Sectorul de Est - sănătate (unde se situează zodia Iepure şi Fiul cel mare) – Rezidenţii acestui sector, dar și cei care locuiesc în case cu orientare spre Est se bucură de ajutor şi noroc divin şi câștiguri de bani. Dar combinația de stele – anuală şi lunară - poate aduce probleme la ficat - aveți grijă să nu beți în exces. Atmosfera este destul de tensionată deci fiţi foarte atenţi la ce vorbiţi pentru că riscaţi să răniţi. Evitați certurile! Ar putea exista un conflict între generații. Cei care locuiesc cu adolescenţi în casă, s-ar putea să se confrunte cu mici neînţelegeri şi discuţii conform vârstei. Amplasaţi în acest sector un bol cu mere roşii pentru a aduce armonia şi pacea în casă.
 
Sectorul de Sud-Est - prosperitate (unde se situează zodia Dragon, Şarpe şi Fiica cea mare) – Rezidenţii acestui sector se bucură de o creștere a prosperității și a norocului în carieră, dar concomitent  se pot confrunta cu o concurență rigidă care nu este întotdeauna plăcută. Sunteţi sfătuiţi să nu aveţi încredere în oricine, mai ales când vine vorba despre planurile şi ideile voastre. Puteţi amplasa în acest sector, în sufragerie, 3 vase/boluri mici umplute cu apă, pentru a potenţa norocul în carieră și bogăție. Mai mult, nu uitaţi de stringul de putere 168, acesta putând fi activat prin orice fel de reprezentare: stickere cu aceste cifre (puteţi să vă gravaţi ceasul sau bijuteriile cu aceste numere). Stringul de putere 168 (este format din energia a trei stele albe 1/6/8) reprezintă drumul spre prosperitate. De asemenea puteţi amplasa pe birou simboluri pentru succes pentru a  vă ajuta să depășiţi competiția. Aveți grijă deosebită atunci când folosiţi obiecte metalice pentru a evita rănirea.
 
Sectorul de Sud - faimă (unde se situează zodia Cal şi Fiica mijlocie) – Rezidenţii acestui sector se bucură de mult noroc speculativ și este posibil să apară şi un cadou neaşteptat. Mai mult, nu uitaţi de stringul de putere 168 (este format din energia a trei stele albe 1/6/8),  acesta putând fi activat prin orice fel de reprezentare: stickere cu aceste cifre (puteţi să vă gravaţi ceasul sau bijuteriile cu aceste numere). Stringul de putere 168 reprezintă drumul spre prosperitate. Planul sănătăţii nu este favorabil pentru femeile tinere deoarece energiile acestei luni indică potențiale probleme de ochi și inimă, dar şi răni cauzate de obiecte din metal. Vă este recomandat să evitaţi deplasările pe distanțe lungi și condusul cu viteză. Amplasaţi 3 vase/boluri mici cu apă pentru succes, dar şi pentru a echilibra energiile sectorului cauzate de dezechilibrul dintre elementul stelei anului şi elementul stelei lunare.
 
Sectorul de Sud-Vest – dragoste, căsătorie (unde se situează zodia Oaie, Maimuţa şi Mama casei) – Steaua lunară 8, stea cu energie de prosperitate poate aduce succes financiar rezidenţilor acestui sector. Energia acestei luni este foarte favorabilă pentru femei în această lună, dar nu uitaţi de Pagoda celor 5 Elemente pentru protecție împotriva pierderilor. Există predispoziţii spre îmbolnăvire: încheieturi, membre şi oase. Aşadar evitaţi sporturile şi antrenamentele dure. De asemenea pot să apară  probleme minore de sănătate legate de stomac. Celor care au dormitoare în acest sector le este recomandat să amplaseze simboluri pentru protecţia sănătăţii: picturi, imagini cu bambus, broasca ţestoasă, brad, egrete în pereche, cerb.
 
Sectorul de Vest - descendenţi  (unde se situează zodia Cocoş şi Fiica cea mică/ tânără) – Sectorul este foarte bine aspectat în această lună în special pentru studenți și cei implicați în studiu și cercetare. De asemenea este o energie foarte bună pentru scriitori și cei din domeniul comunicațiilor. Rezidenţii acestui sector beneficiază de oportunități de romantism în această lună; cei singuri pot întâlni pe cineva cu potențial de fericire pe termen lung și chiar de căsătorie. Cei căsătoriţi sunt sfătuiţi să acorde mai multă atenţie cuplului – există pericol de bârfe/scandaluri sexuale, infidelităţi – înlăturaţi orice reprezentare a apei din acest sector luna aceasta. Alte domenii foarte bine aspectate în această lună: politica, marketingul, social media, televiziunea şi publicitatea.
 
Sectorul de Nord-Vest – mentori (unde se situează zodia Câine, Mistreţ şi Patriarhul casei) – Steaua lunară 3, cu energii de certuri şi conflicte, poate provoca dezacorduri grave care ar putea duce la probleme în instanță și probleme cu legea. Înlăturaţi plantele din acest sector. Evitați activitățile zgomotoase, deoarece prea multă mișcare și zgomot pot potenţa energiile nefavorabile. Cuplurile stabile, dar şi cei căsătoriţi pot să se confrunte cu probleme datorate stresului. Amplasaţi un bol cu mere roşii în acest sector pentru a aduce armonia şi pacea în casă, dar şi în cuplu. Recomandarea este să faceţi mai multe purificări energetice în această lună – ardere de tămâie sau beţişoare din santal.
 
 
 
Influenţele stelelor lunare asupra ZODIILOR chinezeşti
 
 
Zodiile care sunt printre cele mai favorizate în luna NOIEMBRIE 2019:   IEPURELE, COCOŞUL, DRAGONUL, ŞARPELE, OAIA, MAIMUŢA. Mai jos vă vom prezenta principalele aspecte ale acestei luni pentru fiecare zodie, conform lui Lillian Too:
 
În cazul în care nu sunteţi siguri cărui semn zodiacal chinezesc aparţineţi sau sunteţi născuţi în lunile ianuarie sau februarie, recomandarea noastră este să verificaţi pe WOFS.
 
 
ŞOBOLAN 1936, 1948, 1960, 1972, 1984, 1996, 2008
 
Poate fi o lună extrem de periculoasă, deoarece sunteţi afectaţi de energia stelei lunare 7, stea cu energie defurturi (materiale, dar şi de idei), violenţă verbală, trădări, dar şi posibile accidente care implică elementul metal. Cu toate acestea, faptul că zodia Şobolan este la bază sub patronajul elementului apă, vă poate ajuta ca această perioadă să treacă mai uşor. În ciclul elementelor, apa consumă, de aceea pentru a controla această energie a stelei 7, vă puteţi folosi de elementul apă, sub formă de culori (albastru + negru) sau prin accesorii & obiecte legate de acest element. NOTĂ: Este recomandat să vă cunoaşteţi elementele favorabile/ nefavorabile pentru a aplica în mod corect recomandările. Aceste elemente se află în urma calculului diagramei personale. Această lună poate cauza neînţelegeri, dar şi lipsă de încredere atât la locul de muncă, cât şi în anturaj (poate chiar şi între membrii familiei). Este foarte important să ţineţi pentru voi ideile, planurile şi gândurile pentru că există pericol de trădări, acestea putând veni chiar din partea persoanelor în care aveaţi cea mai mare încredere. Vă este recomandat să evitaţi investiţiile şi riscurile financiare, speculaţiile, jocurile de noroc sau la bursă. Chiar dacă veţi simţi că sunteţi pe val şi aveţi impresia că veţi câştiga foarte mult dacă riscaţi, nu cedaţi tentaţiei pentru că pericolul de pierderi financiare este foarte ridicat în următoarea perioadă. La locul de muncă s-ar putea să vă confruntaţi cu bârfe, zvonuri şi mici conflicte, ceea ce vă poate stresa mai mult decât de obicei. Recomandarea este să vă ţineţi departe de astfel de discuţii şi să vă ţineţi părerile personale pentru voi pe perioada acestei luni. Dacă încercaţi să nu vă expuneţi în niciun fel, nimeni nu va putea folosi cuvintele voastre împotriva voastră. Un alt aspect foarte important pentru această lună, mai ales pentru cei care au propria afacere – evitaţi publicitatea excesivă şi discuţiile care pot degenera în conflicte violente. Există un risc major să spuneţi cuvintele nepotrivite persoanelor nepotrivite, astfel încât să atrageţi asupra voastră situaţii conflictuale şi probleme majore. Nu răspundeţi provocărilor!
 
BIVOL – 1937, 1949, 1961, 1973, 1985, 1997, 2009
 
Poate fi o lună extrem de periculoasă, deoarece sunteţi afectaţi de energia stelei lunare 5, stea cu energie de obstacole, ghinioane, mici accidentări şi evenimente neplăcute. Pentru a controla această energie vă puteţi folosi de elementul metal, sub formă de culori (alb, gri, argintiu, auriu) sau prin accesorii & obiecte reprezentate de acest element. NOTĂ: Este recomandat să vă cunoaşteţi elementele favorabile/ nefavorabile pentru a aplica în mod corect recomandările. Aceste elemente se află în urma calculului diagramei personale. Este o lună, în care cu cât vă veţi stresa sau îngrijora mai mult, cu atât se vor înmulţi problemele şi nemulţumirile. Este foarte important ca numai voi să fiţi responsabili de propriul noroc; nu vă lăsaţi influenţaţi de reacţiile sau de opiniile celorlalţi. Sunteţi sfătuiţi să nu acordaţi prea multă încredere în această perioadă, mai ales persoanelor noi cunoscute. Este una din acele luni când şi prietenii pot să devină competitori sau duşmani şi să vă lase cu sentimente de dezamăgire şi suferinţă. La locul de muncă este important să vă concentraţi şi să lăsaţi deoparte alte gânduri şi probleme, pentru că pe perioada acestei luni trebuie să bazaţi doar pe voi. Nu vă permiteţi să staţi pe tuşă şi să îi priviţi pe ceilalţi cum fac ceea ce puteaţi face şi voi. De asemenea sunteţi sfătuiţi să evitaţi cumpărăturile excesive, mai ales dacă nu vă sunt de folos acum; cheltuielile peste măsură vă vor stresa şi enerva, mai ales atunci când veţi observa contul gol. În afaceri, evitaţi pe cât posibil investiţiile financiare, cumpărarea de acţiuni, angajările etc. Cel mai important este ca în această lună să faceţi campanii de marketing pentru a vă vinde stocul de produse existente sau servicii reduse – acest aspect vă va ajuta să câştigaţi banii de care aveţi nevoie acum. Pot să existe probleme din partea unor angajaţi nemulţumiţi, publicitate negativă sau trucuri „murdare” din partea competitorilor. De asemenea vă este recomandat să evitaţi programarea de evenimente importante în această lună: căsătorii, lansarea de produse sau servicii, semnarea de contracte, deschiderea unei afaceri etc. Când steaua 5 Galbenă este prezentă, sunteţi sfătuiţi să staţi mai retraşi şi să evitaţi activităţile importante – poate fi privită ca o lună în care să meditaţi mai mult, să faceţi planuri, să vă odihniţi, să petreceţi mai mult timp cu familia, să faceţi acte de caritate, voluntariat etc. Planul sentimental nu este foarte bine aspectat pentru cei căsătoriţi sau într-un cuplu stabil – este nevoie să găsească un compromis pentru a trece mai uşor peste această perioadă. Cei singuri din zodia Bivol, pot trece mai uşor peste posibile dezamăgiri pentru că în această perioadă nu simt să se implice foarte mult într-o relaţie.
 
TIGRU – 1938, 1950, 1962, 1974, 1986, 1998, 2010
 
Poate fi o lună extrem de periculoasă, deoarece sunteţi afectaţi de energia stelei lunare 5, stea cu energie de obstacole, ghinioane, mici accidentări şi evenimente neplăcute, dar puteţi să fiţi ajutat pentru că este luna zodiei prietenului dvs secret. Pentru a controla această energie vă puteţi folosi de elementul metal, sub formă de culori (alb, gri, argintiu, auriu) sau prin diferite accesorii & obiecte reprezentate de acest element. NOTĂ: Este recomandat să vă cunoaşteţi elementele favorabile/ nefavorabile pentru a aplica în mod corect recomandările. Aceste elemente se află în urma calculului diagramei personale. Este foarte important ca în următoarea perioadă să fiţi atenţi atunci când trebuie să luaţi o decizie, nu vă grăbiţi, dacă nu cunoaşteţi toate detaliile. Poate că nu ar fi o idee rea să aveţi un plan de rezervă în caz că ceva nu merge bine. Cu toate acestea nu trebuie să vă descurajaţi dacă în calea voastră apar şi obstacole; trebuie să fiţi pregătiţi pentru orice luna aceasta. Este una din acele luni când orice activitate întreprinsă pare fără finalitate, fără soluţii şi cu multe probleme. La locul de muncă pot să apară situaţii competitive, ceea ce poate potenţa rivalitatea dintre voi şi anumiţi colegi. Cu toate acestea, parametrii forţei vitale şi a esenţei spirituale din acest an sunt foarte buni, ceea ce vă dă puterea de a trece mai uşor peste potenţialele obstacole. În ceea ce priveşte planul afacerilor, este o lună neutră! Fiţi atenţi la schimbările ce se petrec în domeniul vostru de activitate şi nu vă bazaţi doar pe intuiţie când luaţi o decizie importantă în această lună. Mai mult, informaţi-vă suficient de bine înainte, pentru a putea o lua o decizie pe bază raţională. De asemenea nu este o lună bună pentru a vă spune oricui ideile, planurile, gândurile sau problemele! Evitaţi extinderea afacerii sau a investiţiilor financiare în această lună – evitaţi şi angajările sau schimbările drastice de strategii! O lună bună din punct de vedere sentimental, mai ales pentru cei căsătoriţi sau într-un cuplu stabil – vă interesează mai mult partea spirituală şi îmbunătăţirea legăturii dintre voi şi partener. Cei singuri din zodia Tigru sunt sfătuiţi să se concentreze mai mult pe dezvoltarea relaţiilor de prietenie!
 
IEPURE –1927, 1939, 1951, 1963, 1975, 1987, 1999, 2011
 
O lună favorabilă, deoarece beneficiaţi de energia stelei lunare 9, stea cu energie de multiplicare şi prosperitate în viitor. Această energie multiplică energia stelei anuale 6, stea cu energie de prosperitate indirectă, noroc şi ajutor divin. O lună extraordinar de bună, mai ales dacă aveţi idei şi/sau proiecte măreţe – acum este momentul să le puneţi în aplicare sau să le dezvoltaţi. Nu vă grăbiţi să luaţi decizii dacă nu sunteţi siguri în acest moment – aveţi tot timpul să acţionaţi! Alegeţi proiectul care vă place cel mai mult şi ştiţi că poate să dea randament, construiţi o echipă eficientă şi începeţi să lucraţi pentru a obţine succesul mult dorit. Dacă veţi găsi persoanele potrivite pentru echipă, veţi obţine rezultate excelente în următoarele luni. La locul de muncă vă puteţi asuma mai multe responsabilităţi deoarece beneficiaţi de foarte multă energie şi chef de muncă, creativitate şi bună dispoziţie. Concentraţi-vă mai mult pe a furniza calitate şi nu cantitate! Un sfat foarte bun este să vă folosiţi de prietenul secret şi de aliaţi (este luna zodie dvs aliat) pentru a beneficia de ajutor necondiţionat, prin amplasarea unei imagini cu aceştia în sectorul de Est al biroului sau a casei; aici găsiţi articolul despre triunghiul de alianţă + prieten secret! Nativii zodiei Iepure care au propria afacere ar trebui să se concentreze mai mult pe partea de publicitate şi marketing. Vă puteţi ocupa mai mult de extinderea afacerii sau a domeniul de activitate! Cel puţin în această lună, orice fel de publicitate, reprezintă publicitate bună, care vă poate propulsa. De asemenea, beneficiaţi de noroc de reputaţie pozitivă şi faimă, astfel încât afacerea voastră poate deveni foarte cunoscută şi apreciată. Folosiţi energiile acestei luni pentru a atrage clienţi noi, dar şi pentru a vă răsplăti clienţii fideli – este foarte important să construiţi o relaţie de încredere între voi şi clienţi sau potenţiali clienţi, pe termen lung. Planul sentimental este bine aspectat pentru cei în cuplu, care vor putea beneficia de ajutor şi înţelegere din partea partenerului! Cei singuri este posibil să nu îşi dorescă neapărat o relaţie stabilă, ci mai degrabă doresc să experimenteze!
 
DRAGON – 1928,1940, 1952, 1964, 1976, 1988, 2000, 2012
 
O lună excelentă, deoarece sunteţi favorizaţi de energia stelei lunare 1, stea cu energie de victorie şi succes.Puteţi să vă folosiţi de simbolul Steagul Victoriei pentru a potenţa această energie de succes. Mai mult, nu uitaţi de stringul de putere 168, acesta putând fi activat prin orice fel de reprezentare: stickere cu aceste cifre (puteţi să vă gravaţi ceasul sau bijuteriile cu aceste numere). Stringul de putere 168 (este format din energia a trei stele albe 1/6/8) reprezintă drumul spre prosperitate. O altă recomandare ar fi să vă folosiţi de elementul metal, sub formă de culori (gri, argintiu, alb, auriu) sau prin purtarea de accesorii (bijuterii aur/ argint sau ceas), pentru a potenţa energia de victorie. NOTĂ: Este recomandat să vă cunoaşteţi elementele favorabile/ nefavorabile pentru a aplica în mod corect recomandările. Aceste elemente se află în urma calculului diagramei personale. Această perioadă reprezintă un început foarte frumos pentru nativii zodiei Dragon: transformări, schimbări de job/ casă/ ţară. Evenimentele ce se vor petrece în această lună au rolul de a vă arăta un nou drum, mult mai bun şi mai potrivit pentru viaţa voastră. Schimbările pot să apară în diferite domenii ale vieţii, depinde de persoană, dar mai ales de destin şi diagrama personală. Pot să apară foarte multe oportunităţi în această lună, mai ales pentru cei care îşi doreau foarte mult o schimbare. Când vă doriţi să începeţi ceva nou, încercaţi să ţineţi pentru voi aceste planuri pentru că riscaţi să aveţi parte de critici sau păreri răutăcioase din partea persoanelor invidioase. La locul de muncă veţi avea capacitatea de a avea o influenţă pozitivă asupra colegilor, chiar şi a celor cu care nu vă înţelegeţi foarte bine. Mulţi colegi vor dori să colaboreze cu voi la un proiect sau să lucraţi în aceeaşi echipă. Dacă veţi şti să vă puneţi calităţile de lider în valoare veţi avea foarte mult succes, mai ales în ochii superiorilor. Există predispoziţie de schimbări şi la job: o promovare, participarea la un proiect foarte mare sau chiar mutarea într-un alt departament. Există de asemenea posibilitatea ca un coleg nou să se alăture echipei voastre – nu veţi avea nicio problemă cu acesta atâta timp cât veţi adopta o atitudine profesionistă. Sunteţi pe cale să intraţi într-o perioadă foarte bună, cu efecte pe termen lung. Fiţi pregătiţi să primiţi veşti bune şi să acceptaţi schimbările ce se vor petrece, într-o notă pozitivă. În planul sentimental, este mai mult o perioadă bună pentru a vă răsfăţa şi a petrece mai mult timp gândindu-vă la nevoile voastre: o vizită la coafor, o schimbare de look vestimentar, plimbări în natură, spa, petreceri, evenimente sociale etc. Odată plecaţi de la job, lăsaţi toate grijile şi concentraţi-vă pe nevoile sufletului vostru.
 
ŞARPE – 1929, 1941, 1953, 1965, 1977, 1989, 2001, 2013
 
O lună excelentă, deoarece sunteţi favorizaţi de energia stelei lunare 1, stea cu energie de victorie şi succes. Puteţi să vă folosiţi de simbolul Steagul Victoriei pentru a potenţa această energie de succes. Mai mult, nu uitaţi de stringul de putere 168, acesta putând fi activat prin orice fel de reprezentare: stickere cu aceste cifre (puteţi să vă gravaţi ceasul sau bijuteriile cu aceste numere). Stringul de putere 168 (este format din energia a trei stele albe 1/6/8) reprezintă drumul spre prosperitate. O altă recomandare ar fi să vă folosiţi de elementul metal, sub formă de culori (gri, argintiu, alb, auriu) sau prin purtarea de accesorii (bijuterii aur/ argint sau ceas), pentru a potenţa energia de victorie. NOTĂ: Este recomandat să vă cunoaşteţi elementele favorabile/ nefavorabile pentru a aplica în mod corect recomandările. Aceste elemente se află în urma calculului diagramei personale. O lună transformaţională din toate punctele de vedere! Aveţi norocul în această perioadă de energii foarte favorabile care vă vor ajuta să luaţi cele mai bune decizii, cu condiţia să nu-i lăsaţi pe cei din jurul vostru să vă copleşească cu propriile îndoieli, frustrări şi complexe. La locul de muncă lucrurile par să meargă foarte bine şi chiar vă place ceea ce faceţi în această perioadă. Cu toate acestea este foarte posibil să simţiţi nevoia unei schimbări, acest aspect se datorează energiei stelei 1 lunare. Dacă vă gândiţi la schimbarea jobului, trebuie să fiţi foarte bine informaţi înainte, pentru că o astfel de schimbare majoră nu poate fi întotdeauna o mişcarea benefică. Gândiţi-vă foarte bine înainte de a lua o astfel de decizie şi când v-aţi hotarât, acţionaţi cu toată încrederea! Vor fi foarte multe oportunităţi de a face bani în această lună – poate chiar investiţii în imobiliare sau alte bunuri materiale. Ceea ce nu este favorabil în această lună: jocurile de noroc, jocul bursă sau speculaţiile financiare riscante. În afaceri vă este recomandat să vă gândiţi la strategii noi de a vă vinde produsele/ serviciile – nu strică o strategie de marketing mai agresivă. Acest aspect este necesar deoarece vă confruntaţi în această perioadă cu competitori foarte puternici şi aveţi în vedere că sunteţi într-o lună şi an al zodiei dvs duşman! Planul sentimental este foarte bine aspectat, mai ales pentru cei singuri – fiţi deschişi şi exprimaţi-vă sentimentele la momentul potrivit! Cei căsătoriţi sau într-un cuplu stabil sunt sfătuiţi să-şi găsească activităţi comune pentru a putea petrece mai mult timp împreună. Elevii şi studenţii au parte de o lună favorabilă pentru schimbări, care iniţial vă vor deruta puţin, însă pe parcurs vă veţi da seama exact ceea ce aveţi de făcut şi ce vă place!
 
CAL – 1930, 1942, 1954, 1966, 1978, 1990, 2002, 2014
 
O lună favorabilă, deoarece beneficiaţi de energia stelei lunare 6, stea cu energie de prosperitate indirectă, noroc şi ajutor divin. Pentru a potenţa această energie vă puteţi folosi de elementul pământ, sub formă de culori (galben, portocaliu, maro) sau prin accesorii & obiecte legate de acest element. Mai mult, nu uitaţi de stringul de putere 168, acesta putând fi activat prin orice fel de reprezentare: stickere cu aceste cifre ( puteţi să vă gravaţi ceasul sau bijuteriile cu aceste numere). Stringul de putere 168 (este format din energia a trei stele albe 1/6/8) reprezintă drumul spre prosperitate. NOTĂ: Este recomandat să vă cunoaşteţi elementele favorabile/ nefavorabile pentru a aplica în mod corect recomandările. Aceste elemente se află în urma calculului diagramei personale. O perioadă minunată în care lucrurile bune se întâmplă fără ca voi să faceţi ceva în mod special. Sunteţi într-o dispoziţie foarte bună şi emiteţi doar energii pozitive în jurul vostru – veţi  fi foarte populari, deci petreceţi mai mult timp în compania oamenilor, nu staţi singuri. Când vă înconjuraţi de persoane pozitive, vesele, atunci va ieşi la suprafaţă tot ce este mai bun din voi, ca o magie. Sunteţi plini de idei şi foarte creativi! De aceea la locul de muncă veţi avea parte de sprijinul multor persoane cu poziţie înaltă. Acceptaţi-le ajutorul într-un mod respectos, fără să vă gândiţi că aceştia o fac cu un motiv ulterior! De asemenea va este recomandat să lucraţi îndeaproape cu superiorii şi nu aşteptaţi să vi se ceară ceva – acţionaţi voi primii, fiţi activi! În afaceri este foarte important ca în această lună să vă extindeţi aria de conexiuni, poate chiar să intraţi într-un cerc de persoane bogate, cu relaţii – acesta este momentul potivit pentru a beneficia de sprijin şi să aveţi uşi deschise mai peste tot. De asemenea este o lună bună pentru a vă perfecţiona abilităţile profesionale, dar şi pentru a învăţa lucruri noi. Nu vă bazaţi doar pe persoane pe care puteţi să le angajaţi pe o perioadă scurtă de timp – învăţaţi voi, pentru a putea lua decizii strategice! Dacă vă gândiţi să vă extindeţi echipa prin angajări, evitaţi totuşi să angajaţi un prieten – riscaţi să stricaţi prietenia atunci când vine vorba despre bani! În plan sentimental vă doriţi să fiţi apreciaţi şi adoraţi, însă dacă vă doriţi acest lucru, trebuie să şi oferiţi – complimentele oferite unei persoane vă vor oferi ce vă doriţi! Amintiţi-vă totuşi că într-o relaţie, de orice fel, trebuie să va ascultaţi şi partenerul, aşadar lăsaţi-l să vorbească mai mult în această lună pentru a putea să-l înţelegeţi. Elevii şi studenţii sunt cei mai favorizaţi în această lună, deoarece pot să beneficieze de ajutorul unui mentor sau a unui profesor. Încercaţi să vă faceţi plăcuţi profesorilor pentru a avea parte de sfaturile acestora – aceştia se află în poziţia de a vă ajuta să vă dezvoltaţi ideile şi planurile cu privire la studii şi o posibilă carieră. Această energie de mentor este foarte favorabilă pentru tinerii care au nevoie de sfaturi şi ghidare în viaţă.
 
OAIE – 1931, 1943, 1955, 1967, 1979, 1991, 2003, 2015
 
O lună excelentă, deoarece beneficiaţi de energia stelei lunare 8, stea cu energie de prosperitate şi este luna zodiei dvs aliat. Această perioadă vă poate aduce noi posibilităţi de a face bani, însă există o atenţionare destul de importantă! Faptul că steaua 8 lunară se alătură stelei 5 anuale, nu face decât să aducă un exces de element pământ, aveţi nevoie să temperaţi acest de exces prin folosirea elementului metal: purtarea unui ceas, culori de metal (alb, gri, argintiu, auriu), bijuterii din argint/aur. NOTĂ: Este recomandat să vă cunoaşteţi elementele favorabile/ nefavorabile pentru a aplica în mod corect recomandările. Aceste elemente se află în urma calculului diagramei personale. Cu toate că veţi avea parte de multe proiecte bune la locul de muncă, energia stelei 5 anuală îşi face simţită prezenţa destul de mult, ceea ce înseamnă că nu este favorabil să: faceţi investiţii financiare, să luaţi decizii importante, speculaţiile financiare, jocurile de noroc etc. Petreceţi această perioadă punând pe hârtie planurile şi ideile voastre pentru a le putea pune în aplicare atunci când veţi simţi că este un moment mai potrivit. Nu este urgent să acţionaţi în această lună! Există predispoziţie chiar spre îmbolnăviri din cauza acestui exces de element pământ. Chiar dacă luna aceasta vă veţi simţi puţin nesiguri pe voi, nu vă pierdeţi încrederea şi nu cedaţi tentaţiei şi provocărilor unor persoane care încearcă să vă saboteze. Nu este o idee bună să vă răzbunaţi pentru că există riscul să ieşiţi în pierdere! Nu este o lună bună pentru planul sentimental, deoarece simţiţi nevoia să vă concentraţi pe alte aspecte ale vieţii şi nu veţi avea răbdarea necesară pentru dezvoltarea unei relaţii de iubire – deocamdată rămâneţi doar la nivelul întâlnirilor, fără a vă lua însă un angajament. Nici cei căsătoriţi sau într-un cunplu stabil nu beneficiază de o lună uşoară – se pot isca mici neînţelegeri care pot degenera, dacă nu sunt discutate şi oprite la timp. Cei mai favorizaţi luna aceasta sunt elevii şi studenţii, care beneficiază de noroc la examene şi de mai multă concentrare pe studii şi dezvoltarea unor talente. Este foarte important ca în această lună să introduceţi în rutina voastră excerciţii fizice, plimbări în natură, o dietă alimentară sănătoasă şi un stil de viaţă echilibrat.
 
MAIMUŢĂ - 1932, 1944, 1956, 1968, 1980, 1992, 2004, 2016
 
O lună excelentă, deoarece beneficiaţi de energia stelei lunare 8, stea cu energie de prosperitate. Această perioadă vă poate aduce noi posibilităţi de a face bani, unii dintre voi se pot bucura de un noroc neaşteptat: câştig la loterie, o moştenire, promovare, bonus etc. Este cu adevărat o lună spectaculoasă pentru voi! Pe parcursul acestei luni veţi omul potrivit la locul potrivit, de fiecare dată, pentru a profita la maxim de oportunităţile care pot să apară. Cu toate acestea, această perioadă nu este numai despre aspectul financiar, ci şi despre mulţumire şi împlinirea sufletească. Sunteţi o companie foarte plăcută pentru cei din jur, beneficiaţi de şarm şi veţi fi sufletul petrecerii oriunde veţi merge luna aceasta, chiar dacă nu veţi căuta voi atenţia! Pot să apară în viaţa voastră prieteni noi, admiratori, de aceea sunteţi sfătuiţi să vă bucuraţi din plin de popularitate şi să emanaţi fericire, veselie, iubire şi respect în jurul vostru. La locul de muncă este o perioadă foarte bună, tocmai din acest motiv: popularitatea de care beneficiaţi în această lună vă va propulsa şi vă va ajuta să obţineţi ceea ce vă doriţi, poate chiar o promovare sau o mărire de salariu. Vă înţelegeţi foarte bine atât cu colegii cât şi cu superiorii, deoarece aveţi capacitatea de a pune în valoare talentele celorlalţi, ceea ce vă face să fiţi şi mai respectaţi şi admiraţi. În această lună, socializarea vă va aduce foarte multe beneficii, aşa că nu staţi pe gânduri şi sunaţi-vă vechii prieteni, colegi şi exploraţi noi idei si planuri împreună cu aceştia. Mai mult, dacă aceste persoane vin la voi cu idei interesante, sunteţi sfătuiţi să le analizaţi, înainte de a le refuza pentru că nu se ştie niciodată de unde poate să apară o oprtunitate de aur. Acest lucru este aspectat şi de faptul că lucraţi foarte bine în echipă şi reuşiţi să vă atingeţi obiectivele cu succes numai în acest mod. Planul sentimental este foarte bine aspectat – cei singuri pot să întâlnească o persoană foarte interesantă, care să le capteze imediat atenţia, poate chiar să vă facă să recurgeţi la gesturi măreţe – logodne, căsătorii sau chiar să vă mutaţi împreună. Cei căsătoriţi sau într-un cuplu stabil sunt sfătuiţi să plece într-o vacanţă romantică şi să se redescopere pentru a reînvia flacăra pasiunii în relaţie. Este foarte clar că cei mai avantajaţi în această perioadă sunt elevii şi studenţii care se bucură de apreciere şi popularitate printre profesori, dar şi colegi. Este o lună ideală pentru a vă seta obeicte şi standarde măreţe!
 
COCOŞ – 1933, 1945, 1957, 1969, 1981, 1993, 2005, 2017
 
O lună excelentă deoarece sunteţi favorizaţi de energia stelei lunare 4, stea cu energie de dragoste şi succes academic. Este o lună fericită mai ales pentru nativii Cocoş elevi şi studenţi. Este o perioadă mai favorabilă în planul academic, decât în planul sentimental. Emoţiile şi sentimentele de iubire vă pot copleşi, făcându-vă să acţionaţi fără să vă gândiţi la consecinţe. Cu toate că nativii zodiei Cocoş nu acţionează niciodată impulsiv, energiile acestei luni vă pot da peste cap şi veţi uita de raţiune şi logică. Nu este o lună favorabilă pentru a începe o relaţie sentimentală! Atunci când vedeţi că lucrurile se mişcă foarte repede, încetiniţi şi aşteptaţi să vedeţi ce simţiţi cu adevărat. Recomandarea este să lăsaţi sentimentele să curgă de la sine şi pe parcurs veţi şti în ce direcţie poate merge eventuala relaţie. Dacă vă lăsaţi pradă pasiunii şi sentimentelor intense riscaţi să intraţi într-o situaţie pe care o veţi regreta mai târziu. De asemenea fiţi foarte atenţi la flirturile de la locul de muncă; există riscul să fiţi tentaţi să încercaţi ceva nou, însă trebuie să fiţi mereu conştienţi că vă poate provoca destul de multe probleme. Nu vă puneţi în pericol funcţia de la job pentru un flirt; mai ales dacă la mijloc este vorba despre şeful sau unul dintre superiori. Nu se merită! Este mai favorabil ca în această lună să vă concentraţi pe îmbunătăţirea CV-ului şi pe dezvoltarea abilităţilor voastre profesionale: participarea la un curs, conferinţă etc. Astfel vă veţi mări şansele să vă număraţi printre cei care vor beneficia în următoarea perioadă de promovare. Un alt aspect important al acestei luni este să vă găsiţi interese sau persoane care să vă inspire să deveniţi mai buni la ceea ce faceţi: un mentor, poate să citiţi mai multe cărţi de dezvoltare personală, business, biografii ale unor personalităţi importante din diferite domenii etc.
 
CÂINE – 1934, 1946, 1958, 1970, 1982, 1994, 2006, 2018
 
O lună complicată, deoarece în această lună sunteţi afectaţi de energia stelei lunare 3, stea cu energie de certuri, conflicte, neînţelegeri, litigii şi procese. În această lună trebuie să fiţi foarte atenţi la această energie şi să nu vă lăsaţi provocaţi şi atraşi în discuţii contradictorii. Este a doua oară când această energie a stelei 3 lunare vă afectează în acest an! Vă este recomandat să purtaţi culoarea roşie în această lună pentru a vă ţine departe de conflicte/litigii. Roşul aduce căldură, ţine sub control steaua 3 şi este favorabilă pentru lunile de iarnă. Pentru a controla această energie vă puteţi folosi de elementul foc, sub formă de culori (roşu, roz, mov, lila) sau prin accesorii & obiecte legate de acest element. Puteţi de asemenea amplasa un bol cu mere roşii pe birou sau în living! NOTĂ: Este recomandat să vă cunoaşteţi elementele favorabile/ nefavorabile pentru a aplica în mod corect recomandările. Aceste elemente se află în urma calculului diagramei personale. Ţineţi camerele din casă sau birou foarte bine luminate pentru a atrage prosperitatea în viaţa voastră. Evitaţi pe cât posibil să vă implicaţi în acţiuni care pot degenera în conflicte violente. O atitudine pozitivă pe tot parcursul acestei luni poate face diferenţa dintre o zi bună şi una proastă.  Exerciţiile de respiraţie vă pot ajuta pe tot parcursul acestei luni pentru a vă menţine calmi şi relaxaţi indiferent de ceea ce se întâmplă în jurul vostru. Când simţiţi că începeţi să vă enervaţi sau să vă înfuriaţi trageţi aer în piept şi respiraţi uşor, eliberând toată furia pe care o simţiţi. Acesta este secretul pentru a ţine sub control energiile stelei 3 lunare. Când ceva nu pare să funcţioneze, încercaţi să nu trageţi concluzii definitive şi să începeţi să arătaţi cu degetul în dreapta şi stânga. Aceste energii lunare vă pot determina să învinovăţiţi chiar şi un prieten foarte apropiat – de aici pot să apară neînţelegeri care pot degenera în conflicte majore, chiar ruperi de prietenii. Gândiţi-vă de două ori înainte de a da vina pe o altă persoană, mai ales când este vorba de probleme serioase. Deci, încercaţi ca în această lună să vă ţineţi departe de bârfe, zvonuri, conflicte – nu vă lăsaţi provocaţi şi nu provocaţi nici voi. Fiţi diplomaţi (chiar dacă dvs faceţi parte din triunghiul justiţiarilor, faceţi un efort) indiferent de contextul în care vă aflaţi! Dacă simţiţi că nu vă puteţi controla pornirile nervoase, furia, mai bine plecaţi din acel loc şi reluaţi discuţia cu persoana respectivă când simţiţi că s-au calmat spiritele şi puteţi purta o conversaţie normală.
 
MISTREŢ – 1935, 1947, 1959, 1971, 1983, 1995, 2007, 2019
 
O lună complicată, deoarece în această lună sunteţi afectaţi de energia stelei lunare 3, stea cu energie de certuri, conflicte, neînţelegeri, litigii şi procese. În plus este o lună în care sunteţi afectaţi de o penalizare numită în Paht Chee autopedeapsă.  În această lună trebuie să fiţi foarte atenţi la această energie şi să nu vă lăsaţi provocaţi şi atraşi în discuţii contradictorii. Este a doua oară când această energie a stelei 3 lunare vă afectează în acest an! Vă este recomandat să purtaţi culoarea roşie în această lună pentru a vă ţine departe de conflicte. Roşul aduce căldură, ţine sub control steaua 3 şi este favorabilă pentru lunile de iarnă. Pentru a controla această energie vă puteţi folosi de elementul foc, sub formă de culori (roşu, roz, mov, lila) sau prin accesorii & obiecte legate de acest element. Puteţi de asemenea amplasa un bol cu mere roşii pe birou sau în living! NOTĂ: Este recomandat să vă cunoaşteţi elementele favorabile/ nefavorabile pentru a aplica în mod corect recomandările. Aceste elemente se află în urma calculului diagramei personale. Ţineţi camerele din casă sau birou foarte bine luminate pentru a atrage prosperitatea în viaţa voastră. Evitaţi pe cât posibil să vă implicaţi în acţiuni care pot degenera în conflicte violente. O atitudine pozitivă pe tot parcursul acestei luni poate face diferenţa dintre o zi bună şi una proastă.  Exerciţiile de respiraţie vă pot ajuta pe tot parcursul acestei luni pentru a vă menţine calmi şi relaxaţi indiferent de ceea ce se întâmplă în jurul vostru. Când simţiţi că începeţi să vă enervaţi sau să vă înfuriaţi trageţi aer în piept şi respiraţi uşor, eliberând toată furia pe care o simţiţi. Acesta este secretul pentru a ţine sub control energiile stelei 3 lunare. Când ceva nu pare să funcţioneze, încercaţi să nu trageţi concluzii definitive şi să începeţi să arătaţi cu degetul în dreapta şi stânga. Aceste energii lunare vă pot determina să învinovăţiţi chiar şi un prieten foarte apropiat – de aici pot să apară neînţelegeri care pot degenera în conflicte majore, chiar ruperi de prietenii. Gândiţi-vă de două ori înainte de a da vina pe o altă persoană, mai ales când este vorba de probleme serioase. Deci, încercaţi ca în această lună să vă ţineţi departe de bârfe, zvonuri, conflicte – nu vă lăsaţi provocaţi şi nu provocaţi nici voi. Fiţi diplomaţi indiferent de contextul în care vă aflaţi! Dacă simţiţi că nu vă puteţi controla pornirile nervoase, furia, mai bine plecaţi din acel loc şi reluaţi discuţia cu persoana respectivă când simţiţi că s-au calmat spiritele şi puteţi purta o conversaţie normală.
 
 
 
Notă: Nu amplasaţi plante sau elemente de apă în dormitor. Folosiţi remedii alternative!
 
 
 
 
Vă dorim o lună prosperă pe toate planurile!
 
 
 
 
DISCLAIMER
 
Vă mulţumim pentru reacţiile pozitive pe care le primim zilnic de la voi în legătură cu tot ceea ce postăm pe www.amdaebak.ro. Ne dorim foarte mult ca aceste informaţii să vă fie de folos, de aceea vă încurajăm să împărţiţi cu persoanele dragi vouă aceste articole, mai ales pentru că încet încet formăm un grup cu oameni interesaţi de tot ceea ce înseamnă Feng Shui şi Paht Chee (astrologia chineză). Dacă doriţi să preluaţi articolele noastre de pe blog, puteţi da share pe Facebook sau dacă aveţi site/ blog vă recomandăm să ne contactaţi mai întâi pe adresa de mail alexa@amdaebak.ro pentru acordul scris al echipei noastre. Toate aceste articole se află sub proprietatea intelectuală a site-ului www.amdaebak.ro. Vă aşteptăm cu mult drag să ne citiţi, echipa AMdaebak!
 
 
 
 
 
 
 
 
Copyright 2015-2024 AMDAEBAK.RO - All rights reserved